Încerc astăzi să închid acest șir de răspunsuri ale profesorilor la întrebările mele, deși mi-ar mai trebui un episod pentru a le cuprinde integral pe toate. Mă văd nevoit să mai decupez însă din ele, pentru a nu vă plictisi și pentru că mai așteaptă și alte subiecte la rînd.

Formulați o întrebare care vă frămîntă.

Monica Halaszi, Bistrița: Învățarea online va fi pusă la naftalină după COVID-19? 

Maria Pleșa, Luxemburg: Cum va fi viața în jurul nostru (în societate, la școală)? 

Dana Anghelescu, Iași: Cum se vor organiza examenele naționale? Unde? Cînd?

Anca Trif, Cluj-Napoca: Vom reuși să ne revenim după distanțare și să mai fim la fel de sociabili ca înainte?

Laszlo Alexandru, prof. dr., Cluj-Napoca: „Kennst du das Land, wo die Zitronen blühn?”

Luciana Andronic, Cluj-Napoca: Cum se va schimba școala postpandemică?

Roxana Cotruș, prof. dr., Tîrgu Mureș: Cine și unde vom fi cînd ne vom întoarce?

S. D., București: Vom înțelege pericolul înstrăinării învățării în online?

Scrieți rapid tot ce vă trece prin minte pornind de la cuvintele: izolare, școală, prieteni, familie, societate.          

Monica Halaszi, Bistrița: Formă ce coprinzi informul, m-ai învățat de o lună să prețuiesc mai mult ZOOM-ul, MEET-ul și alte de-acestea care mă reconectează cu tot ce este afară: școală, prieteni, tată, mamă, cu familia întreagă, dar ce nu poți tu să-mi dai o să-mi sap... o societate... nouă, chiar în acadea. Altfel nu cred că se poate. Altfel nu știu de ce viv.

Dana Anghelescu, Iași: Societatea e bulversată și trebuie să respecte regulile, pentru că doar așa vom putea ieși din izolare, ne vom revedea familia și prietenii, ne vom reîntoarce la școală, ne vom reveni. E nevoie să rămînem lucizi și optimiști.

Anca Trif, Cluj-Napoca: Școală – izolare, prieteni – izolare, familie – izolare, societate – izolare. Izolare. Izolare. Izolare. Îmi e dor de timpul cînd școala însemna prieteni, cînd prietenii însemnau familie și cuvîntul izolare nu făcea parte din vocabularul meu.

Laszlo Alexandru, prof. dr., Cluj-Napoca: Societatea compusă din familie, prieteni și școală se poate menține, în izolare, doar de la distanță.

Titiana Zlătior, prof. dr., Cluj-Napoca: Această perioadă poate fi valorificată pozitiv, de fiecare dintre noi, pentru a ne înțelege rolul nostru în societate, cum putem trăi în condițiile impuse de izolare în familie, limitați la spațiul domestic, cum putem să ne menținem relațiile.        

Cristina Popescu, Cluj-Napoca: Experienta izolării e traumatizantă, fiindcă sînt o ființă socială, căreia pot spune că îi lipsesc aproape total calitățile de ascet. Un om obișnuit să se bucure din plin de „spectacolul lumii” nu se poate simți bine fără vecinătatea celorlalți.

Luciana Andronic, Cluj-Napoca: Izolarea este noua formă de viață și activitate. Fondul – ca să utilizez diada maioresciană – se adaptează formei: școala, profesorii, prietenii se regăsesc doar în mediul virtual, iar accesul este condiționat de Internet, Android, Windows. O formă la care am apelat pînă acum pentru activitățile noastre liber alese. Acum forma nouă preia un fond clasic – al procesului didactic. Inadvertențele nu vor întîrzia, cum satisfacțiile sînt imediate. Cuantificarea muncă-rezultate devine mai fidelă realității, dar presupune efort amplificat.

