„În România se fură cu hotărîri judecătorești în regulă“, a declarat procurorul general Nicolae Cochinescu cu ocazia prezentării raportului anual al activității Parchetului București. Afirmația e șocantă, deși ea ar fi putut fi făcută (exact la fel) acum doi ani sau acum două decenii. Corupția împotriva căreia s au hotărît să lupte noile instituții ale Puterii e, pe meleagurile nostre, un fenomen ocrotit chiar de oamenii legii. În timpul comunismului, ca și după căderea lui Ceaușescu, autoritățile i-au încurajat de fapt pe infractori pentru a le cîștiga, în schimb, supunerea, complicitățile sau votul. (…) Dorința liderilor politici de a impune respectul pentru lege și forța statului de drept se lovește, pe de o parte, de tradiția disprețului față de munca cinstită și, pe de alta, de neîncrederea în instituții. A te pune bine cu Puterea, cu șeful sau cu turnătorii a devenit deja o deprindere națională care se învață în familie, în școală și la locul de muncă și fără de care viața devine un calvar. Cine nu e capabil să și-o cultive și să o valorifice pentru a face carieră e trecut repede în tagma proștilor sau în categoria nebunilor. (…)

Cruciade în numele dreptății au mai fost și altădată, dar ele au devenit repede instrumente de teroare politică. Un consiliu național anticorupție am avut și în legislatura precedentă, și totuși Puterea și Opoziția s-au înțeles între ele pentru a-și legaliza propriile privilegii sfidînd bunul-simț și consfințind calea spre afaceri murdare. Politicienii de azi și de ieri nu pot accepta matrapazlîcurile omului de rînd și „tunurile de miliarde“ ale bancherilor și oamenilor de afaceri, dar li se pare „normal“ să sfideze ei înșiși Constituția, fie devenind proprietari ai caselor de protocol, fie cumulînd funcții incompatibile. (…) Procurorii, polițiștii și ofițerii se declară preocupați de amploarea fenomenului infracțional, dar nu se sfiesc să-și „rotunjească veniturile de bugetari“. Traficanții de droguri sau de valută sînt și la noi tratați fără milă, dacă n-au protecție „de sus“, dar traficanții de dosare trec în continuare drept oameni cinstiți și sînt împinși în posturi politice de unde pot practica în voie șantajul.

Se poate ieși oare din această mocirlă antidemocratică doar inventînd frica de autoritatea de stat? Fără un for legislativ care să înțeleagă că legile nu trebuie să fie bune doar pentru cei aflați temporar la putere, pentru că oricum vor fi schimbate din patru în patru ani, rezistența corupției românești nu poate fi înfrîntă.

Ofensiva anticorupție inițiată la Cotroceni în colaborare cu SRI și Curtea Supremă de Justiție îi bagă (temporar) în sperieți pe unii sau pe alții, dar nu lecuiește societatea românească de răul atîtor ani în care legea a fost făcută doar pentru a fi încălcată și dreptatea s-a cumpărat cu bani, cu angajamente scrise (pe baza cărora potențialii pușcăriași deveneau „bravi ostași ai partidului“) sau cu subvenții generoase pentru campanii electorale.

(apărut în Dilema, nr. 210, 31 ianuarie 1997)