Dintre multele prostii rostite pe la televizor, am trăit s-o aud și pe aceea în care, după un cutremur de pămînt, una dintre „fetele inteligente“ din televiziunile noastre se afla într-un interviu cu un specialist în domeniu. Fata noastră era foarte supărată pe faptul că acest cutremur nu fusese anticipat și chiar l-a întrebat pe specialistul respectiv dacă aceste fenomene naturale nu pot fi prevestite. Omul a rămas pe moment surprins de stupizenia întrebării, dar nu a reacționat în nici un mod. S a mulțumit să răspundă că nu, nu pot fi anticipate. Tot așa se întîmplă și cu crizele economice. Nimeni nu poate prevesti cu exactitate apariția unei crize economice. Din această cauză, Roubini nu a fost genial cînd a spus că va urma o criză. Era evident că va urma o criză și nu a fost singurul care a spus-o. Nu există metode în știința socială care să spună cu exactitate momentul apariției unei rupturi într-un sistem social, după cum nu există metode care să permită cuantificarea cu exactitate a apariției unui cutremur. Restul sînt exprimări aproximative care nu ne ajută prea mult.

În cele ce urmează ne propunem să lăsăm specialiștii în cutremure să se pronunțe asupra unui posibil viitor -seism și noi să discutăm despre o posibilă viitoare criză economică. Nu ne vom raporta la economia mondială, ci doar la economia țării noastre. Este posibilă o criză economică proprie, adică în afara ciclului economic global? Care sînt premisele acestei posibile crize? Cum se manifestă această criză, deci cum o recunoaștem? Care ar putea fi amploarea sa? Cum poate fi combătută, prevenită, o asemenea criză?

Primul lucru pe care trebuie să-l spunem este acela că economia globală se află într-o perioadă de recuperare economică și creștere după criza din anul 2008. Este un moment de „veselie“, cum spun economiștii, și de entuziasm. Dacă lucrurile nu vor fi deranjate de un conflict comercial sau militar planetar, atunci este de așteptat ca această perioadă să continue. Sîntem la începutul unui nou ciclu Kondratiev. Ne aflăm în faza ascendentă a ciclului economic, în interiorul căreia noile tehnologii IT&C dau tendința și duc omenirea înainte. Este un val excelent anticipat de către Toffler, a cărui tendință caracterizează secolul nostru. Dincolo de ciclurile sale mai puțin sesizabile (cum sînt cele decenale, de exemplu), nu este de așteptat ca economia mondială să intre într-o mare criză înainte de epuizarea acestei noi tendințe.

Chiar pe acest fond, la noi poate izbucni o criză economică. În ce condiții se poate întîmpla asta? Condiția de bază, îndeplinită, din păcate, este aceea a unui management macroeconomic autarhic, în dezacord cu angajamentele politice și economice. Adică împotriva intereselor României. Aceasta are la bază poziționarea eronată a celor care ne conduc. Ei nu înțeleg că România de azi este o țară deschisă, membră a UE, legată prin foarte multe angajamente comerciale și financiare de statele dezvoltate, membre ale UE. În aceste condiții, economia nu poate fi condusă prin politici proprii, autarhice. Aici este o mare contradicție, una fundamentală. Instrumentele economice aplicabile sînt diferite. Dar să ne explicăm, să fim mai clari. Se tot discută despre inflație și despre rolul său în dezvoltarea economică a unui stat. Este clar, și teoreticienii, dar și practicienii cunosc acest lucru, că există conceptul de „inflație benefică“. Da, banii pot fi folosiți pentru expansiune economică și chiar au fost folosiți pentru expansiune economică. Dacă cineva va analiza ritmurile inflației și ale creșterii economice ale statelor occidentale de după al Doilea Război Mondial, va realiza că banii au fost folosiți pentru expansiune și dezvoltare economică. Sînt însă cîteva condiții pe care o țară trebuie să le îndeplinească pentru a folosi inflația, deficitele și îndatorarea pentru dezvoltare. Este vorba despre capacitatea țării respective de a valorifica pozitiv moneda în exces. Banii trebuie să ducă la expansiunea economiei reale (în interior, dar și în exterior), să multiplice acumularea de capital real și să creeze premisele absorbției și revenirii monedei. Dacă banii aduc bani, atunci totul este în regulă, inflația poate fi resorbită și datoriile pot fi sustenabile. Dacă banii nu aduc bani, ci doar datorii nesustenabile, atunci apar problemele. În același timp, politicile economice sînt dictate de restricțiile de poziționare a statului în raport cu economia mondială din momentul aplicării lor. Pentru a nu eșua și a nu duce la crize, ele trebuie să fie adecvate în raport cu aceste poziții. O țară care are angajamente de deschidere economică în raport cu un spațiu economic și politic cum este cazul România-UE, nu poate practica politici autarhice, adică nu se poate gestiona ca un stat izolat, cu spatele la celelalte state. În aceste condiții de inadecvare și de comportament economic guvernamental deviant, da, este posibil ca România să treacă printr-o criză economică proprie, chiar în timp ce statele partenere se află pe faza ascendentă a ciclului economic. Chiar integrată în UE, pînă la urmă economia noastră este condusă de către guvernul nostru. O asemenea criză ar fi ca o intrare pe contrasens.

