Cine mai ştie ce în toată povestea asta? Sîntem cu toţii infectaţi de incertitudini, de bănuieli, conspiratite şi constipatite. Dinamoviştii au deschis primii jocul despre iaca virusul, nu e virusul. Valul doi al pandemiei a adus cu sine un ocean de păreri apropo de ce se întîmplă cu adevărat. Totul a plecat de la un magazioner, despre care unii spun că nici nu a fost infectat. Şi exact în faza asta am rămas, la ce spun unii sau alţii, idei după capul fiecăruia alimentate de rateurile pe care le dau testele şi de incapacitatea sistemului medical de a ţine pasul cu marşul statisticilor.

De fapt, Dinamo s-a „infectat” aşa cum o poate face orice organism cu imunitatea la pămînt. Căci acolo, de o vreme, e un haos absolut. Se trăieşte de azi pe mîine, iar viitorul e la fel de vizbil precum Himalaya de la parterul unui bloc din Balta Albă. Fără o structură de conducere solidă, situaţia a luat-o la vale, aşa că practic nu mai sînt jucători cu care să termine campionatul, atît de mulţi au picat la examenul, real sau fals, al microorganismului cu ţepi. Prin comparaţie, cînd la CFR a apărut o situaţie asemănătoare, cetăţenii de acolo au luat-o înaintea vremurilor şi au pus la punct o cît mai rapidă ieşire din necaz, ca şi un contraatac apropo pe această alba-neagra cu pozitivarea-negativarea. Ca orice belea care îţi cade în poale, e vorba despre cît de puternice braţe ai ca să te lupţi cu ea. Dacă n-ai după ce să bei apă, de unde resurse pentru a te bate sanitar şi organizaţional cu micuţul diavol, ca să nu mai zic despre combaterea fake news-urilor din eprubete?

Dinamo dădea deja impresia, înainte de pandemie, că dacă sufli spre el se va prăbuşi. Coronavirusul a fost, pentru acest club rătăcit, furtuna perfectă. Dar ar fi fost de ajuns şi o ploaie de vară.