Roxana Cotruș, prof. dr., Tîrgu Mureș: Dincolo de dorul de a ne relua viețile din punctul în care au rămas, de a ne revedea familiile și prietenii în aceleași circumstanțe, pentru mulți dintre noi, în vremurile acestea de restriște, se produce o conștientizare mai acută a faptului că școala nu este / nu ar trebui să fie un spațiu al izolării, al autosuficienței, al desincronizării, ci că ar trebui să reprezinte motorul de care are nevoie societatea pentru a realiza eficient conexiunile.

S. D., București: Izolarea, pentru mine, înseamnă reflecție, renunțarea la material și descoperirea adevărurilor simple, fundamentale tocmai prin simplitate. Școala este despre educație, nu despre instruire. Ultima poate merge bine și în situații de criză, prima poate chiar să dispară. Și un exemplu, putem să învățăm să ne spălăm corect pe mîini, adică să ne instruim, dar, în continuare, s-ar putea să nu ne spălăm pe mîini, pentru că nu așa am fost educați. Prietenii sînt alinarea vieții. Familia este sensul existenței. Societatea ar trebui să fie nevoia de apărare și de protecție, dar, cel mai adesea, la noi, este dezamăgire.

Iar în final, spicuiesc din răspunsul primit mai tîrziu de la colegul meu, lectorul de italiană prof. dr. Piergiorgio Mori: Experiența singurătății poate fi îmbogățitoare. Este folositoare pentru a ne aduna și a ne revizui viața, pentru a medita, pentru a ne îmbunătăți și pentru a ne schimba. Am citit și recitesc adesea cartea unei teoloage, Adriana Zarri, Solitudinea nu este o cochilie de melc. Era un pustnic al vremurilor noastre. Singurătatea nu este un refugiu pentru cei care se tem de lume. Singurătatea are și un sens pozitiv, de mai mare apropiere spirituală față de ceilalți, de disponibilitate.

Totuși, diferit este ceea ce experimentăm și trăim în aceste zile: izolarea. A fi izolat, înstrăinat de ceilalți, a nu fi aproape de oamenii pe care îi iubim, a nu putea să ne împărtășim experiențele cu ceilalți. Sîntem actori pasivi și inactivi. Este mai aproape de izolarea prizonierului decît de alegerea pustnicului. Și pentru un profesor este de asemenea greu, deoarece își bazează profesia încă de pe vremea primelor școli (gîndiți-vă la Socrate și la elevii săi) pe dialog, pe relația umană care nu este neapărat prietenoasă între profesor și elev.

În Italia, unde am predat pînă acum doi ani, înainte de această experiență în străinătate, am încercat deja această predare la distanță ca student și ca profesor. Am urmat cursurile Flipped Classroom și am folosit unele platforme. La nivel tehnic, prin urmare, s-a schimbat puțin, eram destul de informat, implementez aplicații didactice cu elevii mei români, experimentînd cu ei.

Cred că din această experiență profesorii vor ieși mai pregătiți, conștienți de cît de importantă este învățarea pe tot parcursul vieții pentru profesia noastră (pentru toate profesiile). Folosirea mijloacelor IT poate fi considerată utilă în situații de urgență pentru întreaga școală sau pentru unii elevi cu patologii particulare și alte situații excepționale. Cu toate acestea, nu poate în nici un fel să înlocuiască relația emoțională și empatică unică dintre profesor și elev. Din păcate, bariera lingvistică mă împiedică parțial să mă aliniez deplin copiilor români. Totuși, în micul meu mod, încerc să construiesc o relație umană cu ei, care inevitabil în această perioadă a slăbit, făcîndu-mă să înțeleg cum profesiunea didactică este, în această situație, mutilată, fiind dezumanizată, în funcție de tehnologie și nu de emoții pozitive și/sau negative care constituie esența relației umane, un laborator necesar și de neînlocuit pentru calea creșterii psihologice, sociale și spirituale a unui elev, a unui viitor cetățean, a unei viitoare persoane adulte, matură și deschisă lumii.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.