La Turneul Campioanelor de la Shenzhen din China, patru din cele opt jucătoare au abandonat din cauza problemelor fizice. E ceva de schimbat în programul WTA? Poate şi prin alte competiţii?

Sau poate a fost doar ghinion. Cît despre program, fiecare şi-l face cum vrea, nu trebuie să te rătăceşti fizic jucînd azi în picioare, mîine cu capul în jos de partea cealaltă a globului. A, sigur, cînd e vorba despre cîştigat bani – şi nu „bănuţi“, cum se zice pe aici –, cînd ai prime grase de la sponsori şi organizatorii îţi întind covoare de flori, atunci, sigur, există riscul să o ia razna cîte o vertebră şi fibrele să se ducă precum firul de la ciorap. Turneul Campioanelor vine cînd jucătoarele sînt rupte între chintalele de oboseală trupească şi mintea care zburdă spre plaje linse de un ocean verde translucid. Şi atunci, pac, trosneşte cîte ceva. Trăim o epocă interesantă. În absenţa Serenei, ober-şefa tenisului, e o păruială de zile mari, o zbenguială de grădiniţă. Nimeni nu vrea/poate să aibă tot coşul cu jucării. O fetiţă care pune mîna pe o păpuşă mai răsărită pare deja mulţumită. Şi dispare o vreme. Cine ştie ce se întîmplă în timpul ăsta, ce face, ce nu face cu viaţa ei. Nu întîmplător Barty, cu rezistenţa unui diavol tasmanian, dar şi cu o mare groapă în sezon după victoria de la Roland Garros, şi Svitolina, flămîndă rău, au ajuns în finală. Şi apoi ce să faci, cînd să joci Turneul Campioanelor? Ce să mai schimbi în calendar, că fetele revendică, chestiune indiscutabilă principial, dar dificil realizabilă într-o lume autoreglată financiar, aceleaşi cecuri ca băieţii? Or, ritmul acesta masculin le poate dăuna grav sănătăţii. Deşi Martina Navratilova spunea, certînd-o pe Halep, că pe vremea ei nu-şi permitea pauze prea lungi. Ba mai şi avea, ca şi Chris Evert, de exemplu, o viaţă sentimentală bogată, ca să nu zic altfel. Şi rezistau pe metereze. Cum or fi făcut, fetelor? Bine, aş avea un răspuns. Dar nu mai am spaţiu.