Cum se face că Federer a fost votat din nou drept favoritul publicului?

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Un sport la Răsărit jpeg

Cum se face că Roger Federer a fost votat din nou drept favoritul publicului în circuitul ATP, deși anul acesta n-a jucat tenis aproape deloc?

La sfîrşit de an sînt atît de multe anchete că trebuie să fii Moş Crăciun ca să te descurci printre munţii de mesaje confuzante. Fără să am fes roşu şi barba (prea) albă, pariez că, de exemplu, pentru mulţi cel mai bun fotbalist din 2021 e Maradona. Şi din 2022, şi din 2222, pînă-n Ziua de Apoi. Vezi exemplul recent, cînd Messi a fost găsit the best (şi nu de către suporteri, ci de specialişti) cu aceeaşi precizie cu care Columb a găsit Indiile. Astfel de clasamente au relevanţa unor concursuri de Miss, în cazul ăsta candidaţii nefiind obligaţi să le povestească juraţilor cum vor salva planeta. Deşi unii o fac. E bine să fii în trend, să te interesezi de marile probleme ale umanităţii. E cool. E şic. Şi cîteodată chiar contează. Dar la Roger al nostru e mai mult decît atît. Nu e despre cum şi cît joacă, e despre imaginea unui om ca o linie dreaptă, simplu şi firesc ca oricare elveţian de rînd, doar că el nu îşi pîrăşte vecinii că stau pe terasă după ora zece seara. Asta pentru că, probabil, la banii lui nici nu are vecini. Oricum, cînd cineva e în vîrful lumii lui, e în comparaţie cu alţii, prin definiţie. „Alţii”, adică Nadal şi Djokovic. De ce e Federer cel mai popular? Poate pentru că e cel mai după chipul şi asemănarea omului de rînd. Nadal, deşi un tip admirabil de îndată ce îl cunoşti şi îi afli nenumăratele gesturi şi acţiuni minunate legate de semenii săi, tîrăşte după el întrebări asociate zonei de umbră în care unii sportivi intră pentru a-şi aduce la zi forma şi forţa. E un tip cu ticuri care îl aruncă în categoria „definitiv bizar”, are o faţă întunecată şi crispată şi oamenii văd prea des asta la ei la serviciu, inclusiv la cel online, ca să mai aibă chef de aşa ceva şi în spaţiul lor de destindere. Djokovic, altfel glumeţul de serviciu, e văzut ca un ciudat estic. Plus că tinde să devină cel mai bun şi asta e de neiertat. Relaţia lui ambiguă cu vaccinarea nu-l ajută. Spectacolul trebuie să meargă mai departe, şi azi asta e condiţia, să te înţepi, or el dă impresia că acreditează tema complotului global. Cam aşa străluceşte Federer peste ceilalţi. Lumea nu vrea ca el să „moară”, de aceea îl ţine în viaţa noastră, a tuturor, dopîndu-l cu voturi. Fanii ştiu că dacă va ieşi din tenis nu va fi ca Yannick Noah, nu va rămîne în showbiz, în actualitate, ci e probabil că va dispărea, alături de soţie şi copii, din ochiul public. De aceea îl ţin prizonier cu iubirea lor. E şi ăsta un fel de dragoste.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.