Lexicul și frazeologia corupției au o istorie respectabilă. În vechile texte românești nu apar doar termeni ca mită, mîzdă, rușfet, cu derivatele lor (a mîzdi, mituială, rușfetar etc.), ci și expresii glumețe, de exemplu a unge osia, atestată în cronica lui Miron Costin, în relatarea despre mituirea unui pașă de către domnitor: „și-i unsesă osiia și pașii Matei vodă”. A unge (pe cineva) sau, și mai explicit, a unge osia (cuiva) sînt metafore destul de clare: pentru a funcționa bine, un mecanism trebuie lubrefiat. Dintre expresiile mai tîrzii, curente în a doua jumătate a secolului al XX-lea, cît se poate de transparentă era și a deschide ușa cu piciorul, eufemism bazat pe o metonimie: din ansamblul unei situații (a veni cu brațele pline de cadouri), este reținut doar un detaliu, suficient pentru a face să se recunoască întregul. Mai neclară este, în schimb, originea expresiei a mișca din urechi, formulă înregistrată de dicționarele noastre actuale și definită în DEX ca „a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș”. De fapt, chiar definiția sugerează o posibilă explicație, pentru că pune în prim plan un semn discret al înțelegerii. Imposibil de realizat pentru majoritatea oamenilor, evocînd mai curînd mișcările animalelor, acesta ar putea fi interpretat tot ca un rezultat al unei metonimii: ca reprezentînd semnul discret făcut cu capul, pentru a indica mita pregătită sau potențială. Descompunerea metonimică a acțiunii și atribuirea unei anumite autonomii părților corpului e un procedeu frecvent în limbajul popular, familiar și argotic (a arunca un ochi, a-și lua picioarele la spinare etc.).    

Expresia are o prezență notabilă în literatură. A fost evocată și ilustrată de Arghezi, în Poarta neagră (1930): „În drum către etuvă, noul deținut «cu situație», disperat, cade la învoială cu conducătorul. Operația se cheamă «a mișca din urechi». Scăpat de toaletă, el trebuie să-și asigure un pat cu saltea și un anturaj; într-altfel, e silit să doarmă «la carantină», pe scînduri, în societatea pungașilor și spărgătorilor de profesie, care peste noapte îl devalizează. Mișcînd din urechi, i se dă ce cere” (p. 38-39). Pasajul pare să indice sursa argotică a formulei, folosite în mediul interlop și al locurilor de detenție. Presa epocii dovedește însă că expresia avea deja o circulație mai largă. În ziarul Țara de mâine (Cluj, 17 mai 1931) se vorbea despre „obiceiuri și sisteme păcătoase, cari trebuiesc stîrpite cu ultima energie” și pentru care reprezentativă ar fi fost „expresia îndulcită – hoții, că sînt hoți, și au și ei pudoare... profesională – «a mișca din urechi». Cetățeanul (...) trebuie, de multe ori, să facă această mișcare din urechi, pentru a i se «aranja chestia cum va fi mai bine»“. În altă gazetă, se indică sumar echivalența a mișca din urechi – bacșiș” (Unirea, Blaj, 28 ianuarie 1933). I. Ludo, în Răscoala traficanților (1946), comentează în ton polemic limbajul corupției: „Astăzi, bacșișul este unul din cuvintele cari au cele mai multe sinonime în limba română și cuvîntul mult mai bogat în sinonime decît echivalentul lui în oricare limbă din lume: șperț, mită, șpagă, ciubuc, plocon, peșcheș, «mișcă din urechi», «dacă nu curge, pică», «tramvaiu», «să trăiți, coane!» – sînt numai o parte din expresiile de artă cu care se făcea legătura sufletească dintre funcționar și Șmil sau Ion” (p. 19). În fine, în Groapa lui Eugen Barbu (1957), expresia apare într-un dialog purtat cu un funcționar, pentru obținerea unei autorizații: „Celălalt îşi frecase palmele pătate de cerneală şi rîsese. – De, se face, dar trebuie să mişti din urechi. Şi făcu un semn din degetele uscate. – Mişc! Cum să nu, numai să scap!”. Se poate presupune că semnul din degete sugera numărarea banilor, gest complementar în raport cu mai problematica mișcare a urechilor.

În prezent expresia nu mai este foarte des folosită, dar atestările ei nu lipsesc: „Dacă pînă să dai, lucrurile erau așa de complicate că nu le mai descurca nici papa de la Roma, după ce ai «mișcat din urechi», totul devine simplu, se rezolvă în zece minute” (republica.ro); „binențeles, patronul respectiv știe să «miște din urechi» ca să obțină avize de construcții” (monitorulsv.ro); „desigur că şi eu foloseam arahaica metodă de «mişcat din urechi» şi nu mă duceam niciodată cu mîna goală”  (blogosfera.md); „tipul n-a fost fraier cînd mișcat din urechi în fața cui trebuie, așa că i s-au eliberat toate patalamalele de funcționare” (infobrasov.net) etc.

Poate că nu trebuie să căutăm o explicație perfect rațională a legăturii dintre mituire și urechi. E posibil să fie vorba, ca în alte cazuri, de o completare glumeață și ușor absurdă, care particularizează o situație, derutînd și îndepărtînd de sensul cuvîntului de bază. În acest caz, expresia s-ar baza doar pe sensurile colocviale ale verbului a mișca – echivalent cu „a acționa”, „a face ce trebuie în contextul dat”.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).