Verbul a plănui a apărut în română pe la începutul secolului al XIX-lea, ca derivat de la substantivul plan; ambele forme au devenit repede cuvinte de uz curent, larg răspîndite în toate registrele limbii. Plan (cu prima atestare la 1787) e un cuvînt modern cu surse multiple, cu sensuri și utilizări preluate din franceză și germană, dar raportat și la modelul latin. Derivatul a plănui s-a folosit intens în secolul al XIX-lea, în situaţii de viaţă cotidiană, cum o dovedesc exemple din Alecsandri („Se vede că Chirița plănuiește ca să te mărite mai tîrziu cu Guliță”) sau din Caragiale („Mache bate toba cu degetele pe masă, avînd aerul că plănuieşte ceva adînc”). Verbul a pătruns chiar în limbajul popular: în textele folclorice culese de G. Dem. Teodorescu în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, a plănui apare de mai multe ori, adesea cu un complement intern, care îi repetă conținutul – „M-am gîndit, m-am răzgîndit / Și iată ce-am plănuit” (Corbea); „Nouă meșteri mari, / Calfe de zidari, / Cu Manole zece, Care mi-i întrece / Stau și tot privesc / Planuri plănuiesc”; „Sfat să sfătuim / Plan să plănuim” (Meșterul Manole). În unele contexte, verbul avea chiar forma reflexivă care marchează participarea intensă, imitată probabil după a se gîndi: „Şi mă tot trudesc / De mă tot gîndesc / Şi mă plănuiesc / Încotro să-ncap / Şi unde să scap” (Ciuta); „Cu mintea se frămînta, / La planuri se plănuia” (Tudorel): „Și io m-am gîndit / Și m-am plănuit / Să te iau soție” (Mierla și sturzul).

Verbul a plănui a căpătat destul de repede un statut popular, spre deosebire de împrumutul adaptat din franceză a planifica (după fr. planifier), cuvînt intens folosit în limbajul oficial al regimului comunist și încărcat de ideologia organizării și a controlului. A plănui a căpătat în timp conotații negative, consemnate de dicționarele noastre curente: în DEX, un subsens al său este echivalat cu a unelti şi a urzi. Construcţia a plănui ceva presupune în general intenţii negative – „are un duşman tăcut care plănuieşte ceva împotriva ei” (wowbiz.ro). E o evoluție semantică tipică, bazată pe o schemă mentală fundamentală, care valorizează spontaneitatea (asociată cu sinceritatea) și privește cu suspiciune ceea ce este pregătit din timp, atribuindu-i intenții negative (mitul dușmanului care conspiră). Comentariile școlare la Miorița şi știrile de actualitate converg în a asocia plănuirea cu crima: „ciobanul vrîncean și cel ungurean plănuiesc să-l omoare pe cel moldovean”; „cei doi ciobani plănuiesc omorîrea celui de-al treilea” (referate.com); „Magistrații de la Curtea de Apel Iași au pedepsit ieri doi ciobani care au plănuit să comită un asasinat” (bzi.ro).

În ultima vreme, însă, verbul a plănui apare tot mai des în contexte în care ar fi fost mult mai potrivite a avea intenţia, a intenţiona, a-și propune, a planifica etc. Îl găsim în anunţuri publicitare – „Plănuieşti să studiezi la universităţi prestigioase din străinătate, dar trebuie să treci testele de admitere?” (facebook); „Plănuiți să cumpărați un cuptor cu microunde? Vă ajutăm!” (indesit.ro); „Plănuieşte evenimentul” (phoeniciahotels.ro) –, în scrisori de intenție sau în introduceri la proiecte de cercetare – „Acum studiez Matematica și Informatica în anul 3 la Universitatea din Oxford unde plănuiesc să fac și masteratul” (upper.school); „plănuiesc să studiez puterea computațională a modelelor anterior definite” (incdsb) –, în diferite știri și informații oficiale – „UE plănuieşte reguli noi” (gandul.info); „NATO plănuiește modernizarea sistemelor antibalistice” (cronicaeuropeana.ro) etc.

Revenirea în uzul general a verbului a plănui și extinderea contextelor sale de folosire se datorează, cu siguranță, influenței actuale a limbii engleze. Pentru cei care traduc un text sau chiar gîndesc un mesaj în engleză, echivalarea verbului to plan cu românescul a plănui pare soluția cea mai simplă. Conversiunii din engleză îi corespunde în română derivarea cu sufixele -a, -i, -ui, -ăi, iar conotațiile negative ale verbului a plănui nu par să mai conteze pentru unii vorbitori. Noile traduceri sună totuși nefiresc în română, mai ales cînd verbul e construit cu substantive care nu sînt nume de acțiune (deși, evident, realizarea lor implică acțiunea) și, mai ales, nu presupun un mare efort de planificare: „disearâ plănuiesc o salată verde cu ton” (femeia.ro); „cum să plănuiți plăcinte cu carne și cartofi în mod corespunzător și gustos” (ro.food-of-dream.com).
Contextele în care apare numele de acțiune plănuire confirmă atît sensul negativ dominant în română (aproape toate citatele vorbesc de plănuirea unui atac sau a unui atentat), cît și extinderea actuală a uzului, în (rarele) exemple despre plănuirea meselor.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).