Sîntem destui cei care am sperat că, odată cu omologarea mai multor tipuri de vaccin, viața va reintra pe făgașul normal. Și că, odată cu creșterea ratei de imunizare, mai ales în Europa, și viața culturală se va normaliza. Sînt destule semnale că avem de ce să fim optimiști. După multe luni în care teatrele, cinematografele, sălile de concerte, muzeele și, pe alocuri, chiar și librăriile au fost închise, după ce sute de festivaluri au fost anulate, guvernele se pregătesc să permită redeschiderea domeniului cultural. E o promisiune așteptată deopotrivă de publicul larg și de creatori: artiștii vor putea evolua, în sfîrșit, în fața unui public real, și nu pentru niște spectatori nevăzuți, care-i urmăresc pe ecrane, de acasă. Acel „aici și acum” care stă la baza complicității dintre actori și spectatori capătă, din nou, un sens.

E cazul să ne temperăm așteptările. Poate ne-am bucurat prea devreme. Perspectivele sînt, într-adevăr, optimiste, însă doar dacă facem abstracție de prezent și de viitorul imediat.

Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon se va ține în luna iulie. Pentru secțiunea In, unde sînt așteptați peste o mie de spectatori în fiecare seară, e privilegiată varianta accesului pe bază de certificat de vaccinare. În secțiunea Off, unde nu se va putea face un control riguros, vor fi stabilite măsuri de distanțare. Și Festivalul de la Edinburgh se va ține, la jumătatea lunii august, dar condițiile nu au fost încă detaliate. Tîrgul de Carte de la Frankfurt, de la sfîrșitul lunii octombrie, se va ține în condiții (aproape) normale, dar cu circuite mai aeristite și norme de distanțare. Oktoberfest nu se va ține nici anul acesta, după cum a explicat premierul landului Bavaria: pur și simplu, nu există nici o modalitate de a organiza evenimentul în condiții de securitate sanitară. Nenumărate alte festivaluri au fost fie anulate, fie amînate: e prea multă incertitudine.

În anumite zone nu sînt întrunite condițiile pentru redeschidere: rata de infectare e încă mare, la fel și gradul de ocupare a serviciilor medicale. Apoi, evenimentele culturale nu pot fi pregătite de pe o zi pe alta: e nevoie de timp și, mai ales, de oameni, de artiști și de personal calificat care să lucreze, în siguranță, împreună. Din momentul în care se va permite redeschiderea teatrelor va mai dura ceva pînă cînd spectacolele noi vor fi pregătite pentru public. Mult așteptata relansare va depinde și de măsurile proiectate de guverne. La evenimentele organizate în aer liber se poate păstra relativ ușor distanța între spectatori; în interiorul sălilor de spectacol, e mai greu. Și, date fiind constrîngerile (se permite doar ocuparea a maximum 30% din locuri), mai ales sălile mici nu își vor permite redeschiderea, căci nu vor putea primi suficienți spectatori pentru a-și acoperi costurile. În fine, mai ales pentru evenimentele cu participare internațională, e greu de anticipat care vor fi condițiile de călătorie din diverse țări.

Dincolo de toate, rămîne de văzut dacă publicul e dispus să participe la evenimente. În luna martie, la Barcelona a avut loc un eveniment-test la care au participat 5.000 de tineri. Cu toții au fost testați înainte să participe la un concert. Testele efectuate două săptămîni mai tîrziu au arătat că nimeni nu s-a infectat. Experimentul a arătat deci că nu există risc de infectare pentru public dacă sînt respectate măsurile. Dar cîtă încredere poți avea într-un test? Apoi, mai rămîne ca instituțiile culturale și organizatorii de evenimente să știe să-și „vîndă” produsele către un public care și-a schimbat radical obiceiurile de consum. Cîți dintre cei care s-au obișnuit să se uite la teatru pe ecranul laptop-ului sînt dispuși să se întoarcă în sală? Cum îi reconectezi cu scena pe cei conectați la platformele digitale? 

În Franța, în Germania și-n numeroase alte țări europene, guvernele au asigurat linii de finanțare pentru instituții și întreprinderi culturale precum și măsuri compensatorii pentru lucrătorii culturali care și-au suspendat, forțați de împrejurări, activitatea. Acești bani au menținut pe linia de plutire un sector oricum vulnerabil. Acolo unde a existat un sprijin, relansarea se va produce mai ușor și pagubele vor fi recuperate. (Nu e cazul României, unde Guvernul a promis, fără să livreze, atît compensații, cît și fonduri de relansare.) Mai rămîne de restabilit încrederea sectorului cultural în guvernanți și planificarea unor măsuri care să le ofere artiștilor și organizatorilor de evenimente previzibilitate: condiții clare de redeschidere, responsabilități etc.