Acum cîţiva ani, fiind mereu nehotărît ce cadou ar trebui să-i cumpăr soţiei (de Crăciun, de Ziua ei, de 8 Martie), am întrebat-o pe şleau: „Cucoană, ce e acela cadou pentru tine, ce ţi-ai dori?“. Drept urmare, mi-a dat definiţia cadoului potrivit: „Ceva ce mi-aş dori, dar nu mi-aş cumpăra eu însămi“. Cu alte cuvinte, trebuie să fie atractiv, dezirabil, dar nu esenţial. Dacă ar avea acest ultim atribut, şi l-ar cumpăra singură. 

Cam asta ar fi cea mai potrivită definiţie pentru fondurile structurale (cunoscute şi sub numele de fonduri europene). Sună bine („miliarde de euro aşteaptă să intre în România“), le dorim („de ce mama naibii nu accesăm mai multe?“) şi par a face bine economiei. Săptămîna trecută, Mugur Isărescu, Daniel Dăianu şi Lucian Croitoru (adică trei dintre cei mai străluciţi economişti europeni) regretau că România nu atrage mai mult din ceea ce a negociat că poate atrage.  

Recunosc. Sînt doar un inginer. De aceea, îndrăznesc să polemizez cu numiţii economişti. Macroeconomic, au dreptate. Să intre banii. Cu ei se vor plăti salarii, salariile se vor duce pe oarece consum, consumul va creşte producţia şi prosperitatea e aproape. Îndrăznesc însă a întreba în ce fel vor veni banii ăştia, la ce sînt buni, sînt oare atît de dezirabili, nu cumva au o doză toxică?  

Să-i luăm pe rînd. Cam jumătate sînt destinaţi agriculturii, pe două direcţii: subvenţiile la hectar şi dezvoltarea rurală. Primele (subvenţiile) au fost gîndite mai mult ca schemă de ajutor social. Limita inferioară de suprafaţă este de o treime de hectar. La atare exploatare agricolă, cu suma primită pe un an, poţi liniştit să dai de băut la băieţii din sat cîte o cinzeacă. De ziua ta, nu mai des. Aşa că nu te mai oboseşti să faci încurcat dosarul pe care ţi-l cere APIA. Dezvoltarea rurală merge şi ea destul de greu. În afară de celebrele pensiuni agroturistice, mare brînză nu a mai pornit pe această schemă de finanţare, deşi, din punct de vedere birocratic, este destul de accesibilă. De ce nu este interesantă? Promit că voi reveni pe larg într-un articol separat.  

Apoi, mai sînt fonduri pentru întreprinzători şi pentru autorităţile locale, pe multe, multe axe, domenii prioritare, programe operaţionale. Una peste alta, clienţii nu pot fi decît de două feluri: privaţi sau publici. Primii sînt într-o situaţie aparent paradoxală. Parcă şi-ar dori fondurile (sînt bani, nu glumă!), parcă nu le-ar lua. O mulţime fac proiecte (care costă), cîştigă finanţarea, apoi nu mai semnează contractul. Ce îi nemulţumeşte? În primul rînd, setul de condiţii pentru decontarea cheltuielilor. Mai simplu spus, dacă ai cîştigat un proiect european, rişti să dai faliment pînă îţi vin banii investiţi, înapoi în cont. În plus, condiţia esenţială pentru a cîştiga proiectul este să nu ai o rată decentă a profitului. Adică, să fii sub limita considerată profitabilă de către bănci. Adică, să fii o firmă la limita supravieţuirii. Mai adaugi şi cheltuielile de cash flow sau de consultanţă şi deja eşti sub limita profitului pe piaţă. Dacă eşti mai bun de atît, mecanismul european îţi indică să te duci la o bancă. 

Fondurile europene sînt alocate de dragul solidarităţii, nu al competitivităţii. De aceea, ele s-ar putea să fie chiar toxice în ansamblul deficitului de productivitate care ne separă de vestul european. 

Mai rămîn fondurile pe care, tradiţional, le cheltuie autorităţile publice locale pentru mediu, infrastructură, training al funcţionarilor, site-uri de plătit impozite. Unele au ieşit bine, altele s-au lăsat cu scandaluri de malpraxis financiar. Fie vorba între noi, din cei cinci J (scheme de finanţare) pe care i-a pus la cale DG Regio, numai cel dedicat autorităţilor locale a avut oarece activitate. Cei pentru micii întreprinzători, în împreună lucrare cu băncile comerciale se ţin numai de seminarii şi conferinţe. Lucrare, ioc. 

Una peste alta, fondurile europene sînt exact pe modelul cadoului pentru soţia mea: ceva care arată bine, dar pe care nu ţi l-ai cumpăra din banii tăi. Cînd Traian Băsescu a afirmat că epoca Europei sociale trebuie să apună, românii nu l-au băgat în seamă. Deşi tare mi se pare că a avut dreptate.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.