În septembrie, în primul discurs despre starea Uniunii, Ursula von der Leyen a pomenit, în trecere, despre intenția de a susține „un nou Bauhaus european”. Sintagma, strecurată parcă din senin într-un discurs altfel destul de anost despre dificultățile prin care trece Uniunea Europeană lovită de pandemie și despre provocările sociale și economice, nu a trecut neobservată. Mai ales că nu a fost însoțită de explicații. Cum adică, „un nou Bauhaus european”? Cum ar putea susține Comisia un curent în arhitectură de magnitudinea celui lansat de Walter Gropius și de Ludwig Mies van der Rohe? Și cum poate fi actualizată o mișcare de la începutul secolului XX? Și, în fine: e treaba Puterii să le spună arhitecților ce și cum să construiască sau e misiunea arhitecților să creeze spații care să corespundă nevoilor și tendințelor din societate? O lună mai tîrziu, Ursula von der Leyen revine cu cîteva precizări.

Președintele Comisiei Europene a anunțat intenția de a crea un nou Bauhaus ca parte a planului de recuperare economică post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro al Uniunii Europene. Noul Bauhaus se vrea o „școală” de arhitectură, „un spațiu de co-creație în care arhitecți, artiști, studenți, ingineri, designeri lucrează împreună”. Dar și un curent cultural mai amplu care să schimbe modul de viață al europenilor. O reinterpretare a principiului lui van der Rohe potrivit căruia mai puțin înseamnă mai mult. „Nivelurile noastre actuale de consum de materii prime, energie, apă, alimente și utilizarea terenurilor nu sînt durabile. Trebuie să schimbăm modul în care tratăm natura, modul în care producem și consumăm, trăim și muncim, mîncăm și încălzim, călătorim și transportăm”, a explicat ea. „Acesta nu este doar un proiect de mediu sau economic: trebuie să fie un nou proiect cultural pentru Europa”, spune von der Leyen.

Îngrijorările sînt legitime și abordarea propusă e pertinentă. Alianța cu Verzii din Parlamentul European a determinat Comisia să regîndească, pentru prima dată, în termeni ecologici, politicile europene – și asta, la aproape toate nivelurile.

Obiectivul principal este ca, pînă în 2050, Europa să fie primul continent neutru din punct de vedere climatic. Dar pentru a atinge acest obiectiv e nevoie de ceva mai mult decît doar de o scădere a emisiilor de carbon. Modelul economic în care funcționează Europa ar trebui radical restructurat. E nevoie de o tranziție de la consum către o economie circulară bazată pe energie din surse regenerabile.

Domeniul construcțiilor e primul vizat. Căci clădirile generează în jur de 40% din emisiile de carbon. Pentru a putea atinge obiectivul „zero emisii” e nevoie de reguli noi, mult mai stricte. „Sustenabilitate“ și „durabilitate“ sînt cuvinte vehiculate tot mai des în politicile de urbanism. Țările scandinave sînt fruntașe în ceea ce privește politicile în domeniul protecţiei mediului. Și Germania se numără printre statele avansate. Conceptul de casă pasivă introdus în 2007 și dezvoltat în ultimul deceniu e deja larg răspîndit, regulile fiind deja impuse prin normative: din 2014, toate locuinţele individuale nou construite respectă standardele de casă pasivă.

Poate fi preluat și aplicat acest concept peste tot la nivel european? Pot țările sărace ale Uniunii să suporte costurile mult mai scumpe ale locuirii la standardele vizate de Comisie? Ursula von der Leyen crede că da. Pînă la urmă, e doar o chestiune de timp. Și de bani. Și aici ar trebui să-l recitim pe van der Rohe. Mai puține emisii înseamnă mai mulți bani plătiți, pînă la urmă, de oameni.