Am fost în impas astăzi, neștiind prea bine despre ce să scriu. Sînt astfel de momente cînd, ținînd o rubrică săptămînală ani la rînd, nu mai ai inspirația de moment și intri aproape în panică. Nu este prima dată cînd o pățesc. De regulă, pentru a ieși din blocaj, mai vorbesc cu cîte un prieten, cerînd sugestii, derulez filmul zilei încercînd să găsesc repere în el sau mă leg de cîte un aspect de viață, interioară sau exterioară, care mă preocupă în momentul respectiv, încercînd să-l grefez pe problematica rubricii: educația. Ei bine, acum știți cum funcționează, parțial cel puțin, procesul acesta, am dat din casă, vulnerabilizîndu-mă. Glumesc, desigur, pentru că nu consider vulnerabilitatea o slăbiciune.

Așadar, am luat și acum, seara, aproape de ora 22, filmul zilei la derulat, pentru a vedea ce repere aș putea găsi în el. Vă fac părtași la mișcările mele din această zi de duminică. M-am trezit tîrziu, spre ora 10, duminică fiind. Am băut o cafea prelungă, de vreo două ore, am și fumat (era să spun sub prelata înserării, ca-ntr-un superb poem manasian, dar nu se potrivește, căci era dimineață), gîndindu-mă din nou și cum voi renunța la acest obicei. Între timp am periat cu privirea rețelele sociale și am citit. Printre altele, și din volumul lui Gabi Eftimie, Nordul e o stare de spirit. Am încercat și eu să scriu un poem, dar am fost nemulțumit de el, nu mi-a ieșit, l-am lăsat acolo, neîncheiat, poate cîndva se va alege ceva de el. Am făcut o baie apoi, imersia în apă îmi este uneori necesară, desigur, psihanalizabil, veți putea gîndi. Am fost apoi în mall. Căutînd ceva care să lege firele zilei. Orașul tot se vărsase acolo. Am flanat pe aleile interioare ale acestei mașinării urbane. Mi-am cumpărat niște haine care m-au încîntat. Moș Nicolae a fost de treabă. Am venit acasă și ziua trecuse deja binișor de jumătate. Nu găsisem încă subiectul despre care să scriu. M-am decis să mă uit la un film. Am găsit pe Netflix Se7en, pe care îl văzusem la lansare, dar m-am apucat să-l revăd. Apoi, am vorbit puțin cu fiul meu despre teza lui la română (lui, Moșul i-a asigurat jocul dorit, pentru PC5-ul cumpărat la sfîrșit de vară). Seara începea să se simtă. Am luat geanta de sport și am fugit pînă la sală, pentru o oră de sport și iată, cînd am terminat-o, era deja aproape ora 21. Am vorbit la telefon cu o prietenă, despre chestiuni legate de școală, despre articole pe care le scriem împreună, despre proiecte în care sîntem implicați. Revenit acasă, m-am așezat la laptop, încă neștiind despre ce să scriu.

Mi-am spus așa, luînd o serie de realități la enumerat.

Dacă ești profesor. Te confrunți cu părinții care au devenit din ce în ce mai invazivi în viața școlii, știind ei ce e mai bine și ce e mai corect, indiferent de specializările lor profesionale. Știu pînă și ce texte ar fi mai potrivite în manuale. Mai mult, te și disprețuiesc, pentru că tu nu prea muncești, pentru că ești un întreținut bugetar, pentru că ai un standard de viață precar poate, avînd în vedere veniturile salariale modeste.

Dacă ești profesor. Te confrunți cu generații de elevi care sînt poate greu de educat. Sînt copiii părinților de mai sus, aroganți și obraznici, disprețuitori și ei, dezinteresați de școală. Trebuie să îi educi, să îi înveți, să le formezi competențe, caractere, să-i modelezi pozitiv, lucrînd cu un material care pare că se împotrivește. Asta-ți consumă energia, timpul, te demoralizează poate. N-ai timp destul pentru tine, pentru cei dragi, ești mereu, după-amiezile și serile, sîmbetele și duminicile, încărcat de sarcini profesionale de rezolvat, fie de corectat, fie de planificat și de construit strategii, fie de participat la cursuri de formare etc.

Dacă ești profesor. Ai vrea să existe o coerență mai clară a viziunii asupra educației la nivel sistemic. Tu nu poți face însă pentru asta mai nimic. Ai vrea să schimbi multe, planuri curriculare, forme de evaluare de parcurs, de progres, forme de examinare la ieșire din cicluri sau din sistem, modalități de organizare etc. Ai vrea să schimbi poate și formele de perfecționare a profesorilor sau măcar să le simplifici logistic. N-ai nici o putere reală însă și te consumi, așteptînd să se realizeze lent, așa cum le oferă sistemul.

Dacă ești profesor. Toate acestea și altele pe care nu le mai înșir ar putea să te aducă la apatie, la renunțare. În filmul mai sus amintit, Se7en, tema apatiei este cea care susține ideea din spatele narațiunii criminalistice. O lume în care apatia a ajuns să fie calea cea simplă generează dorința de renunțare și provoacă monștri. Cu toate acestea, ea nu salvează. O replică a detectivului Sommerset (jucat impecabil de Morgan Freeman) mi-a rămas în minte. Povestind că în tinerețe și-a convins partenera să renunțe la o sarcină, pentru că nu voia să aducă în această lume distrusă un copil, omul mărturisește că, deși crede în continuare în corectitudinea deciziei, regretă în fiecare zi că a luat-o. Renunțarea nu este o opțiune, atunci cînd ai un scop. Nu poți, poate, să schimbi lumea, dar poți schimba lumea ta. Și partenerul său, Mills (jucat și el excelent de Brad Pitt), îi spune în cîteva ocazii că nu poate fi de acord cu el, că nu crede în abandonarea luptei.

Mă întorc și la Gabi Eftimie. „N-ar trebui să discutăm despre lucruri serioase”, afirmă vocea într-un poem. „Sigur, există și alte moduri de a-ți distrage atenția”. Și printre ele, amestecate, se numără de fapt exact cele serioase, „sfîrșitul vieții pe planetă așa cum o știm în momentul de față”, „oameni muți și surzi” sau „normalitatea”. Renunțarea nu este o opțiune, nici în „société électronique”.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.