Cuvîntul esențial nu suportă grade de comparație. Experiența pandemică ne-a arătat că, pentru o perioadă limitată de timp, sîntem dispuși și capabili să renunțăm la drepturi și libertăți considerate inamovibile. Apoi, odată cu suspendarea activităților non-esențiale, am putut constata că lucrurile cu adevărat indispensabile sînt, de fapt, mai puțin numeroase decît ne-am fi imaginat. Relaxarea treptată a restricțiilor ne pune în situația unei reevaluări a modului de viață – și a felului în care ne raportăm la lumea din jur.

În curînd se redeschid frizeriile. E un serviciu esențial, mai ales în mediul urban. Autoritățile au propus noi reglementări și micile întreprinderi vor găsi soluții pentru a le pune în aplicare: clientul tuns va plăti și, dacă e fericit, poate va lăsa bacșiș. Job done! – toată lumea e mulțumită. Și librăriile se pot redeschide în condiții de securitate sanitară: cu norme de igienă mai stricte, mască obligatorie, mai puțin cash și distanță fizică între oameni. Multe alte afaceri mai mici sau mai mari se vor putea redeschide și doar bunul-simț și responsabilitatea individuală îi vor feri pe clienți și pe angajați de pericolul COVID-19.

Dar instituțiile de cultură? În ce condiții vor putea fi redeschise teatrele, cinematografele, sălile de concerte, muzeele? Dacă sînt esențiale – și, pentru o parte deloc semnificativă a populației, așa și sînt! –, atunci autoritățile trebuie să caute soluții de relansare în siguranță chiar și pe timpul pandemiei. Dacă sînt mai puțin esențiale decît, să zicem, frizeriile, atunci redeschiderea lor suportă amînare.

Germania consideră, prin vocea ministrului federal Monika Grütters, că „cultura e un element esențial pentru democrație”. Foarte esențial, am putea spune, judecînd după măsurile adoptate la scurt timp după lockdown și după graba cu care se caută acum soluții pentru redeschiderea sectorului. Sînt vizate toate domeniile și toate tipurile de lucrători culturali, iar ajutoarele oferite de guvernul federal și de landuri depășesc ordinul sutelor de milioane de euro. În Franța, șeful statului e îndemnat, într-o scrisoare deschisă semnată de zeci de creatori, să instituie „starea de urgență în cultură”. Și aici, guvernul a suplimentat fondurile și a modificat reglementările astfel încît artiștii independenți (așa-numiții „intermitenți”) să beneficieze de indemnizații pînă după jumătatea anului viitor și a pus la dispoziția întreprinderilor culturale subvenții generoase menite să susțină un sector economic puternic lovit de măsurile antipandemie.

Însă nici măcar în Germania și în Franța nu e ușor să restitui circuitului public instituții cu potențial de contaminare – așa cum sînt, de exemplu, muzeele. În Franța, de pildă – altă doctrină. Guvernul face distincția între muzeele „mici” și cele „mari”, cum ar fi Luvru sau Centrul Pompidou. Ambele categorii prezintă probleme specifice. Muzeele „mici” au, adesea, încăperi înghesuite, care nu permit vizitarea în condiții de distanțare socială, și au culoare de acces și scări insuficiente pentru a asigura un trafic în două sensuri. În schimb, nu reprezintă o atracție atît de mare încît să existe un mare risc de contagiune. Ele pot fi deci redeschise cu precauție și cu o bună coordonare a publicului. Muzeele „mari” sînt, cel puțin teoretic, mai adaptate pentru situația pandemică. Sau, măcar, dispun de fondurile necesare pentru implementarea măsurilor cerute de autoritățile sanitare. Ele vor trebui să se doteze cu sisteme noi de prelucrare a vizitatorilor: rezervare prealabilă a slot-urilor orare de vizitare, reducerea fluxului de oameni, recalibrarea circuitului de vizitare, sporirea numărului de agenți de ordine pentru a putea supraveghea distanțele dintre vizitatori și grupuri, scurtarea duratei vizitelor etc.

În Germania, pentru a se putea conforma noilor reguli, guvernul federal a pus la dispoziția muzeelor naționale un fond de zece milioane de euro. Muzeele regionale primesc fonduri de la autoritățile locale. „Doctrina” se bazează pe distanțare socială, norme de igienă stricte și reconfigurarea traseelor prin muzeu. Reducerea numărului de vizitatori e un risc calculat și asumat. În 2019, cele 7.000 de muzee și spații memoriale din Germania au avut aproape 115 milioane de vizitatori. În Franța, cele 64 de muzee „mari” au atras anul trecut în jur de 50 de milioane de vizitatori. Cifrele astea spun multe: devine evident că muzeele sînt foarte esențiale!

În România, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că își dorește ca muzeele să fie redeschise, dar lasă totul în seama directorilor. Se vor putea conforma noilor norme, mult mai stricte? Deocamdată nu știm cu precizie care sînt cifrele de vizitare ale muzeelor românești. Probabil că cifrele sînt modeste de vreme ce nimeni, în afară de muzeografi și de cîțiva amatori înfocați nu a deplîns închiderea lor. Și, cum turismul e în continuare restricționat, numărul vizitatorilor va scădea oricum. Muzeele nu ar avea deci de ce să prezinte un risc special de infecție. Pentru a preveni chiar și acest risc, e nevoie de un plan bun și de bani de la Ministerul Culturii. Rețeaua Națională a Muzeelor din România a schițat acest plan. Mai e nevoie de fonduri pentru a-l susține.