Franţa: fereastră spre universalitate pentru creativitatea românească

Publicat în Dilema Veche nr. 771 din 29 noiembrie – 5 decembrie 2018
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Dintre toate ţările occidentale, Franţa este cea care şi-a deschis cel mai mult porţile, istoric vorbind, pentru artiştii şi scriitorii români, şi pentru creativitatea românească în general. Ceea ce a început încă înainte de revoluţia din 1848 continuă şi acum. Dovadă un impresionant „sezon cultural comun“ eşalonat pe doi ani, ocazionat de Centenarul Primului Război Mondial şi de Marea Unire.

Începînd cu data de 27 noiembrie şi pînă la sfîrşitul lunii mai anul viitor, România „se exportă“ în Franţa cu literatură, teatru, film, arte plastice, dans, muzică, bucătărie, vinuri, tradiţii populare… Apoi va fi rîndul Franţei de a „invada“ masiv România cu ce are mai bun. Pentru ambele ţări, afirmă organizatorii evenimentelor în dosarul de presă, este o ocazie ca Franţa şi România să se cunoască altfel, în afara clişeelor şi a ideilor preconcepute.

România are prima de cîştigat din această dublă complicitate culturală. Pentru că, de fapt, clişeele prin care românii şi francezii încearcă uneori să se cunoască reciproc nu sînt de aceeaşi natură.

Pentru mine (şi probabil pentru generaţia mea), imaginea Franţei era una în care se amestecau cei trei muschetari cu cocoşatul de la Notre-Dame, buchiniştii de pe malurile Senei cu Turnul Eiffel, artiştii boemi din Montmartre cu cei din Montparnasse, Napoleon cu Jean-Paul Sartre, Edith Piaf cu Charles Aznavour…

Pentru majoritatea românilor şi, de fapt, pentru lumea întreagă, Franţa este o ţară din care emană artă, cultură şi un rafinat stil de viaţă. Sigur că multe dintre aceste referinţe spontane sînt clişee, dar precizez că ele au o dimensiune pozitivă. Mulţi asiatici vin la Paris ca să înţeleagă ce înseamnă un oraş romantic şi speră să vadă cupluri îmbrăţişate pe malurile Senei. Alţii caută în Oraşul Luminilor vestigiile unor forme de insolenţă devenite mituri planetare şi se duc negreşit la cabaretul Moulin Rouge. Cum panteonul mitologic al Parisului este o construcţie la care au participat artişti din întreaga lume, aproape fiecare vizitator străin va avea reperele sale la Paris. Un american cultivat se va plimba pe urmele lui Hemingway şi va căuta locurile în care acesta a scris şi barurile în care a onorat calitatea excelentă a vinurilor franceze. Un latino-american cultivat îşi va aminti că aproape toţi romancierii realismului magic, de la Gabriel García Márquez la Mario Vargas Llosa s-au lansat la Paris, şi că majoritatea acestor reprezentanţi ai valului sud-american au intrat în universalitate după ce au publicat şi uneori au trăit în Franţa…

Chiar dacă Franţa se schimbă, chiar dacă la Paris asiaticii riscă acum să vadă sub podurile Senei corturi în care se adăpostesc migranţi, iar în preajma unor monumente familii de cerşetori, vechile clişee prin care spaţiul francez era receptat în străinătate nu sînt supărătoare. Şi, de fapt, Franţa are tot interesul să le păstreze, ele sînt veritabile forme de publicitate.

Mai greu este cu clişeele legate de România. Ele nu au fost întotdeauna favorabile românilor şi nu au avut continuitate. Cînd am ajuns eu în Franţa, în 1987, am descoperit cu uimire că mai toţi francezii aveau o imagine precisă despre România, dar niciodată aceeaşi. Totul depindea de perimetrul social cu care intram în contact. Uneori mi se întîmpla ca şoferii de taxi să mă privească brusc cu o enormă simpatie (după ce mă întrebau de unde vine accentul meu) pentru că îl admirau pe tenismanul Ilie Năstase. Alţi francezi erau fascinaţi de Nadia Comăneci, şi pentru ei emblema României era talentul cu totul excepţional al Nadiei. În mediile mai cultivate, cînd spuneam că sînt român, îmi erau evocate imediat ba numele lui Cioran, ba numele lui Eugen Ionescu. Toată lumea auzise evident şi de Ceauşescu, iar pînă la căderea comunismului imaginea României era aceea a unei ţări vampirizate de conducătorul ei.

Timp de cîţiva ani, după prăbuşirea regimului comunist, au fost foarte persistente în Franţa imaginile revoluţiei de la Bucureşti şi revelaţia că -mulţi români vorbeau franceza. Un clişeu negativ, în acest context, a fost aşa-zisa groapă comună de la Timişoara, care s-a dovedit a fi o minciună mediatică, dar şi procesul ratat al soţilor Ceauşescu. Dar clişeul cel mai durabil legat de România a fost, şi este încă, cel al unei ţări care nu reuşeşte să-şi integreze minoritatea romă şi îi lasă pe aceşti oameni să cerşească pe străzile Parisului şi ale marilor oraşe franceze. Francezii sînt foarte sensibili la imaginea sărăciei şi a suferinţei, şi n-ar blama niciodată un om care stă cu mîna întinsă, avînd şi trei copii alături, în preajma Turnului Eiffel sau în faţa unei brutării. Şi tot aşa, dintr-un fel de civilitate stratificată prin educaţie, ei nu vor spune deschis nici ceea ce gîndesc cu adevărat despre o ţară membră a Uniunii Europene care îşi trimite săracii să cerşească în fara graniţelor ei. Această acumulare de lucruri nespuse nu este în nici un caz favorabilă României…

Revenind la sezonul cultural Franţa-România şi la marele număr de evenimente care se vor desfăşura în multe oraşe franceze: este efectiv o imensă şansă pentru ca multitudinea de aspecte ale creativităţii româneşti să amelioreze o imagine de ansamblu greu încercată. Cu această observaţie, însă: imaginea României nu se construieşte doar în afară, ci în primul rînd în interior. Savurînd spectacolele şi filmele venite din România, admirînd arta şi bucătăria românească, salutînd talentele cu totul excepţionale care ies din magma pămîntului românesc, nimeni nu va închide ochii, în Franţa, la ceea ce se întîmplă pe tărîm politic la Bucureşti, şi mai ales la regresul statului de drept sau al independenţei Justiţiei.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.