„Cînd China se va trezi, lumea se va cutremura.” Această frază îi este atribuită lui Napoleon şi s-ar părea că a pronunţat-o în 1816, fiind în exil pe insula Sfînta Elena, după ce a citit impresiile de călătorie în China ale Lordului George Macartney. Acesta a fost primul ambasador al Angliei trimis în 1793 să ia un prim contact cu Împăratul Qianlong, stăpîn absolut peste un popor de 330 de milioane de suflete. În franceză fraza sună după cum urmează: „Quand la Chine s’éveillera, le monde tremblera”. Verbul trembler are mai multe sensuri. Tremblement de terre înseamnă cutremur de pămînt. Dorea oare Napoleon să spună că după trezirea Chinei lumea va fi puternic scuturată, perturbată, zguduită? Sau voia fostul împărat al francezilor să avertizeze că toată lumea va tremura în faţa unei forţe imposibil de oprit?

Expresia a fost reluată în 1973 şi transformată în titlu de eseu de către Alain Peyrefitte, diplomat şi scriitor, membru al Academiei Franceze. Publicată la editura Fayard, cartea a avut la ora respectivă un enorm succes şi s-a vîndut în 885.000 de exemplare.

Expresia a fost emanaţia unor premoniţii. Toată lumea aştepta ca Imperiul de Mijloc să revină în prim-planul scenei istorice, şi probabil că ar fi revenit mai repede dacă Mao nu ar fi frînat şi decimat China comunistă cu megalomania sa şi cu experienţele sale culturale, sociale şi economice dezastruoase. În ultimii 30 de ani, toate premoniţiile s-au adeverit însă. China a devenit a doua economie a lumii, cu ambiţia de a ocupa primul loc în toate privinţele. În prezent, întreaga planetă tremură în faţa unui virus venit din China şi se întreabă dacă nu s-a păcălit permiţînd acestei mari puteri să devină atelierul lumii şi să se înscrie pe o traiectorie destinată să-i confere leadership-ul tehnologic.

Pandemia care îşi are originea la Wuhan îi trezeşte însă şi pe occidentali, în frunte cu europenii. După 30 de ani de globalizare, occidentalii descoperă stupefiaţi că au fost naivi. Ei au crezut că globalizarea va fi o ocazie pentru democraţie de a cîştiga teren. Or, dimpotrivă, metodele autocrate cîştigă teren, China, Rusia şi chiar India fiind trei exemple neliniştitoare. Occidentalii mai descoperă că acest secol al XXI-lea tinde să fie unui asiatic întrucît China începe să dicteze regulile comerciale, financiare şi chiar mediatice pe planetă.

Epidemia pornită din China pentru a deveni pandemie pare să fie însă picătura care a umplut paharul. Occidentalii sînt în prezent iritaţi de aroganţa cu care China, după ce fost epicentrul de iradiere a viruslui, vrea acum să joace un rol de salvator al planetei, ba chiar şi să fie adulată pentru „generozitatea” ei. Treptat, limbile se dezleagă şi criticile încep să se acumuleze. Statele Unite au deschis o anchetă pentru a determina dacă nu cumva virusul a „scăpat” dintr-un centru de cercetare situat la doar 30 de kilometri de Wuhan. Într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times, preşedintele francez Emmanuel Macron afirmă că în mod evident nu se ştiu multe lucruri despre cum a apărut virusul botezat COVID-19. Cînd un preşedinte spune aşa ceva înseamnă că, de fapt, ştie nişte lucruri despre care nu este deocamdată momentul să dea detalii. Şi Marea Britanie a avertizat la mijlocul lunii aprilie că autorităţile chineze vor trebui să răspundă unor „întrebări dificile” legate de acest coronavirus care a blocat economia planetei şi a obligat peste patru miliarde de pămînteni să intre în carantină.

Diverse alte voci, responsabili politici, ecleziastici sau editorialişti, consideră că ar trebui creată o instanţă capabilă să-i judece pe responsabilii unei astfel de catastrofe colective. Un cardinal birman, Charles Bo, vorbeşte despre responsabilitatea morală a Chinei şi consideră că a doua economie mondială ar trebui să plătească daune celor afectaţi de virus.

În Franţa, jurnalistul Michel Richard afirmă următoarele în revista Le Point: „Dacă ar exista un Tribunal penal internaţional adecvat, ar trebui să dăm în judecată fără întîrziere China cu următoarele capete de acuzare: atentat la sănătatea mondială sau crimă de război sanitară”. Sigur, este greu de imaginat că un procuror ar putea intenta un proces Chinei, cu atît mai mult cu cît, în ultimii ani, China şi-a plasat nu doar pionii economici pretutindeni în lume, ci şi pe cei diplomatici în diferite organisme internaţionale, cum ar fi ONU sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Decizia preşedintelui american Donald Trump de a suspenda finanţarea OMS este poate regretabilă, iar liderul de la Casa Albă a subevaluat în mod evident pericolul legat de coronavirus, dar în acelaşi timp este evident că, din umbră, China trage sforile în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Citez şi din ce spune jurnalistul şi specialistul în geopolitică Renaud Girard, în cotidianul Le Figaro: „Preşedintele chinez Xi Jinping, promovîndu-şi proiectul faraonic al noilor drumuri ale mătăsii, ne-a promis un scenariu în virtutea căruia toţi am fi urmat să fim cîştigători. Or, globalizarea în stil chinezesc se manifestă astăzi printr-o catastrofă de amploare mondială întrucît Partidul Comunist Chinez a refuzat să ţină cont de nişte elemente sanitare şi epidemiologice cruciale, cunoscute de multă vreme. Ar fi deci legitim ca China să acorde compensaţii financiare ţărilor afectate de pandemie. Această nenorocire planetară ar fi o bună ocazie ca să introducem termenul juridic de responsabilitate internaţională”.

În haosul creat în prezent pe planetă este dificil de imaginat că o instanţă juridică de acest gen ar putea deveni repede operaţională. Putem spera însă într-o trezire a europenilor, a Occidentului, a democraţiilor. China a efectuat parcursul fabulos din ultimii 30 de ani pentru că Occidentul i-a deschis braţele. Ar fi un caz de sinucidere sinistră în istorie dacă Occidentul ar accepta să i se reteze aceste braţe.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.