Cum recunoaștem o posibilă astfel de criză? Există măsurători în știința economică, așa cum există măsurători, să zicem, în medicină. Cînd un organism uman se apropie de boală, parametrii săi de funcționare o arată destul de sugestiv. Un medic diagnostician judecă toți acești parametri pentru a putea stabili cu exactitate de unde vine boala. Într-un sistem economic național se întîmplă la fel. Parametrii de funcționare ai economiei ne spun cînd se apropie criza sau cînd sîntem în criză. Dacă vom continua cu exemplul despre inflație, atunci putem spune în mod clar că o inflație de 10 15% înseamnă deja instalarea unei crize economice. La asemenea cifre dispare încrederea în moneda națională și fenomenul începe să se autoalimenteze pe diferite canale. Primul dintre canalele care autoalimentează inflația este cursul de schimb valutar, presat în permanență ca urmare a fenomenului de „fugă de leu“, dar mai există și alte canale, cum sînt dobînzile bancare, inflația importată, fenomenul de creștere a costurilor în economie, spirala inflaționistă. În cursul inflației, odată dezordinea instalată, nimeni nu mai știe care sînt cauzele și care efectele. Totul se întrepătrunde și se potențează spre haos. Am luat în dezbatere inflația ca exemplu de semnalare a crizei, dar poate să nu fie singura. Chiar și mult trîmbițata încadrare de anul trecut în deficitul bugetar de 3% este una discutabilă, făcută în condițiile în care PIB-ul a crescut mult, gonflat fiind de consum și de iluzia prosperității. Pe fondul distrugerii echilibrelor și al pierderii încrederii în România, dar și pe fondul îndatorării, putem intra într-o criză a rambursării datoriei publice, așa cum i s-a întîmplat Greciei. O asemenea criză ar presupune ani îndelungați de austeritate. Ar fi un fel de plată pentru iluzia consumului de acum. De fapt, austeritatea este singura opțiune de ieșire din criză pentru un stat ca România, care nu-și poate externaliza în nici un fel dezechilibrele și nu poate transmite asupra partenerilor săi, prin exporturi competitive, tensiunile interne. Cu alte cuvinte, ar fi bine să știm exact să gestionăm corect și cu prudență ceea ce avem și să nu picăm într-un entuziasm gratuit, pe care îl putem plăti scump mai tîrziu. Statele lumii sînt diferite, iar managementul lor macroeconomic este diferit. Atunci cînd conduci o economie trebuie să știi exact ce conduci și mediul extern în care o conduci. Cîteva dintre beculețele tabloului de bord macroeconomic sînt deja aprinse și multe altele se pot aprinde în perioada următoare. Da, răspunsul este afirmativ. România se îndreaptă acum spre o criză economică majoră, dacă filozofia de management macroeconomic nu se va schimba rapid.

Cînd va fi această criză? Viteza cu care ne îndreptăm spre ea este destul de mare dacă ne gîndim că inflația era „negativă“ acum cîțiva ani, iar acum se ridică deja la 5%. Gospodinele din Guvernul României par foarte hotărîte să dea cu mașina în gard. Teoria conspirației spune că nu ar fi chiar ele vinovate și că așa sînt sfătuite. Asta are mai puțină importanță. De asemenea, tot teoria conspirației spune că acești oameni știu ce fac, dar o fac intenționat, acționînd împotriva României și a statutului său de țară membră a UE cu angajamente și obligații. Dacă trecem peste teoria conspirației, atunci putem bănui că în spatele unor asemenea măsuri, care induc dezechilibre și neîncredere, stă cineva care se joacă de-a Keynes cu economia noastră. Acel „cineva“ bănuit aplică însă un keynesism superficial înțeles, fără să știe prea multe despre epocă, autor și despre ceea ce înseamnă keynesismul, o doctrină ce dă soluții de combatere a crizelor la nivelul anului 1936 și care nu au nimic de-a face cu economia României din anul 2018.

Contabilii vechi purtau la ureche un creion chimic. Acela era instrumentul care făcea și desfăcea totul. Din creionul chimic se făcea planul și tot creionul chimic plătea salarii sau sporuri. Ideea că economia se poate face din creionul chimic este o eroare toxică, pe care o vom plăti cu vîrf și îndesat. Dacă ar fi așa, ar fi simplu, statele planetei Pămînt nu s-ar mai împărți în bogate și sărace. Un creion chimic din acesta viteaz ne-ar face să trăim tot atît de bine ca orice națiune de pe Pămînt. Ce bine ar fi!!! 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.