Ei bine, America s-a implicat, în cele din urmă. Preşedintele Barack Obama l-a trimis pe senatorul John Kerry în Sudan, cu o propunere de pace între nordul şi sudul ţării. Ceea ce este un pas uriaş pentru evitarea unei vărsări de sînge ca cea care a ucis mai mult de două milioane de oameni în Războiul Civil de 20 de ani dintre Nord şi Sud, încetat abia în 2005 – şi care ameninţă să izbucnească din nou. 

În ultimele luni, Obama şi personaje importante ale administraţiei sale s-au implicat tot mai mult în susţinerea unei strategii de pace pentru Sudan. La rîndul său, Kerry a furnizat un pachet de măsuri menite să elimine blocajul care a adus Nordul şi Sudul la un periculos punct de răscruce. 

Am scris un memorandum care explică unele elemente esenţiale a ceea ce ar putea constitui o negociere de pace fundamentală pentru Sudan. Dacă vă interesează detaliile unui posibil tratat de pace – şi măsurile pe care le puteţi lua pentru a-l susţine – vizitaţi www.sudanactionnow.org. Nu avem multă vreme de pierdut. Pe 9 ianuarie 2011, populaţia din Sudul Sudanului va supune la vot independenţa faţă de Nord, prin care ar obţine aproape trei sferturi din rezervele cunoscute de petrol ale ţării, şi ar aduce milioane de civili pe picior de război. 

Guvernul din Khartoum (capitala Nordului) este condus de Omar al-Bashir, ale cărui fapte, care includ muşamalizarea crimelor de război din timpul ultimului conflict Nord-Sud şi orchestrarea atrocităţilor din Darfur, l-au făcut să blocheze mandatele Curţii Internaţionale de Justiţie pentru investigarea crimelor de război şi genocidului. 

Şi totuşi, un nou război sudanez poate fi evitat. O pace complicată, dar fezabilă poate fi negociată numai prin implicarea mai profundă a tuturor părţilor. Situaţia actuală solicită un efort diplomatic viguros – unul care îţi poate lăsa un gust amar, dar care duce treaba pînă la capăt. Credem că John Kerry este un emisar destoinic, capabil să ajute părţile în găsirea unor compromisuri care să ducă la pace. 

Orice acord de prevenire a războiului ar implica, în mod necesar, Partidul Congresului Naţional, reprezentînd Nordul, şi Mişcarea de Eliberare a Poporului Sudanez, reprezentînd Sudul. Dar ar implica, de asemenea, şi SUA, ale căror relaţie post-referendum cu cele două părţi va depinde în mod decisiv de încheierea sau nu a unui astfel de acord. Considerăm că o negociere capitală, care să stea la baza unei păci durabile între Nord şi Sud ar obliga părţile la următoarele: 

● să desfăşoare referendumul sud-sudanez la data stabilită; să respecte şi să implementeze rezultatele sale întru totul; 

● să ajungă la un acord reciproc-avantajos cu privire la regiunea Abyei, o zonă de graniţă cheie, disputată adesea; 

● să elaboreze un plan, pe mai mulţi ani, de distribuire a venitului, prin care zăcămintele de petrol ale regiunii Abyei şi ale zonelor frontaliere cheie să poată fi împărţite echitabil între Nord şi Sud, iar un mic procent să fie direcţionat către populaţia arabă de frontieră Misseriya, în scopul dezvoltării; 

● să demarcheze cele 80 de procente necontestate din frontieră şi să supună restul de 20% unui arbitraj internaţional obligatoriu. n să asigure o protecţie reală a grupurilor minoritare – luînd în considerare cetăţeniile multiple ale anumitor populaţii –, care să fie întărită de sancţiuni internaţionale importante, în caz de agresiuni asupra sudiştilor, în Nord, sau asupra nordiştilor, în Sud. 

Rolul SUA, ca o a treia parte invizibilă a acordului de pace, implică o serie de stimulente oferite regimului din Khartoum, pentru a asigura acceptarea şi implementarea convenţiei de pace. Ca recompensă pentru participarea la eforturile de pace pentru Nord-Sud şi Darfur, SUA vor implementa o cale clară, etapizată şi obligatorie, de normalizare a relaţiilor. 

Asta ar implica – în această ordine – excluderea Sudanului din lista Sponsorilor Statali ai Terorismului, deschiderea de ambasade, ridicarea sancţiunilor unilaterale, sprijinul în vederea stingerii bilaterale şi multilaterale a debitelor, precum şi alte măsuri economice ale instituţiilor financiare internaţionale. Iar SUA trebuie să fie pregătite, la rîndul lor, să depună eforturi internaţionale pentru a impune sancţiuni severe oricărei părţi care ar arunca ţara, din nou, în război. 

Pacea şi securitatea din Darfur ar trebui să fie un indicator esenţial al normalizării relaţiilor dintre SUA şi Sudan. Administraţia Obama ar trebui să ţină cont de asta pe parcursul următoarelor etape de negociere şi să numească un înalt funcţionar care să coordoneze politicile SUA privitoare la Darfur, pentru a se asigura că eforturile de pace de acolo se bucură de aceeaşi atenţie ca şi eforturile Nord-Sud. 

Ceea ce e necesar acum, pentru a susţine acest demers diplomatic, este voinţa politică – şi nu numai cea a SUA. Uniunea Europeană şi vecinii Sudanului – mai ales Egipt, Etiopia, Kenya şi Uganda – vor trebui şi ei să-şi asume un rol important. Iar diplomaţia Chinei în Sudan, unde a investit masiv în dezvoltarea industriei petroliere a ţării, va arăta dacă ea are sau nu intenţia să fie un actor responsabil în Africa şi în lumea întreagă. 

Asiguraţi-vă că guvernele urmăresc menţinerea păcii – acesta este modul în care vă puteţi implica. Faceţi presiuni asupra lor. Sprijiniţi procesul de pace. Vocea voastră poate preveni un război. Nu armele. Nu banii. Numai vocile noastre. 

Drumul spre pace al Sudanului nu este simplu, dar e realizabil. Trebuie luate decizii dificile. Putem lua aceste decizii acum sau putem să ne amăgim că pacea e prea dificilă sau prea complicată, şi să privim resemnaţi de pe margine cum sute de mii de inocenţi – bărbaţi, femei şi copii – vor muri fără nici un rost. Totul depinde de noi. 

George Clooney este actor şi cofondator al ONG-ului „Not On Our Watch“. John Prendergast este cofondator al „Enough Project“ şi coautor al The Enough Moment: The Fight to End Human Rights Crimes in Africa. 

Copyright: Project Syndicate, 2010
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEŞU