Am tot încercat să imaginez un scenariu pentru un serial de tip West Wing, un soap despre politica din Bruxelles, numai că mi s-a părut că nu am materie primă. Ce drame, ce intrigi să citești printre rîndurile seci și inexpresive recitate de oficialii europeni, atîția ani la rînd?

Veni însă rîndul Comisiei conduse de mai puțin convenționalul Juncker. Echipa a fost, din primul moment, formată pe ideea comisarilor mai degrabă „politici“ decît „tehnici“. Altfel spus, mai multă comunicare, mai mult sprijin strategic din partea statelor membre. Ulterior, a fost numită o echipă a „ultimei șanse“ pentru Europa, date fiind crizele prin care a tot trecut. În atare situație, păstrarea bulgăroaicei Kristalina Georgieva în Comisie avea sens și nu prea. Domnia-sa a fost, pe vremea lui Barroso, titulara unui portofoliu ceva mai mărunt (ajutor umanitar) pe care l-a gestionat cu enormă competență. Pe unde lipsea Lady Ashton, acolo suplinea doamna Georgieva. În Palestina, Irak sau Afganistan, ajutorul umanitar european era prezent, cu eficiență și panaș. În trei din cinci ani ai mandatului, a fost considerată cel mai bun comisar al echipei Barroso. Un înalt funcționar cu multă competență și enormă pasiune pentru domeniul de care s-a ocupat. A fost preluată de Comisia Juncker. Apoi, a candidat la funcția de secretar general al ONU. A pierdut strîns competiția. Pare-se că a fost lipsită exact de sprijinul țării sale, dar asta e simplă bîrfă. Ime­diat după aceea, a anunțat plecarea din Comisia Europeană, după ce a lansat, off the record, motivul: neînțelegeri profunde cu Martin Selmayr, mîna dreaptă a domnului Juncker. De la 1 ianuarie, se va muta la Banca Mondială, unde i s-a înființat un post nou-nouț de vicepreședinte, creat personal pentru profilul profesional al domniei-sale.

Doamna Georgieva nu este singurul membru al Comisiei care se plînge de comportamentul lui Selmayr, eminența cenușie a Comisiei Juncker. Acest avocat neamț de 42 de ani a ajuns, în numai zece ani, chief of staff al președintelui, din simplu purtător de cuvînt al unui comisar oarecare. Pentru standardele din Berlaymont (sediul Comisiei), o asemenea viteză în carieră este amețitoare. Calitățile care îl recomandă sînt și cele care i-au creat (numai) dușmani. Este nemilos, abil, dedicat trup și suflet Șefului. Nimic nu trece de el. Nici măcar un comisar. Întîlnirile dintre domnul Juncker și membrii propriei echipe sînt mult mai rare decît ne-am închipui și sînt, în mare parte, la discreția (mult prea) eficientului chief of staff. Un exemplu relativ recent: numirea lui Michel Barnier (anglo-critic virulent) ca negociator al Brexitului din partea „europeană“. Atît Georgieva, cît și Sefcovic (alt comisar tehnocrat interesant) au aflat… din presă decizia luată „în privat“ de cuplul Juncker – Selmayr.

După anunțul plecării doamnei Georgieva, la propunerea lui Selmayr, locul îi va fi luat de un (alt) neamț, Günther Oettinger. Alt veteran. S-a ocupat de domeniul energiei în fosta Comisie. Cu rezultate mai degrabă mediocre, aș zice. Acum răspunde de Agenda Digitală și va prelua funcția de vicepreședinte, cu atribuții în zona de Resurse Umane și Buget. Să vedeți intrigă. Acum foarte puțină vreme, domnul Oettinger a zburat pînă la Budapesta, la o întîlnire cu Viktor Orbán, cu un avion privat, proprietatea lui Klaus Mangold, un magnat (tot) neamț. El a fost numit de Frankfurter All­gemeine Zeitung „Mister Rusia al economiei germane“. Este intermediarul omnipotent al tuturor intereselor energetice rusești în Germania. Ca o coincidență, în aceeași perioadă, Ungaria a căpătat, cu chiu, cu vai, permisiunea UE de a construi o centrală nucleară cu finanțare și tehnologie rusești. Scandal! Ce caută un comisar în avionul privat al unui miliardar neamț, avocat al intereselor industriei ruse? Răspunsul oficial al Comisiei a fost lamentabil: domnul Oettinger nu mai răspunde de Energie, așa că nu e nici un conflict de interese.

Eh? Începe să arate ca un scenariu de soap opera cu intrigă politică? Cine-a zis că Palatul Berlaymont e plicticos?