Pentru că răspunsurile sînt destul de ample și aș vrea să prind cît mai mult din ele, trec direct la întrebările adresate colegilor profesori. Deși tot va trebui să vă cer îngăduința unui al treilea episod.

Ce superputeri mi-am descoperit în această perioadă?

Monica Halaszi, Bistrița: Prima e superputerea de tip GPS: am descoperit că-mi pot „reconfigura traseul” destul de repede, că semnalele pe care le transmit ajung relativ ușor la cei cărora li se adresează și că, la rîndul meu, recepționez semnalele necesare. A doua e superputerea de a urmări un serial TV. Știu, nu ține de școală, dar e superputerea mea.

Maria Pleșa, Luxemburg: Puterea de a fi autonom, de a stăpîni incertitudinile și provocările unor schimbări în scurt timp și într-o țară străină, dar cu mecanisme sociale foarte bine organizate.           

Dana Anghelescu, Iași: Nu credeam că pot să fiu multitasking – deși eram. Acum sînt un soi de cavaler Jedi. Sînt cînd pe Microsoft Teams, cînd în conferință pe Zoom, cînd pe Skype sau Wtsp.

Anca Trif, Cluj-Napoca: Am învățat deja să lucrez pe două platforme, dar, și mai important, cumva cumva reușesc să îmi fac timp să pregătesc orele, să corectez toate temele copiilor, să mă ocup de fetițele mele, să gătesc și să fac sport în doar 24 de ore.

Laszlo Alexandru, prof. dr., Cluj-Napoca: N-am avut nevoie de superputeri: înainte citeam, scriam, traduceam cărți (activități prin excelență solitare) și mergeam la catedră. În ultimele săptămîni n-am mai mers.

Titiana Zlătior, prof. dr., Cluj-Napoca: Am descoperit că predarea e mai ușoară cînd ești stăpînul acestei tehnici; ai la îndemînă toate resursele, atît culturale, dat fiind că ești în spațiul propriei biblioteci, cît și materiale: filme, documentare, fotografii, teste etc., un instrumentar bogat pentru a concepe lecția.           

Cristina Popescu, Cluj-Napoca: Am deprins încrederea că și pentru un profesor „de școală veche”, format în fermecătorul perimetru al „tablei și al cretei”, este posibilă readaptarea – am învățat să dau la o parte prejudecăți și inhibiții.

Luciana Andronic, Cluj-Napoca: Să aduni o clasă întreagă în mediul online, apoi să-i convingi să muncească pentru evoluția lor, nu pentru note – un deziderat greu de implementat în alte condiții. Superputerea vine din adaptarea la nou.

Roxana Cotruș, prof. dr., Tîrgu Mureș: Am dobîndit superputerile unui soi de telepat desăvîrșit, ale cărui obiective sînt mediate de tehnologie. În sensul acesta, realizarea mea supremă a fost să-mi pot eficientiza activitățile în online, mai cu seamă pe acelea de evaluare.

S. D., București: Niciodată n-am crezut în superputeri. Tuturor ne este necesară ceva smerenie pentru a fi cu adevărat umani și cred că ar trebui să fie principala lecție a acestei pandemii. Sîntem atît de fragili, oricîtă putere, bogăție sau înțelepciune am aduna într-o viață. Pînă la urmă, „deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune!”. N-am descoperit nimic extraordinar despre mine. Am învățat de multă vreme să mă bucur de lucrurile mărunte, să mă adaptez la situații neplăcute și să prețuiesc viața.

Cum se văd elevii acum, față de cum păreau înainte?

Monica Halaszi, Bistrița: Elevii se văd pe bucățele, în ferestrele Zoom-ului, și am constatat că nu-i mai privesc deloc ca pe o clasă, să zicem a XI-a B, ci ca pe individualități. Se văd… bine. Am constatat că le pasă mai mult de școală decît aș fi crezut vreodată.    

Maria Pleșa, Luxemburg: Observ pe zi ce trece că multor elevi le lipsește comunitatea școlară.

Dana Anghelescu, Iași: Elevii sînt faini. Am descoperit copii atît de activi! A dispărut zidul timidității unora. Le place și vor să mențină contactul cu noi. De multe ori vrei să iei o pauză, dar nu te lasă ei. Am realizat că poți să faci lucruri frumoase fără a fi față în față, fizic.

Anca Trif, Cluj-Napoca: Aici nu s-a schimbat mai nimic. Cei care erau serioși și interesați sînt la fel și acum: predau temele la timp, sînt interesați de feedback, așteaptă următoarea temă și le este frică să nu fi pierdut din vedere ceva, vreun exercițiu sau deadline. Ceilalți găsesc și acum modalități să se eschiveze, de la faptul că nu au acces la Internet pînă la lipsa notificărilor pe platforma folosită. 

Laszlo Alexandru, prof. dr., Cluj-Napoca: În afară de tinerețea lor spontană, care a rămas neschimbată – iar acest spectacol constituie privilegiul exclusiv al unui profesor –, elevii de-acum, fiind în sintonie cu societatea, au devenit mai dinamici. An de an, pretențiile față de ei cresc, nivelul de competențe e tot mai diversificat și orice stagnare ar echivala cu un eșec. Ei fac față (sau nu) presiunii progresive, printr-o mai mare frenezie și o sporită atenție distributivă. Însă corolarul expansiunii rapide îl reprezintă superficialitatea și riscul de cabotinism.

Titiana Zlătior, prof. dr., Cluj-Napoca: Elevii sînt mai abili în a comunica astfel decît profesorul. Sînt rapizi și orientați bine în aria informațiilor, au atenție distributivă, comunică dezinvolți, adică nu au prea multe inhibiții.

Cristina Popescu, Cluj-Napoca: M-a uluit punctualitatea lor în a-mi fi trimis de data aceasta toți, dar toți, temele la timp… m-a bucurat mai ales faptul că mulți s-au maturizat și apreciază altfel sensul școlii în viața lor.

Luciana Andronic, Cluj-Napoca: Sînt lucruri etern umane: tipologiile nu se schimbă, odată cu schimbarea abordării sau a modalității de comunicare. Tipul tocilarului predă temele la termen, cel ignorant se scuză. Oportuniștii așteaptă postările colegilor ca să forwardeze.

Roxana Cotruș, prof. dr., Tîrgu Mureș: Mai conștienți de realitatea înconjurătoare. Dacă în primă instanță fuseseră în extaz la gîndul că vor fi suspendate cursurile, acum îi văd ceva mai nostalgici.

S. D., București: Elevii nu prea se văd. Nu s-au schimbat, că doar sînt copii, descoperă lumea cu bucurie, nu dimensionează condiția umană și sînt puțin înciudați că nu pot ieși afară cînd e așa frumos. În rest, viața lor era în bună măsură în zona virtuală, așa că relațiile lor nu s-au modificat esențial.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.