În chestiunea Nobelului

Publicat în Dilema Veche nr. 175 din 16 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O spun de la început, ca pe o precauţie: sînt un simplu cititor. Bine, admit, nu chiar atît de simplu. Sînt un cititor snob. Îi citesc şi recitesc mai ales pe cei mari. Cum cei mari sînt, slavă Domnului, atît de mulţi (e o înghesuială de autori de prim rang pe rafturile timpului meu, încît mă simt ca într-un labirint borgesian), am de unde alege. Sînt, vreau să spun, sensibil la premianţi. Laureaţii îmi creează emoţii şi curiozitate intelectuală maximă. Cine ia Nobelul trebuie citit, dacă nu l-am citit înainte. Am avut, astfel, surprize plăcute. M-am întîlnit cu Naipaul după 2001, cu Coetzee după 2003 şi cu Pamuk abia de un an, iar acum cei trei autori, care există în biblioteca mea datorită Nobelului, sînt printre primii mei favoriţi. Am şi eu stuporile mele în legătură cu acest premiu. De pildă, cum de Philip Roth şi John Updike sînt nepremiaţi? De pe această poziţie, simt că am ceva de spus în dezbaterea recent reinventată despre Nobelul literar românesc. De cînd mă ştiu, aud povestea asta cu Nobelul pentru România. Înainte de 1989, totul era o legendă. Se vorbea şoptit, dar se auzea bine. Zice-se că Blaga, Sorescu şi Nichita Stănescu au fost aproape, în anumite momente ale biografiilor lor. Ştiu, din sursă sigură, că Mircea Eliade, de la Chicago, îşi dorea mult acest premiu pentru prozele lui. Dar, fatalitate, nu ne-a ieşit niciodată! Cotidianul a readus în atenţia publicului discuţia despre Premiul Nobel pentru literatură acordat unui român. E foarte bine. La urma urmei, obsesiile se vindecă vorbind abundent despre ele, o poate confirma orice psihoterapeut. Cotidianul a făcut însă un pas în plus. A încercat să curme lamentaţiile, să suprime zvonurile şi să înăbuşe pornirile conspiraţioniste, abordînd chestiunea în termeni tehnici. Cotidianul a prezentat procedura de nominalizare şi, apoi, de alegere a laureatului. De asemenea, a început un fel de sondaj printre cititorii ziarului, dar şi printre vizitatorii recentului tîrg de carte, pentru identificarea scriitorului român cu cel mai bun potenţial de a cîştiga. Abia aici am eu o problemă. Cînd se tot vorbeşte despre Nobel prin ungherele literaturii noastre, simt cum palpită, ca o carne vie, un orgoliu mic şi rănit de intelighenţie provincială. E o mare nedreptate că noi nu avem un Nobel pentru literatură! - spunem mereu. O spunem, cel mai adesea, cu năduf, implicînd faptul că nu ştim să ne promovăm (lamentaţia cea mai audibilă a ultimelor decenii), că ne mîncăm între noi (asta e o lamentaţie mai veche, e drept), sau că cei de acolo nu ne bagă în seamă, de mici şi neînsemnaţi ce sîntem (tot o lamentaţie veche de cînd lumea românească). Am o listă întreagă de obiecţii, dar mă limitez la una singură. Prima este că greşim "adrisantul". Nobelul se acordă unui autor, şi nu unei literaturi întregi şi cu atît mai puţin unei ţări. Premiul Academiei suedeze este un moment imens pentru o biografie, dar nu pentru un destin naţional. E de ajuns să lecturezi fraza elaborată cu care Academia de la Stockholm argumentează, în fiecare an, alegerea laureatului, pentru a pricepe că e vorba despre autor, şi nu despre ţărişoară, despre vocea sa singulară în peisajul infinit al literaturii mondiale pe care fericitul o reprezintă, şi nu despre recunoaşterea unei întregi literaturi naţionale, a unui curent ori a unui stil. Aşadar, nu noi merităm un Nobel, ci un autor anume, un Ionescu, un Popescu, un Georgescu. De ce am prelua noi toţi, ca naţiune, misiunea de a obţine un Nobel mi-e greu să pricep. Cu atît mai mult cu cît aici e vorba despre literatură, despre creaţie, despre talent - adică dimensiuni ale supremei subiectivităţi. Nicăieri individul nu se contopeşte cu sinele său mai profund ca în actul scrierii literaturii. Atunci, ce e toată această tevatură naţională? Înţeleg bine dacă un autor îşi propune să ia Nobelul sau dacă un editor face tot ce poate ca un autor al său să ajungă la această onoare. Dar noi, ca ţară, noi, ca popor să ne suflecăm mînecile şi să lucrăm la asta, nu mai înţeleg. Să nu mi se spună, iarăşi, că noi trebuie să promovăm un autor. Nu noi, ci el însuşi şi editorul său, împreună cu vreo două sau trei instituţii plătite din banii noştri să facă asta. Sigur că aş fi foarte fericit să apuc ziua unui Nobel literar românesc. Am şi un favorit personal care este, din cîte înţeleg, favoritul celor mai mulţi dintre cititorii români. Nu fac nici un secret, e vorba despre Mircea Cărtărescu, un autor oricînd premiabil cu Nobel. Dar nu despre asta e vorba aici. Nu e în discuţie dacă avem sau nu autori demni de o asemenea recunoaştere. E vorba despre felul în care noi, ceilalţi, animaţi de bune intenţii, asumăm Nobelul literar ca pe un fel de obiectiv naţional. Se simte în aer un fel de Daciadă, la urma căreia îl vom alege noi pe cel mai bun dintre cei buni şi ne vom duce cu el mai departe, făcînd eforturi să-l impunem. Este un drum greşit. Deşi procedura premiului e clară pentru toată lumea, datorită Cotidianului, mecanismul de decizie din interior este subtil, sofisticat şi, din cîte înţeleg, încă nebulos pentru mulţi. În final, aş adăuga ceva. Chiar dacă l-ar primi un autor român, ce am face noi cu acest premiu? Am uitat, cred, că în "palmaresul" românesc există un Nobel. Unul pentru medicină, luat în 1974 de George Emil Palade împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve pentru descrierea şi explicarea funcţionării interne a celulei. Şi?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.