„Loboda (sau Spanacul francezului, latină Atriplex hortensis) este numele dat mai multor specii de plante anuale erbacee din familia Amaranthaceae.“

„Loboda este o plantă cu port înalt, prezintă tulpină simplă sau ramificată, frunzele pot fi de culoare verde, roşu-violacee sau uşor gălbui, sînt mari, de formă triunghiulară şi uşor catifelate la atingere. Florile sînt de culoare verde sau roşie, iar seminţele sînt de mici dimensiuni, încapsulate în aceste fructe denumite achene. Planta este utilizată în special în bucătărie în salate, borşuri, ciorbe sau plăcinte şi ca remediu natural în medicina populară. În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele şi uneori seminţele. Planta conţine substanţă uscată, albumină, grăsimi, substanţe extractive neazotate, celuloză, vitamine, săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu), pigmenţi clorofilieni şi carotenoizi. Loboda are acţiune depurativă, diuretică, remineralizantă, emolientă, emetică, calmantă şi vitaminizantă. Loboda, la fel ca şi spanacul, conţine foarte mult acid oxalic. Şi din această cauză nu este permisă în cantităţi mari în cazul litiazei renale.“

Sanchi! Am văzut în piață, în decembrie, lobodă, am cumpărat-o cu 5 lei, cinci legături, am luat-o la cuțit și-am hăpăit-o cu tot cu zeama ei acrișoară și o mămăligă nenorocită. Mamă, n-am avut nici pic de minte!