Cum e să învingi Real Madrid cu 3 la 2, la Madrid, și peste o săptămînă să te bată Borussia Mönchengladbach cu 6 la 0? Adică fotbalul e absurd?

Dimpotrivă, e super-logic. E mai logic ca niciodată. Fotbalul se întîmplă să fie un sport în care nu ajunge să fii bun, nu poţi cîştiga prin inerţie, nu eşti niciodată la adăpostul unui rezultat crunt.

În cazul dat, Real e o echipă care azi poate bate pe oricine şi pierde de la oricine – în fine, de la oricine cu care vine în contact, că nu apucă, spre binele ei, să joace cu Avîntul Valea Mărului sau Dante Botoşani. Adică după ce a pierdut acasă cu Cadiz, tocmai promovată, a încasat-o de la Şahtior, despre care se face vorbire în întrebare fără a fi numită, apoi a bătut la Barcelona, meciul cît un campionat, a făcut egal în deplasare la Borussia cea-cu-numele-cel-mai-greu-de-pronunţat, a bătut şi pe Inter şi, cînd să zică „Ura!”, a căzut cu zgomot la Valencia, 1-4. Zidane are postul ameninţat, iar noi minţile răvăşite. Şahtior, deci, e în logica acestor vremuri aparte în care echipele se reglează din mers, mai fac o pană, mai pierd cîte o aripă în cursă.

Fotbalul e mai aspru acum ca niciodată pentru că e deja o ştiinţă vecină cu NASA. Exagerez, dar nu enorm. Studiul adversarei a atins niveluri de cercetare universitară, aşa că atunci cînd apare o crăpătură în structura de sistem sau de echipă pot năvăli pe acolo divizii întregi de goluri. Proaspăt demolatoare a echipei din Doneţk (care n-a mai călcat prin Doneţk de la omuleţii verzi ai lui Putin încoace), Borussia Mergipeblat a schimbat cele șase goluri date ucrainenilor cu patru încasate în Bundesliga de la Leverkussen. Voilà! Se joacă frenetic, fără pauze, fără timp de reflecţie, fără posibilitatea de a-ţi împrospăta gîndurile. E ca la flipper, reacţiile sînt de multe ori instinctive, şi nu totdeauna cele mai bune. Analiză, joc, analiză, joc şi tot aşa. Pandemia a făcut din toţi mecanisme care n-au timp de altceva decît să meargă înainte cu toată viteza, fără a avea timp de a digera victoriile sau înfrîngerile. Pentru noi, privitorii, e bine. Ne pasc mereu surprize. Pentru ei... mi-e frică să mă gîndesc. Cred că profesia de terapeut va avea din ce în ce mai mare căutare.