Împotriva ambiguităţii. Ce învăţăm de la turci?

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

La ora la care scriu acest text, rezultatele referendumului din Turcia indică o victorie neconvingătoare a taberei care a propus abolirea unei bune părți a controalelor democratice în favoarea unui regim prezidențial lipsit de nuanțe. Un regim care îl transformă pe Recep Tayyip Erdogan într-un soi de faraon de ale cărui mofturi depind milioane de oameni și aproape toate instituțiile statului turc. Neconvingătoare, dar, totuși, victorie. E foarte puțin probabil ca rezultatul să fie modificat. Turcia intră definitiv în zona statelor în care autoritarismul e consfințit de lege, iar alegerile își pierd relevanța fiind, cum le plăcea unor ONG-uri românești să spună, „pre-fraudate“ de lipsa de competiție și dispariția garanțiilor legale din partea statului.

Alunecarea Turciei în afara civilizației nu a avut loc într-o duminică de aprilie din 2017, ci a fost un proces. Menționez doar cîteva simptome care puteau fi identificate lesne înainte de referendum: eliminarea procurorilor și judecătorilor independenți, călcîiul greu pus pe gîtul intelectualilor turci cu opinii democratice și, mai ales, atacul permanent și foarte creativ la adresa presei. De la amenzi uriașe, preluări ostile de redacții și pînă la sentințe grele cu închisoarea, jurnaliștii turci sînt probabil cea mai oropsită breaslă din interiorul granițelor acestui stat. În fapt, organizațiile internaționale care apără dreptul la libera exprimare sînt de acord că Turcia deține recordul mondial la ziariști închiși.

Gustul amar al cenzurii îl simt și ce­tă­țen­ii de rînd, care riscă adesea pușcăria pen­tru opinii exprimate pe rețele sociale. Atunci cînd acestea din urmă func­țio­nează – Turcia descoperindu-și în ultimii ani o pasiune specială pentru blocarea accesului la Facebook și Twitter cu sau fără motiv.

Căderea în beznă s-a produs, așadar, gradual, pe fondul eternului conflict dintre tradiționaliști și pro-occidentali. Conflict în care, lucrul ăsta se spune mai rar, partizanii secularismului și, mai tîrziu, ai integrării europene au tolerat și încurajat chiar rolul de garant al democrației pe care armata turcă și l-a arogat încă de la înființarea republicii. Ei bine, de-a lungul timpului, armata s-a luat în serios și a produs o inimitabilă serie de lovituri de stat dintre care se remarcă cea din 1980, ale cărei înfiorătoare statistici îl fac pe Erdogan să arate ca un politician elvețian ușor coleric. Peste 500.000 de mandate de arestare, 50 de execuții, sute de morți în pușcării din „cauze naturale“ și mii de oameni rămași brusc fără cetățenie.

Altfel spus, ceea ce se întîmplă zilele acestea în Turcia e încă doar un episod, grav, din războiul între democrație și adversarii ei, cu diferența că, de această dată, inamicii libertății vin din interiorul sistemului democratic, îi folosesc resursele pentru a o îngenunchea definitiv. Dacă armata turcă și-a extras întotdeauna legitimitatea din principiile lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul republicii, Erdogan se folosește de votul popular. Nu există nici o lege universală care să stipuleze că voturile unor oameni vii sînt mai puțin importante decît ideile unui politician din secolul XX, dispărut de multă vreme.

Turcii au tolerat zeci de ani rolul armatei. Ulterior, pe fondul slăbiciunii și, trebuie spus, al incompetenței partidelor seculare (vinovate, printre altele, de o criză economică extrem de serioasă care a explodat la începutul anilor 2000), Erdogan a devenit posibil. Agenda lui islamistă, conservatoare și revanșardă a luat avînt și a produs consecințele de astăzi. În treacăt fie spus, e cumva logic că prima și nu tocmai nevinovata sa victimă a fost armata.

Pentru eșecul democrației turcești, a­tîta cîtă era, Erdogan poartă o răspundere majoră și, probabil, va veni și vremea cînd va fi judecat obiectiv. Însă Erdogan nu este numai rezultatul frustrării, al acelui mult discutat război cultural între urban și rural, între național și global, între tradiție și modernitate. Succesul lui e, parțial, și un merit dubios al celorlalți, al liberalilor turci. Aceștia din urmă se fac vinovați de incapacitatea de a propune un proiect incluziv și convingător pentru turcii de rînd. Au avut de a lungul anilor totul de partea lor, dar cel mai mare avantaj (sprijinul militar) a fost și cea mai mare slăbiciune, pentru că, ori de cîte ori au pierdut partida, au știut că lucrurile vor fi întoarse în favoarea lor de mîna înarmată a coloneilor și generalilor.

Asta este lecția pe care o putem reține din drama statului turc. Instituțiile firave, credința veșnică într-un deus ex machina (în cazul românesc, ambasadele străine și Bruxelles-ul) și preocuparea sporadică pentru apărarea liberalismului ne pun pe o traiectorie turcească. Nu e obligatoriu ca Erdoganul nostru să fie unul dintre actualii politicieni. Nu trebuie să se numească Dragnea, Iohannis sau Șerban Nicolae. Dar cred că acolo, în planul secund, sînt destui cei care iau Turcia drept model.

În atari condiții, mi se par un act de trădare a spiritului Constituției, dacă nu chiar a literei ei (articolul 1, alineatul 3), mesajele elogioase la adresa dictatorului turc. Și nu numai ele. Fiecare cedare retorică sau factuală pe terenul democratic rămasă nesancționată vine, mai devreme sau mai tîrziu, cu o notă de plată.

Adăugați admirației de care se bucură Erdogan în anumite zone politice românești și alte detalii. De exemplu, avansul stupefiant al serviciilor secrete în viața publică, discuția aproape absentă despre sărăcie sau asaltul religios asupra primăriilor, școlilor și discursului public. Simptome vizibile ale unei boli pe care refuzăm să o recunoaștem. Teama de propria ei imagine într-o oglindă obiectivă sau, pur și simplu, comoditatea împiedică societatea românească să se gîndească la riscuri pe termen lung.

Se fac calcule meschine, compromisuri de etapă sau lipsește pur și simplu capacitatea de a calcula efecte. E mai puțin relevant. Ceea ce este sigur e că, în țara lui Ceaușescu, ambiguitatea în apărarea unui liberalism incluziv și tolerant îl face pe Erdogan posibil. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.