Alegerile europene din luna mai au produs două revelații. Pri­ma surpriză a fost că partidele naționaliste, antimigrație și antieuropene n-au obținut chiar atît de multe mandate pe cît se credea. Chiar dacă marile familii politice europene au ieșit slăbite după scrutin, euroscepticii sînt totuși destul de puțini. Acest curent mai degrabă minoritar poate fi gestionat, controlat, îmblînzit de majoritatea euro-optimistă. A doua surpriză: evoluția remarcabilă a partidelor ecologiste. Verzii au obținut rezultate foarte bune în Germania, în țările nordice, în Franța etc. Ei reprezintă a patra forță politică în Parlamentul European și, din această poziție, vor putea influența agenda europeană. Dar este Europa într-adevăr pregătită să adopte o agendă ambițioasă de mediu?

Dincolo de influența politică recent dobîndită a Verzilor există și o presiune publică deloc neglijabilă. De mai bine de un an, mișcarea inițiată de tînăra activistă suedeză Greta Thunberg a căpătat o amploare aproape mondială. Eleva suedeză militează, în fiecare zi de vineri, pentru a cere mai multă responsabilitate din partea politicienilor în ceea ce privește schimbările climatice. E skolstrejk, adică grevă școlară. Tînăra se duce în fața Parlamentului din Stockholm și împarte foi volante despre efectele încălzirii globale, despre nevoia conștientizării și despre urgența unei acțiuni politice hotărîte și concertate pentru a opri acest fenomen. Protestul Gretei Thunberg a mobilizat mii de elevi din Europa și de prin alte locuri. Așa s-a născut mișcarea Fridays for Future, „Vinerea pentru viitor“. Demonstrațiile sînt relativ izolate și nu foarte numeroase, dar se petrec deja cu regularitate, iar mișcarea capătă contur prin multiplicarea „focarelor“ de grevă școlară. Peste o sută de grupuri locale susțin această mișcare în Germania, țara în care aceste proteste au devenit un adevărat fenomen. Între timp, și presa main­stream a devenit mai atentă nu doar la grevele școlare, ci și la problemele reale ale mediului și, mai ales, la reacțiile politicienilor. Această conștiință ecologică s-a putut vedea la alegerile europene.

Și, dacă la nivel european trei state (Polonia, Cehia, Ungaria) s-au opus adoptării obiectivului „zero emisii de carbon pînă în 2050“, țările mai bogate încearcă să-și adapteze economia energetică și infrastructura în sensul atingerii acestor ținte. Germania e, și aici, deschizătoare de drumuri. Nu va fi ușor. După renunțarea la energia nucleară și inevitabila întoarcere la termocentrale, poluante în ciuda modernizărilor, guvernul federal va trebui să găsească soluții pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Organizațiile de mediu și partidul Verzilor susțin că Germania trebuie să abandoneze definitiv și energia bazată pe cărbune. Însă nevoia de consum a industriei depășește capacitățile (limitate) ale energiei regenerabile: turbinele eoliene și panourile solare nu pot produce suficientă electricitate pe cît se consumă. Deciziile politice sînt complicate: de unde ar trebui început?

Un plan anunțat recent e legat de extinderea și modernizarea căilor ferate pentru introducerea de trenuri de mare viteză la scară largă. Obiectivul ar fi ca transportul aerian (foarte poluant) intern să devină inutil de vreme ce transportul cu trenul între toate orașele germane va fi la fel de sigur, de confortabil și de rapid. Dar și aici e nevoie de un angajament ferm din partea guvernului. Industria aeronautică și transportul aerian sînt subvenționate pentru ca Germania să-și poată păstra poziția dominantă în plan tehnologic. Dacă se dorește dezvoltarea transportului feroviar, va fi nevoie de investiții masive – asta însemnînd mai puțini bani publici pentru transportul cu avionul. O polemică începe să se prefigureze: progresul, adică ecologia, presupune o întoarcere la o tehnologie mai veche. Dar acesta e doar unul dintre planurile dezbaterii. La nivel european, adevărata chestiune e legată de administrarea resurselor de energie și de competitivitate. Cum vom putea produce mai mult cu mai puțin? Cum se poate menține creșterea economică reducînd consumul de energie și emisiile de carbon? Există, din fericire, nu doar o conștiință ecologică, ci și suficient consens public în favoarea unei schimbări radicale. Totul este ca acest consens să se vadă și la nivel politic.