Tembel este unul dintre termenii depreciativi care şi-au schimbat în timp sensul de bază: de la semnificaţia etimologică „leneş“, cu care cuvîntul turcesc tembel a fost împrumutat, prin secolul al XVIII-lea, s-a ajuns la un înţeles diferit, mai greu de prins într-o definiţie exactă, oscilînd între „prost“, „nebun“, „inconştient“. Oricum, tembel nu este unul dintre cei mai violenţi sau mai vulgari termeni insultători de care dispune limba română. Nu întîmplător, într-un articol recent, publicaţia umoristică online Times New Roman evoca, în stilul său specific, al ştirilor false, felicitările primite de politicianul care s-a adresat unui protestatar cu formula „Măi, tembelule!“. Textul sugera, ironic, că simplul tembel sună surprinzător de moderat (în comparaţie cu alte insulte din spaţiul cotidian şi din politica românească), evocînd mai curînd traducerile eufemistice ale imprecaţiilor din filme străine (în serie cu la naiba, fir-ai tu să fii etc.).

Trecerea de la sensul originar la cele actuale nu are nevoie de explicaţii speciale: este în natura insultelor să manifeste instabilitate în trăsăturile lor semantice, atîta timp cît ceea ce contează e funcţia lor de agresare. Insulta nu conţine o descriere obiectivă şi o caracterizare cu acurateţe a unei persoane, fiind doar expresia subiectivă a antipatiei, a dispreţului, a furiei etc.; din acest punct de vedere, prostia şi nebunia devin echivalente.

Cuvîntul tembel, cu femininul tembelă, este folosit ca adjectiv, ca adverb (în forma de masculin) şi e adesea substantivizat. Termenul are în registrul colocvial actual o foarte bogată familie lexicală, cuprinsă în dicţionare doar în parte, sau cu sensurile neactualizate. În dicţionare găsim vechiul tembelîc sau tembelic, substantiv cu sens abstract, echivalent cu tembelism. Tembelîc a ieşit din uz, dar tembelism este chiar foarte frecvent (are zeci de mii de atestări pe Google), cu un sens peiorativ „agravat“, dependent de noile valori ale lui tembel; definiţia din dicţionare nu a ţinut însă pasul cu schimbarea din uz; în Dicţionarul limbii române (DLR) şi în DEX, tembelism este glosat doar prin „nepăsare, indiferență; indolență, delăsare“. Din punctul de vedere al registrului stilistic, tembelism manifestă o afinitate pentru discursurile intelectuale, mai puţin vulgare: „Tembelism constructiv“ (dilemaveche.ro); „Tembelism în formă pură“ (adevarul.ro); „Cronică sinceră despre tembeli şi tembelism“ (puterea.ro) etc.

Consemnate de dicţionare sînt şi verbul a tembeliza şi adjectivul tembelizant, pentru care definiţia a rămas neactualizată; în DEX, verbul primeşte glosarea „a (se) face nepăsător, indolent“, iar adjectivul derivat este definit „care tembelizează“. DLR considera cele două cuvinte ca rare, în vreme ce DEX le etichetează, corect, ca aparţinînd registrului familiar. Sensul actual al verbului este însă „a prosti“, „a diminua capacităţile intelectuale“: „televiziunile care ne tembelizează“ (ziare.com); „asemenea emisiuni ne tembelizează“ (eva.ro); în forma reflexivă, a se tembeliza înseamnă „a avea manifestări stupide“: „brusc 50% din şoferi se tembelizează“ (trafictube.ro). Poate că folosirea verbului a fost stimulată de jocul de cuvinte care a avut mare succes în limbajul colocvial şi care a produs un lexem stabil – tembelizor, suprapunere glumeaţă între televizor şi a tembeliza: „cum se citeşte la tembelizor“ (revistaechinox.ro); „s-ar uita măcar două-trei ore la tembelizor“ (cdep.ro). De la tembelizor s-a ajuns uşor şi la tembeliziune: „postul de tembeliziune pe care l-a primit cadou“ (bzi.ro; „mare moderator de tembeliziune“ (gsp.ro).

Din aceeaşi familie lexicală fac parte adjectivul şi adverbul tembelic, adjectivele şi substantivele tembelist şi tembeloid, substantivele abstracte tembelitate şi tembeliune. Cuvîntul tembelic e mai vechi; avea iniţial sensul derivat din cel etimologic al lui tembel („leneş“): „urmărea zborul tembelic al unei berze. Această plutire leneşă şi paşnică…“ (Traian Demetrescu, Pe-nserate, în Revista literară, 14 august 1888); mai ambiguu e un joc de cuvinte din revista umoristică Furnica: „vom face din nou cunoştinţa blagoslovitului leu antebelic care va lua locul celui de acum, umflat, dar tembelic“ (26 februarie 1929). Astăzi, cuvîntul apare mai ales în ipostaza de adverb – desigur, cu noile sensuri peiorative: „cei doi tineri logodiţi se uită tembelic la el“ (zoso.ro); „au răcnit tembelic“ (curentul.info). Tembelist e un cuvînt mai rar folosit („ a fost un gest tembelist“, opiniatimisoarei.ro; „i-a afurisit pe tembeliştii din presă“, ziare.com); în schimb, tembeloid (ironic atenuat) apare relativ frecvent, fiind atestat mai ales în presa culturală („eternul scenariu mioritico-tembeloid“, arhiva.romlit.ro;articolul său tembeloid“, ziare.com;un studiu destul de tembeloid, dacă mă-ntrebaţi pe mine“, tribuna.ro; „tembeloizii care ne guvernează“, motociclism.ro). Tembelitate şi tembeliune sînt rare, dar prezenţa lor în publicaţii diferite le confirmă caracterul non-accidental: „este vorba de tembelitatea unui minister“ (gandul.info); „scoţi o tembelitate şi o votezi drept «lege»“ (forum.softpedia.com); „asta nu îţi scuză tembeliunea din cap“ (9am.ro); „toate tembeliunile întîmplate după alegeri“ (adevarul.ro)

Turcismul tembel a fost integrat – poate şi datorită formei sale (asemănătoare, prin terminaţie, cu a unor adjective ca rebel sau fidel) – în bogatul sistem derivativ al împrumuturilor moderne latino-romanice. Derivarea colocvială a multiplicat, aparent inutil, de fapt din nevoia de variaţie şi expresivitate, formele din aceeaşi clasă gramaticală şi cu aproximativ acelaşi sens: tembel – tembelic – tembelist; tembelism – tembelitate – tembeliune. Oricum, fostul „leneş“ e un cuvînt surprinzător de productiv.