O lege igienică

Publicat în Dilema Veche nr. 872 din 23 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021
Iconofobie jpeg

Situația politică obscură în care se află România de multă vreme derivă, în mare măsură, din absenteismul electoral. Accept, desigur, că absenteismul este, la rîndul său, consecința unui fapt și mai grav: deteriorarea clasei politice autohtone, element care generează, inevitabil, lehamitea populară, inducînd o veche dilemă caragialiană: „Eu cu cine votez?”. Au reușit aleșii noștri, în trei decenii de liberalism, să compromită noțiunea de politică. Lumea nu mai vrea să-i vadă în ochi nici pe unii, nici pe ceilalți. Înțeleg perfect. Cu toate acestea, revin și zic, parafrazînd un slogan celebru: absenteismul electoral ucide! Am experimentat împreună validitatea principiului în ultimul mandat parlamentar, așa încît orice comentariu devine inutil. Felul în care zarurile au fost aruncate în 2016 s-a dovedit (aproape) fatal. O aruncare absenteistă care ne-a scufundat în mocirla statului mafiot. Nu ne-a rămas decît să ne supunem rigorilor unei administrații absolut toxice. Să contemplăm adică efectele cumplite ale propriei noastre indolențe. În 2020, saturației morale i s-a adăugat, admit, și teribila pandemie covidică. Pe un asemenea plan, nimeni nu poate judeca foarte aspru reacția de teamă a multor cetățeni. Totuși, și acum, „lehamitea” politică a fost, cu adevărat, mama absenței masive de la vot (la alegerile locale, în aceeași criză de contagiune, participarea fusese cu totul alta).

Intuiesc de aceea pe buzele celor ce citesc rîndurile de față o inevitabilă întrebare: „Dar tu, domnule, cum ai reacționat atunci cînd te-a cuprins lehamitea electorală, cum ți-ai învins dezgustul? Ai votat au ba? Că doar n-o să afirmi acum, de dragul demonstrației, că penețecediștii, pedeliștii și peneliștii au fost mereu mai breji decît pesediștii, peremiștii, aldiștii, proromâniștii și, mai nou, auriștii?”. Voi răspunde astfel: problema nu e dacă unii au fost mai breji sau nu decît alții (deși, strict de dragul dezbaterii, aș adăuga faptul că peneliștii cel puțin – nefiind, cu siguranță, rupți din soare – nu au coborît parcă vreodată la nivelul la care au ajuns exponenții „ciumei roșii”, vorba de neocolit istoric a străzii), ci de a face un mecanism democratic să funcționeze. Motorul lui îl constituie votul. El trebuie activat/exercitat periodic (folosind „combustibilul”/„materialul” politic furnizat de societate, oricît de prost ar fi el la un moment dat), tocmai pentru a conferi funcționalitate/legitimitate sistemului în ansamblul lui. Una este, ca structură politică în exercițiul puterii, să legiferezi (fie și greșind uneori, cu ori fără intenție) cu 85-95% din electorat participativ în spate și alta cu 28-38%. Diferența de credibilitate internă și externă devine majoră.

În privința votului ca atare, adaug: da, am votat întotdeauna! Inclusiv atunci cînd a trebuit să mă țin de nas în timp ce puneam ștampila pe buletinul electoral. Știu ce vreți să replicați și v-o iau înainte, precizînd că da, l-am votat chiar și pe Ion Iliescu în 2000 (nu regret că am făcut-o nici măcar astăzi – pericolul era imens). Accept și că v-ați săturat să tot auziți „teoria răului mai mic”. Vă întreb totuși: în clipa în care refuzați această „teorie” (probabil cu un fățiș puseu de demnitate personală), vă întrebați oare, fie și fugitiv, ce va rezulta din încăpățînarea dumneavoastră (ușor egoistă) de a fi demni? Cu certitudine nu, pentru că, dacă ați face-o, măcar pe fondul unei minime analize logice, ați realiza că rezultatul va fi unul paradoxal, „de bumerang”, cum se zice îndeobște. Adică, mai pe înțelesul tuturor, absenteismul se întoarce, culmea, împotriva celor care au absentat de la vot, aruncîndu-i, în scurtă vreme, în ignobile umilințe. Dorind, cu alte cuvinte, să stea, chipurile, „demni” dinaintea lor înșile, ei vor trăi o uriașă frustrare înaintea compromisurilor (indirecte), de ordin politic și moral, pe care le vor fi făcut astfel în relația cu destinul lor de cetățeni. O situație, să recunoaștem, fundamental „nedemnă”. Absenteiștii își repetă în asemenea cazuri, sînt convins, măcar în intimitate, că era mai bine să fi acționat, să fi contracarat și ei cumva (cum altfel decît prin vot?) marasmul. Dînd carevasăzică credit mult-hulitului „rău mai mic”, susținînd bietul chior din țara orbilor.

Nu ofer aici, se înțelege, soluții ideale, dar definesc un principiu elementar al democrației, fără care societățile intrate pe acest drum pot fi oricînd aruncate în degringoladă. Autorizînd existența „răului mai mare”, din fudulia necontaminării tale cu „răul mai mic”, autorizezi, în fond, propria-ți anihilare. Răul mare nu are ezitări și nici scrupule. Invadează, neconcesiv, țesuturile întregului organism social, făcîndu-l din ce în ce mai fragil, mai epuizat, mai sceptic. Cred, prin urmare, cu toată tăria, că o lege a obligativității prezenței la vot (posibilă, democratic vorbind) nu ar avea nicidecum un caracter coercitiv, ci unul pur igienic. Ar mai curăța întrucîtva sistemul politic de toxine.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.