În Franța, Adunarea Națională dezbate o lege numită anti-casseurs menită să sancționeze huliganismul și violențele în cadrul manifestațiilor. În ultimele luni, de cînd cu protestele „vestelor galbene“, care uneori au degenerat, soldîndu-se pe alocuri cu răniți și cu pagube materiale, autoritățile au simțit nevoia unui instrument legislativ care să permită o intervenție decisă și imediată. Proiectul legislativ urmărește, după cum a explicat inițiatorul său, ministrul de Interne Christophe Castaner, să-i protejeze pe cei care vor să participe la un protest pașnic. Dar legea a generat numeroase polemici și este contestată inclusiv de deputați ai coaliției de guvernare La République En Marche (LREM).

Criticii vorbesc despre un dispozitiv legal „ubuesc“ ori „orwellian“. Într-adevăr, legea nu reprimă autorii unor acțiuni violente după ce au comis faptele. Ci urmărește să prevină eventuale acte de violență interzicînd dreptul de a manifesta. Dispoziția cea mai contestabilă se găsește chiar în paragraful al doilea, care îi permite prefectului să interzică dreptul de a manifesta oricărei persoane și oricărui grup asupra cărora planează suspiciunea rezonabilă că ar putea comite fapte ce pun în pericol ordinea publică. Criticii reproșează că legea impune un control administrativ asupra dreptului (constituțional) de a manifesta, că prerogativele judecătorului sînt preluate de autoritatea administrativă, încălcînd principiul fundamental al separației puterilor în stat, și că dispozițiile lasă spațiu de manevră pentru decizii arbitrare, de vreme ce prefectul, adică un organ al Puterii, e chemat să constate (prin ce mijloace?) dacă o persoană pune sau nu în pericol ordinea publică.

Legea anti-casseurs e conjuncturală: pentru a răspunde unui context particular și unor evenimente (nefericite) punctuale, se adoptă o lege care structurează pe termen lung societatea, care modifică raportul de forțe, care schimbă jocul. La doi ani după Mai ’68 a mai existat o lege asemănătoare. Scopul acelei legi – denumită, în limbajul curent, tot „anti-casseurs“ – era cumva justificat: autoritățile voiau să-i pună pe făptași să plătească daunele provocate. Legiuitorul nu a urmărit să descurajeze protestele, ci să criminalizeze un fenomen mai degrabă marginal, dar deloc neglijabil al manifestațiilor: spărgătorii de vitrine, vandalii, huliganii etc. Ceva mai blîndă decît inițiativa legislativă în dezbatere acum, adică mai puțin insidioasă, acea lege era menită să-i responsabilizeze pe huligani. Problema e că pagubele erau puse în cîrca tuturor: un protestatar non-violent sau chiar un trecător care se nimerea în preajma unui grup de vandali putea fi tras la răspundere și amendat ori chiar condamnat la închisoare, alături de făptașii identificați. Însă într-o țară precum Franța, cu o îndelungată și foarte vie cultură a protestului, efectele nu au fost uitate: în martie 1979 au fost condamnați 35 de protestatari sau simpli trecători, martori la violențele produse în timpul manifestațiilor din Piața Operei. Poliția nu a mai făcut nici o investigație suplimentară: prezența lor în acel loc era o probă suficientă pentru condamnare. Legea care a transformat responsabilitatea individuală în responsabilitate colectivă a fost pînă la urmă abrogată în 1981. Vorba lui Montesquieu: o nedreptate făcută unui singur om e o amenințare pentru toți!

Cît privește atît de controversata lege de acum, ar mai fi de analizat chestiunea oportunității. Codul Penal condamnă deja fapte precum cele vizate de legea antivandalism. Nu era deci nevoie de o lege care să prevină asemenea acte în cadrul manifestațiilor. Apoi: ce semnal dă Puterea în Franța acum cînd, la inițiativa președintelui, se desfășoară „Marea Dezbatere“, o consultare publică la scară națională? Pe de o parte, cetățenii sînt invitați la dialog civic, pe de altă parte, li se pun la îndoială bunele intenții atunci cînd protestează și li se servesc legi care descurajează protestul. Pentru că legea îi va intimida pe cetățeni, nu pe delincvenți. Dincolo de toate, legea e riscantă pentru democrație: azi, la putere este moderatul, centristul, democratul, pro-europeanul Emmanuel Macron. Gîndiți-vă însă cît de ușor ar putea fi folosită această lege dacă președintă ar fi, să zicem, Marine Le Pen.

Foto: wikimedia commons