Simona Halep n-a acceptat să-și mute domiciliul la Monte Carlo ca să scape de taxe. Ăsta-i patriotism sau naivitate?

Sau specific cultural. Comunitatea Simonei e una care pune mare accent pe locul în care trăieşte. Ăsta nu-i neapărat patriotism – deşi poate fi, prin extensie –, e un fel de a-şi apropria un spaţiu pe care îl integrează în familie, de care are grijă şi în care se ancorează pentru a se defini. El nu e, ca în cazul altora, dezrădăcinaţi mental şi sufleteşte, un pămînt oarecare, ci pămîntul de sub tălpile ei, cum ar zice Rushdie, un lut ca un magnet. Pămîntul ăsta e „acasă”.

Simona, ca şi cei dintre care a plecat către performanţă mondială, e organic legată de solul prelungit în oameni, un întreg coerent în care se regăseşte şi care îi dă putere. Simona nu arată ca un „cetăţean al lumii” care ar putea trăi oricînd oriunde. Ea are un loc în care există ai ei, obiceiurile lor, casele lor, treburile lor şi, pe cale de consecinţă, banii lor. Aşa se simte bine această comunitate, care altfel e foarte grijulie cu finanţele. Deşi străbate şi probabil va mai străbate mult şi bine planeta şi arenele ei, deşi participă la evenimente selecte, se interesează de siropul de arţar în Canada şi de Aussie Rules în Australia, Simona n-a plecat cu adevărat niciodată de acasă.

Patriotism sau naivitate? E mai probabil să fie un soi de patriotism deloc naiv. Ea se simte bine între tot ce cunoaşte de cînd s-a născut. E o logică naturală care o face să nu înstrăineze nimic. Dorinţa de profit firească nu trece de graniţa care riscă să îi dezechilibreze continuumul sufletesc. Nu ar fi de blamat dacă s-ar exila financiar în paradisuri fiscale, cum nu e, în logica de mai sus, de aplaudat neapărat pentru că îşi ţine banii aici. În plus, nu cunoaştem amănuntele. Dar e de remarcat că e corentă în demersul ei, ceea ce caracterizează grupurile culturale care au rădăcini solide. Sigur, ele nu le feresc apriori, pe aceste grupuri, de a face şi lucruri mai puţin solare. În schimb, le dau o structură pe care o putem saluta. Darren Cahill, care a dezvăluit povestea, a făcut-o pentru a fi înţeles şi mai bine sensul dur al apartenenţei Simonei. Unul din care banii nu pot evada.