„Toţi împreună pentru relansarea Europei!” Cu acest slogan s-a instalat Germania pe 1 iulie, pentru şase luni, la preşedinţia turnantă a Uniunii Europene într-un moment cînd construcţia comunitară este confruntată cu o acumulare de probleme fără precedent. Unii editorialişti, cel puţin în Franţa, consideră că Europa are totuşi noroc: este bine că Germania, prima economie a continentului, se află în prezent la cîrma iniţiativelor, şi nu o ţară mică sau mijlocie, fără mare autoritate.

Europa are noroc şi de doamna Angela Merkel în acest moment, mai afirmă aceleaşi voci competente. Nici un alt lider european nu poate afişa un parcurs politic atît de fabulos precum cancelara germană: 15 ani de exercitare a puterii, popularitate în creştere şi chiar perspectiva de a mai obţine un mandat în fruntea guvernului de la Berlin. Presa europeană i-a adus multe elogii doamnei Merkel în ajunul preluării preşedinţiei europene de către Germania. Editorialiştii şi-au amintit că Angela Merkel este născută în fosta Germanie comunistă (sau de Est, cum i se mai spunea pe vremuri), ceea ce îi conferă un atu în relaţiile cu democraţiile mai mult sau mai puţin rebele sau iliberale din Europa Centrală şi Răsăriteană. Într-un moment cînd menţinerea unităţii Europei apare ca o primă urgenţă, dat fiind şocul traumatic al Brexit-ului, doamna Angela Merkel poate juca rolul de mediator ideal între Est şi Vest, dar şi între Nord şi Sud. De altfel, cancelara germană şi-a asumat această misiunea în încercarea de a convinge cîteva ţări din Nord să accepte un plan de relansare economică a Uniunii Europene bazat pe un principiu de solidaritate total nou (echivalînd cu un transfer de fonduri de la economiile solide din Nord spre economiile suferinde din Sud).

De multe ori, în Europa, lucrurile se mişcă după scenariul următor: întîi se agită preşedintele francez care se înflăcărează, lansează cîte o salvă de idei curajoase şi novatoare, propune planuri entuziaste (iar uneori utopice) de reformă a edificiului comunitar; cum Franţa nu are mijloacele de a-şi pune în practică iniţiativele, toate aceste idei şoptite la urechea doamnei Merkel sînt apoi analizate la rece de germani. Iar din cînd în cînd, Berlinul acceptă cîte o idee franceză, ceea ce îi face pe mulţi editorialişti să exulte şi să spună: „Iată că, de fapt, cuplul franco-german funcţionează, există un pilot în avion, locomotivele Uniunii Europene – Franţa şi Germania – trag în aceeaşi direcție”. De la izbucnirea pandemiei, cel puţin una dintre ideile născute la Paris, cea legată de infuzia de fonduri sub formă de ajutor necondiţionat în vederea relansării economiei, a fost acceptată la Berlin.

Cu cîteva zile înainte de preluarea preşedinţiei Uniunii de către Germania, doamna Merkel a acordat un interviu mai multor mari cotidiene europene şi a pronunţat o frază-cheie: „Este în interesul Germaniei ca Europa să nu se prăbuşească”. Iată un alt motiv pentru care putem spune că Europa are noroc în prezent: într-un context de paralizie a economiei mondiale, mai mult decît oricînd economia germană are nevoie, pentru a continua să fie performantă, de oxigenul furnizat de consumatorul european. Cu o luciditate demnă de respect, revista franceză Le Point a publicat, la sfîrşitul lunii mai, un dosar dedicat doamnei Angela Merkel, iar pe copertă, împreună cu fotografia cancelarei, trona şi acest titlu elocvent: La Patronne. Un mod de a spune că adevăratul şef al Europei este acum o femeie şi că ea se numeşte Angela Merkel.

Nu este greu de observat însă că, în prezent, în sala de reanimare a Europei se află, de fapt, trei femei, două nemţoaice şi o franţuzoaică. Niciodată etajul deciziilor europene nu a fost atît de „feminizat”. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, formează împreună cu Angela Merkel un trio care s-ar putea şi el să fie un „noroc” pentru Europa.

Despre doamna Merkel se spune în orice caz că are în prezent ambiţia de a rămîne în istoria Europei ca o personalitate care a salvat construcţia europeană într-un moment dificil şi nu ca un fel de eminenţă întunecată care i-a dat lovitura de graţie. Mai rămîne ca şi europenii să pună umărul la renaşterea Europei, din septembrie încolo, cînd se vor întoarce din vacanţă… Pentru că europenii, în lunile iulie şi august, încetează brusc să mai fie cetăţeni, ei devin turişti, se deconectează de problemele planetei şi au doar o singură obsesie: să-i aducă o ofrandă cît mai substanţială zeului Vacanţă. Personal, observ cum principalele canale de televiziune franceze se deconectează şi ele de evenimentele internaţionale în timpul verii, ca şi cum publicul ar trebui protejat de veşti proaste.

Or, aceste veşti proaste continuă să se adîncească. Democraţia este în regres planetar şi începe să semene cu calota polară care se topeşte în ritm alert şi ireversibil. China impune un control total în Hong Kong, unde orice persoană care revendică valori democratice riscă acum închisoarea pe viaţă. În Rusia, preşedintele Putin s-a „aranjat” ca să rămînă la putere pînă în 2036, cînd va avea 84 de ani. În Turcia, preşedintele Erdogan vrea să ia sub control reţelele de socializare, ultimul bastion al dezbaterilor democratice. India, care pînă nu demult era numită „cea mai mare democraţie din lume” (pe criterii de număr de alegători), a efectuat, sub bagheta premierului Narendra Modi, un brutal viraj naţionalist. La frontiera sudică a Uniunii Europene, Libanul este o democraţie care se prăbuşeşte, Siria şi Libia sînt focare de instabilitate şi război, iar în Africa Subsahariană jihadismul nu poate fi învins cu metode militare.

Aş putea completa lista pericolelor grave şi a undelor de şoc cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar nu vreau să-i încarc pe cititorii Dilemei vechi cu energie negativă în acest început de sezon estival…

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.