Ceremonia de decernare a Premiilor Molière, care recompensează performanța în teatrul francez, oferă un spațiu de maximă vizibilitate nu doar marilor artiști, ci și problemelor cu care se confruntă. Gala, retransmisă de televiziune, e în egală măsură un prilej de a celebra valoarea și de a da expresie indignării atunci cînd e cazul: probleme politice sau sociale, cum ar fi statutul artiştilor sau al tehnicienilor, şomajul, retribuţia, subvenţia ori accesul publicului la teatru. Artiștii francezi trăiesc probabil în cea mai bună dintre lumile posibile: există un consens destul de larg cu privire la ideea de stat cultural, iar cultura rămîne, în ciuda crizelor economice pasagere, o arie protejată. Uneori – rareori – se mai fac ajustări: o reorganizare instituțională, o realocare de fonduri etc. Sistemul rămîne însă funcțional și previzibil. Dar nici măcar cea mai bună dintre lumile posibile nu e perfectă. Paradoxal, nicăieri în lume nu se mai folosesc atît de des şi atît de apăsat cuvinte grele precum „precaritate“ sau „pauperizare“ în relaţie cu viaţa oamenilor de cultură. Domeniul cultural e, în Franţa, un cîmp de luptă, un front deschis, un spaţiu exploziv. Și, cum protestul face parte din esența civismului francez, gala Premiilor Molière rămîne un spațiu privilegiat de exprimare a nemulțumirilor.

Ultimele luni au fost zbuciumate: manifestații ample, proteste uneori violente, „o mare dezbatere“ inițiată de președinte la care au participat zeci de mii de cetățeni. Și o tensiune care plutește în aer. Nu se putea deci ca acest spirit de frondă să nu pătrundă și la ediția recentă a galei Premiilor Molière, desfășurată luni, 13 mai, la Folies Bergères din Paris (întîmplător, exact în aceeași zi în care în România, pe scena Teatrului Național din Cluj, se decernau Premiile UNITER). La un moment dat, pe scena teatrului parizian a apărut un grup de „veste galbene“: erau artiști, intermitenți în artele spectacolului. „Molière-ul dezonoarei îi revine, după votul în unanimitate al juriului, lui Emmanuel Macron și guvernului său“, au anunțat ei. „Decernăm acest premiu prin intermediul ministrului Culturii Franck Riester, care participă la această gală, deși taie de unde poate din bugetul culturii.“ Pentru unii dintre spectatori, momentul a fost vesel. Dar ministrul nu cred că a fost prea amuzat. Nu e primul protest care îi pune pe decidenții culturali în dificultate. Acum cîțiva ani, la aceeași gală, cunoscutul actor și autor dramatic Sébastien Thiéry s-a transformat în purtătorul de cuvînt al sindicaliștilor: s-a urcat pe scenă gol-pușcă, s-a dus la pupitru și a ținut un discurs (în cheie umoristică) despre neșansa dramaturgilor de nu beneficia şi ei, ca toată lumea, de indemnizaţie de şomaj… Aflată în sală, ministrei Culturii Fleur Pellerin nu i-a rămas altceva de făcut decît să aplaude acest performance insolit.

Și Gala Premiilor UNITER oferă contextul unor asemenea confruntări. În cadrul celei mai recente ediții, British Council a oferit un premiu organizației Reactor, un centru cultural foarte activ din Cluj care funcționează ca teatru independent, spațiu de concerte și expoziții, centru de resurse pentru artiști și activiști civici etc. Echipa Reactor a folosit momentul primirii premiului pentru a protesta împotriva reducerii cu 30% a finanțării la actuala sesiune de la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN): „Nu mai sînt destui bani la cultură / nu e prima, nici ultima lovitură…“ Situația e gravă și cei de la Reactor au găsit curajul și inspirația să denunțe această inițiativă nefericită a guvernului. Multe alte organizații ca Reactor sînt afectate de această reducere neașteptată a fondurilor. E o lovitură și pentru public, care va fi privat de o serie de acțiuni culturale pe care instituțiile consacrate nu le pot oferi. Altfel decît omologii său francezi, ministrul Culturii Daniel Breaz nu a fost prezent în sală la premiile care recompensează performanța în teatru. Și nici la protestul celor pe care tăierile de fonduri îi afectează direct. Nu ar fi nici prima, nici ultima lovitură…