Cum să-ţi respecţi hotărîrile

Publicat în Dilema Veche nr. 362 din 20 - 26 ianuarie 2011
Libertatea religioasă între uz şi abuz jpeg

Uneori ştim ce este mai bine de făcut, dar nu izbutim să punem în practică. Adesea, acesta este cazul deciziilor de An Nou. Le luăm deoarece ştim că ar fi mai bine pentru noi să slăbim, să ne menţinem în formă sau să petrecem mai mult timp cu copiii. Problema este că o astfel de hotărîre este, în general, mai uşor de încălcat, decît de urmat. De aceea, pînă la sfîrşitul lui ianuarie, majoritatea oamenilor şi-au abandonat deja angajamentele de An Nou. John Stuart Mill, în apărarea sa clasică a libertăţii, susţinea că fiecare individ este cel mai bun cunoscător şi protector al propriilor interese.
 
Dean Karlan – profesor de economie la Universitatea Yale – a examinat mai multe modalităţi de a ajuta o parte din populaţia filipineză cea mai săracă să-şi atingă scopurile. A descoperit că, asemeni oamenilor de pretutindeni, aveau dificultăţi în a rezista tentaţiei de a cheltui puţinul pe care îl aveau, chiar dacă au recunoscut că ar fi mai bine să economisească pentru un ţel care ar putea să facă o diferenţă substanţială în viaţa lor. Cînd li s-a oferit acces la tranzacţii bancare, au economisit o vreme, după care şi-au retras banii înainte de a-şi fi împlinit obiectivul. Însă, atunci cînd li s-a oferit un cont de economii care îi penaliza dacă retrăgeau numerar înainte de atingerea scopului pe care ei înşişi îl specificaseră, mulţi au ales acest tip de cont, chiar dacă dobînda obţinută nu era mai mare decît la un cont care le permitea să retragă bani oricînd vroiau. Folosirea contului care îi penaliza pentru retrageri înainte de termen i-a ajutat să îşi atingă obiectivele. Apoi, Karlan s-a orientat spre alte zone în care oamenilor le lipseşte autocontrolul. El a descoperit că, atunci cînd vor să se lase de fumat, oamenii au şanse mai mari de reuşită dacă aranjează să piardă bani în cazul în care nu reuşesc. În urma unui studiu, 30% dintre cei care riscau o penalizare şi-au atins obiectivul, în comparaţie cu doar 5% din grupul celor nepenalizaţi.
 
Karlan şi-a discutat cercetările cu colegii de la Yale. Ei s-au întrebat cum pot oferi oamenilor stimulente mai puternice pentru a se ţine de hotărîri şi a-şi atinge ţelurile personale. Puteţi găsi răspunsul lor pe site-ul pe care l-au iniţiat – www.stickK.com –, unde poţi completa un Contract de Angajament, care te obligă să-ţi îndeplineşti un obiectiv ales de tine. Apoi, ca stimulent pentru a-ţi duce la capăt angajamentul, poţi decide ce penalizare să primeşti dacă eşuezi.
 
Spre exemplu, o modalitate de a-ţi oferi un imbold puternic pentru atingerea ţintei este să te angajezi la a plăti cuiva bani dacă nu reuşeşti. Chiar mai bine, poţi alege să plăteşti o anumită sumă pentru o cauză pe care o deteşti. Dacă eşti un susţinător al protejării pădurilor tropicale, ai putea decide ca penalizarea să meargă spre o organizaţie care susţine dezvoltarea comercială a Amazonului.
 
Mai mult, site-ul face public angajamentul şi îţi permite să ai susţinători care să te încurajeze să-ţi atingi scopul, şi pe care îi vei dezamăgi în cazul unei nereuşite. Pînă acum, 45.000 de oameni au folosit stickK pentru astfel de Contracte de Angajament, cu o rată de succes – pentru cei care îşi oferă stimulente financiare – de peste 70%.
Cercetarea lui Karlan şi rezultatele obţinute cu stickK sugerează că majoritatea oamenilor, cînd gîndesc calm, realizează ce este în interesul lor, în schimb, atunci cînd se confruntă cu tentaţii imediate, nu reuşesc adeseori să se ţină de planurile lor. Spre exemplu, varietatea de maşini de joc electronice şi jocurile de noroc online disponibile fac dificilă oprirea „jucătorilor patologici“, chiar dacă sînt conştienţi că pierd mai mult decît îşi permit. Ca rezultat, mulţi dintre ei se ruinează financiar, cauzînd mari suferinţe familiilor. Unii decad pînă la crimă pentru a-şi plăti datoriile. Ar putea un contract de angajament să-i ajute pe aceştia să se oprească?
 
În ultimii doi ani, aproape toate jocurile de noroc din Norvegia au necesitat folosirea unui card electronic. Banii lichizi sînt interzişi. Cardul permite guvernului să impună limite zilnice şi lunare asupra sumelor pe care jucătorii le pot pierde la maşinile de joc electronice. Această abordare pare paternalistă, şi poate că aşa şi este, dar poate fi, de asemenea, susţinută din perspectiva faptului de a preveni oamenii să-şi lase copiii săraci şi să devină – într-o ţară precum Norvegia, care are un sistem de asigurare a nevoiaşilor – o povară pe umerii statului. În plus, cardul le oferă şi jucătorilor posibilitatea de a-şi stabili propriile limite. Ei pot limita cîţi bani să cheltuiască sau cît timp vor petrece la o maşină de joc. Acesta nu reprezintă paternalism, ci o încurajare de a se opri şi a reflecta.
 
Ideea de a oferi jucătorilor de noroc opţiunea de a-şi pune propriile limite înainte de începerea unei sesiuni de joc începe să se răspîndească în întreaga lume. Pe lîngă Norvegia, există – în diverse forme – în Suedia, Noua Zeelandă şi în provincia canadiană Nova Scotia.

Comisia de Productivitate a Australiei a efectuat recent un studiu al valorii unor astfel de sisteme de preangajament. A estimat costurile sociale anuale ale jucătorilor patologici din Australia la 4,7 miliarde de dolari şi a recomandat introducerea de sisteme de preangajament voluntar pentru maşinile de joc electronice. Guvernul, la presiunile unui membru independent din parlament, pe al cărui sprijin se bazează, a promis acum că va implementa recomandările principale ale Comisiei.

Procesul uman de luare a deciziilor este complex. Pe cont propriu, tendinţa noastră de a ceda în faţa tentaţiilor pe termen scurt, şi chiar a dependenţelor, poate fi prea puternică pentru planificările noastre raţionale, pe termen lung. Dar cînd tentaţiile nu sînt prezente imediat, putem ridica bariere care să facă mai puţin probabilă cedarea noastră, atunci cînd ele vor reveni. A şti că ne putem controla propriul comportament ne oferă toate şansele de a o face.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor laureat la Universitatea Melbourne. A scris, printre altele, volumele Practical Ethics, One World şi, recent, The Life You Can Save.

Copyright: Project Syndicate, 2011
www.project-syndicate.org

traducere de Patricia MIHAIL 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.