Anul politic a fost la nivelul aș­tep­tărilor. S-au vărsat hectolitri de dejecții săptămînal prin toate mediile de informare posibile. Ne am obișnuit că tanti Viorica este prim-ministru și maestrul Daea este încarnarea lui Zamolxes pentru agricultura românească. Nicolicea și Ciordache au dovedit că se pot autodepăși și au redefinit tupeul și nesimțirea.

Șmechereala lui Dragnea, țățismele Olguței și bădălismul (amestecul magnific de tupeu, prostie, nesimțire, ho­țo­mă­neală și pupincurism menit să facă orice fost pungaș ministru) au devenit o parte solidă a tradiției naționale.

Am acceptant că poți să fii oricît de prost căci, dacă te sprijină baronul care trebuie, tot poți să ajungi ministru. Andrușcă, cel mai „realizat“ patron de vulcanizare, a avut pe mînă Ministerul Economiei.

Doamna Andronescu ne-a convins că verticalitatea și, implicit, coloana vertebrală sînt niște atavisme, iar doamna Firea a reușit să îl facă pe Oprescu („șme­cherașul ăla slinos“, cum spunea un alt politician faimos) să pară un primar acceptabil.

Codrin Ștefănescu, omul pe care pînă și Vadim Tudor îl considera prea țăcănit pentru partidul lui, a devenit secretarul general al PSD, iar Pleșoianu și-a continuat aparițiile halucinante la televizor, dovedind inutilitatea logicii și a bunului-simț cînd vine vorba de politică și, mai ales, de politica editorială.

A fost, din punct de vedere politic, anul preacurviei. A fost slăvită (implicit) nu numai de toți cei mai sus menționați dar și de patriarh, de domnul Tăriceanu, UDMR și Grupul Minorităților Naționale în nenumărate rînduri.

Primarul sectorului 3 și șeful primarilor României, omul care a fost implicat într-un scandal de proxenetism cu nuanțe de pedofilie, a ajuns, firesc, să discute despre etică și morală, dovedind și el că, atît timp cît ești Negoiță, nu există limite.

Am fost inundați de părerile lui Ghiță, ale familiei Cozma și ale unei mulțimi de alți infractori, foști securiști, nemernici și ciuvici. Televiziunile noastre de știri, în zdrobitoarea lor majoritate, par a fi hotărîte să ne tîmpească definitiv. Asasinarea mîrșavă și din priviri a domnului Dragnea, uciderea repetată din calculator a diverșilor circari care se prezintă ca moderatori sau realizatori ai emisiunilor de știri, cretinisme de tipul organizații paramilitare care vor să dea jos guvernul au ocupat o mult mai mare parte a spațiului de emisie decît discuțiile despre ceea ce ar trebui să se discute – și anume știri.

Pentru mine a fost un an bun. Schizofrenic, dar mi-au rămas în cap experiențe de neuitat. Am fost în vizită la un prinț în Doha și am cărat multe mașini de spălat prin ghetoul din Ferentari. Am avut ca student un șeic care a terminat primul una dintre cele mai bune universități din lume și am reușit să o conving pe Nicoleta să citească în fiecare săptămînă.

Am lucrat cu unul dintre cele mai influente board-uri de directori din Europa, am învățat să schiez bine-bine, mi a apărut o carte în italiană și mi-am ales să lucrez numai cînd am avut chef și cu cine am avut chef.

Am reușit, cu ajutorul multor oameni fabuloși, să salvăm de la moarte o puș­toaică, am dus un minimum de 30 de copii la dentist și mulți alții la doctor, am îmbrăcat și încălțat de patru ori pe parcursul anului cîte vreo o sută de copii și am reușit să ținem pe linia de plutire cîteva zeci bune de familii.

Lacrima are o casă aproape normală acum, la fel ca și Mihaela.

Bobo și Zînă trăiesc în condiții mult mai bune.

Sînt clar și iremediabil îndrăgostit de România căci am refuzat o ofertă foarte generoasă de a mă muta într-o țară caldă și care îmi place mult. Sînt încă nehotărît cît de mult să mă implic în politică, dar nu sînt deloc convins că pot face față clasei noastre politice.

Mama a fost la fel și anul ăsta – un vîrtej de energie la 80 de ani, lucru care mă face foarte fericit atît timp cît nu sînt pe traiectoria ei. Am continuat să scriu pentru Dilema veche, lucru care mă face cam mîndru.

Un an complicat, dar deloc plictisitor.

Foto: Cosmin Bumbuț