(în care va fi vorba despre agricultură, căci despre turism am povestit săptămîna trecută)

Aşadar, pentru prima oară în viaţă (recunosc), mergeam pe Autostrada Soarelui, cunoscută şi sub numele conspirativ de A2. Şoseaua în sine arată bine, dar nu despre asta e vorba în articol, transporturile rutiere române fiind subiect abisal, complex şi imposibil de tratat în mai puţin de cîteva sute de pagini. De fapt, cale de vreo 200 de kilometri, am privit Bărăganul. 

Şi am avut ce vedea: una dintre cele mai interesante şi puternice zone agricole din Europa. Pînă la linia orizontului, la dreapta şi la stînga şoselei, din Bucureşti pînă la Cernavodă, cîmpuri organizate impecabil, culturi de porumb, floarea-soarelui şi diverse păioase (nu ştiu să deosebesc orzul de grîu din mersul maşinii), staţii de alimentare şi reparaţii, instalaţii de irigare, silozuri. Nu am văzut nici măcar o parcelă nelucrată. Singurii ciulini pe care i-am zărit erau între marginea şoselei şi gardul de protecţie. Oricum, am înţeles că numita buruiană este un soi de raritate vegetală şi merită protejată. Există şi fonduri europene dedicate protecţiei biodiversităţii, care finanţează atare întreprindere. Absolut toate SMA-urile (sau cum s-or chema acum) plasate prin cîmp, aparent la întîmplare, arătau a proiecte imobiliare, cu acoperişuri noi şi scumpe. Tocmai ce începuse recoltatul la oarece păioase. Am văzut mai multe microdivizii de combine noi-nouţe, New Holland sau John Deere, în formaţii care arătau ca aranjate de generalul Patton. În plus, pentru a întări impresia de ordine milităroasă, din loc în loc mai fluturau şi steaguri cu sigle ale marilor producători de hibrizi sau soiuri modificate genetic. Atrag atenţia că, pentru mine, cultivarea de cereale modificate genetic nu înseamnă o crimă împotriva umanităţii ci, pur şi simplu, un semn că fermierii respectivi sînt utilizatori ai celor mai avansate biotehnologii. Răsucească-se Greenpeace în piaţa publică, nu mă interesează, atîta vreme cît nu au argumente serioase. Ba, mai mult, voi susţine, cu puterile-mi jurnalistice, pe cît voi putea, avizarea soiei modificate genetic pe teritoriul Uniunii Europene. Nu de alta, dar Insula Mare a Brăilei şi bună parte din Bărăgan ar putea reduce la aproape jumătate necesarul european de import de soia furajeră, adusă acum din SUA, Argentina şi Brazilia.  

Ajung apoi la hotelul din Neptun, dau drumul la televizor (ce altceva decent sau legal poţi face pe litoralul românesc dacă plouă?) şi, pe unul dintre posturile de ştiri, aflu că tot ceea ce văzusem pînă atunci nu era decît o iluzie optică. Mi se spunea că România se află în plină criză alimentară, că preţurile la mîncare vor atinge niveluri apocaliptice, că pămînturile nelucrate domină peisajul patriei. Un reprezentant al unei federaţii de agricultori ne avertiza că se va scumpi pîinea din cauza secetei (care secetă, nu ştiu) iar şeful unei federaţii a producătorilor de salam ne avertiza că nici cîrnatul nu se va ieftini, dimpotrivă. Căzut pe gînduri, am început a reflecta la cifrele date de Institutul Naţional de Statistică (ce altceva decent sau legal poţi face pe litoralul românesc dacă plouă?). Conform numitei surse, fragila redresare economică a României pe anul trecut se datorează profiturilor din agricultură.  Era să nu pricep nimic. Noroc că mi-am adus aminte: interesul celor care îşi plîngeau de milă la sus-numitele posturi de televiziune era acela de a ne obişnui cu gîndul că scumpirea mîncărurilor este a doua natură a economiei româneşti, indiferent de producţie, atîta vreme cît preţurile mondiale sînt în creştere. Nu am auzit nicăieri recunoscîndu-se public un fapt banal, admis de toţi marii rechini ai agriculturii româneşti, între patru ochi: de cîţiva ani încoace, profiturile lor sînt fabuloase. S-au dotat cu utilaje de cea mai nouă generaţie, productivitatea este în creştere. În plus, au contabili buni şi legături politice solide, astfel încît plata impozitelor este fie un hobby, fie o simplă referinţă culturală (foncirea din scrierile lui Marin Preda). 

Pe toţi cei care deplîng soarta agriculturii româneşti, îi invit la o plimbare de circa 200 de kilometri, pînă la Cernavodă. Să descrie ei ce văd. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.