Franţa-Italia: „scene de menaj“ nefaste pentru Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 782 din 14-20 februarie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Încerc să găsesc în diferite limbi europene un echivalent al expresiei „i s-a urît omului cu binele“. Deocamdată nu am mare succes… Înţelepciunea populară românească a captat, poate, în acest oftat metafizic, ceva ce nu reuşesc să explice nici istoricii, nici sociologii, nici filozofii… Şi anume faptul că, din cînd în cînd, oamenii sînt cuprinşi de o isterie misterioasă, autodestructivă, chiar în momente cînd o duc, de fapt, cel mai bine.

Europenii traversează în prezent o astfel de perioadă de orbire, şi nu este pentru prima dată. În 1914 ei au decis să se războiască unii cu alţii după o perioadă de pace fără precedent, care durase 40 de ani, şi pe care ei înşişi o numiseră la Belle Époque. Acum fac tot posibilul ca să demoleze ceea ce a fost une belle époque în materie de construcţie europeană.

Brexit-ul este o exemplificare atît a expresiei româneşti „i s-a urît omului cu binele“, cît şi a proverbului englez Hope for the best and prepare for the worst (Speră în mai bine, dar fii pregătit pentru mai rău).

Am găsit, în cercetările mele legate de înţelepciunea limbilor, şi un proverb francez demn de toată atenţia: Rien n’est plus périlleux que de quitter le bien pour le mieux (Nimic nu este mai periculos decît să părăseşti binele pentru mai bine). Diverse variante ale acestei reflecţii pot fi întîlnite în Europa (cum ar fi un proverb danez care spune cam aşa: ceea ce nu poţi transforma în mai bine nu transforma în mai rău). Este uimitor cîtă inteligenţă colectivă se adună în limbă, dovadă că mai toate popoarele au trăit experienţe nefaste din care limba a încercat să tragă concluziile de rigoare (dar nu şi omul).

Ce bine ar fi dacă, înainte de a comite lucruri ireparabile, înainte de a se lăsa manipulaţi sau isterizaţi de diverşi guru, europenii ar face un sejur filozofic în propriile lor limbi, ca să le asculte avertismentele. Spun acest lucru întrucît în Europa se multiplică tot felul de tentative de „divorţ“. Britanicii au „divorţat“ prin referendum pentru a intra într-un tunel din care deocamdată nu ştiu cum vor ieşi. Catalanii vor să „divorţeze“ de Spania deşi în materie de libertăţi şi de calitate a vieţii sînt de invidiat în cel puţin 170 dintre cele 200 de ţări de pe glob. În Belgia, walonii (francofoni) şi flamanzii sînt de multă vreme în „proces“ de răcire şi numai statutul special al oraşului Bruxelles (enclavă francofonă în zonă flamandă) împiedică (sau întîrzie) separarea administrativă.

Francezii şi germanii sînt mai prudenţi şi pot fi daţi ca un exemplu reuşit de „mariaj“ din interes. Chiar dacă la nivel afectiv relaţia lor nu este profundă, în contextul construcţiei europene au ştiut să formeze un cuplu relativ stabil. Iar la începutul acestui an au avut înţelepciunea de a semna un nou tratat destinat să ducă la o mai mare integrare în materie de economie, de norme juridice, de practici culturale…

Stupefiantă este însă „răceala“ intervenită de o vreme între Franţa şi Italia, două ţări latine, vecine, cu multe afinităţi, care s-au influenţat reciproc şi care, fiecare în felul ei, şi-a pus marca asupra Europei. Totul a început după venirea la putere, la Roma, a ceea ce presa franceză numeşte o coaliţie rară în istoria recentă a Europei, formată din populişti de stînga şi populişti de dreapta. Franţa a contat întotdeauna pe Italia în politica sa europeană, dar noua configuraţie a executivului italian nu i-a convenit preşedintelui francez Emmanuel Macron întrucît i-a frînat elanul în privinţa relansării construcţiei comunitare. El a şi afirmat-o în mai multe rînduri, uneori folosind expresii prea dure pe care liderii de la Roma, Matteo Salvini şi Luigi Di Maio, nu le-au putut digera. La un moment dat, explicînd faptul că populismul este o primejdie pentru Europa, Emmanuel Macron a calificat acest curent politic drept o formă de „lepră“.

Un duel verbal s-a instalat ulterior între cele două capitale, iar mişcarea „vestelor galbene“ din Franţa a intervenit ca o mană cerească pentru liderii italieni. Fapt fără precedent în ultimii 70 de ani în istoria celor două ţări, Franţa şi-a chemat pentru consultări ambasadorul de la Roma după ce Luigi Di Maio a efectuat o vizită la Paris, unde a stat de vorbă şi s-a fotografiat cu lideri ai „vestelor galbene“. „Vîntul schimbării a trecut Alpii“, a declarat şeful mişcării populiste de stînga Cinci Stele în contextul discuţiei sale cu „vestele galbene“ franceze, ceea ce pentru Paris echivalează cu o interferenţă în afacerile interne ale Franţei.

Matteo Salvini, ministru de Interne şi lider al populiştilor de dreapta, a depăşit şi el limitele declarînd: „Sper că francezii se vor debarasa de preşedintele lor care nu este bun“.

Aceste scene „de menaj“ fraco-italian sînt un exemplu deplorabil pentru Europa, cu atît mai mult cu cît cele două ţări fac parte din clubul restrîns al celor care au pus bazele construcţiei europene. Un politolog francez, Dominique Moïsi, explică într-un articol că relaţiile dintre francezi şi italieni au fost întotdeauna de ordin „emoţional“ şi că italienii sînt deseori iritaţi de un anume „aer de superioritate“ afişat de francezi. Iar faptul că în ultimii ani, pe fondul crizei migratorii, italienii s-au simţit singuri în Europa şi abandonaţi (chiar şi de către aliaţii lor tradiţionali, francezii) a amplificat cantitatea de electricitate negativă din atmosferă.

Important ar fi acum ca Parisul şi Roma să-şi normalizeze dialogul fără să se întrebe „Cine a început primul?“. Pentru că în acest caz cearta, cum se întîmplă în cazul multor cupluri, riscă să dureze o eternitate.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.