Gala César nu e o simplă ceremonie de decernare a premiilor industriei franceze de film. În ultimii ani, tot mai adesea, premianţii, nominalizaţii, şi nu numai ei, folosesc vizibilitatea oferită de această scenă pentru a coementa critic, pentru a lua atitudine, pentru a trage semnale de alarmă. Şi nu fără folos! Publicul care merge la film are dreptul (ba chiar trebuie, ar spune unii dintre protagoniştii acestor momente) să fie la curent şi cu ce se petrece în contextul mai larg al cinematografiei, nu doar să vadă filme: chestiuni legate de statutul artistului, drepturile de autor, probleme sociale etc. Cînd adversarii acestei practici vorbesc de o „contaminare“ a atmosferei şi cer „autonomia culturii“, artiştii critici sînt încă şi mai vehemenţi cînd arată cu degetul spre regele gol.

La ediţia de anul acesta, Gala a fost marcată de acuzaţiile de viol formulate de mai multe victime împotriva lui Roman Polanski şi de dezbaterea despre locul femeilor în cinematografia franceză. Acţiunile de boicot şi protestele împotriva lui Polanski erau previzibile, căci, încă de la premiera filmului J’accuse, inspirat de afacerea Dreyfus, în spaţiul public apăruseră nenumărate voci care denunţau abuzurile regizorului franco-polonez, iar parcursul filmului în cinematografe a fost însoţit de diverse proteste. Chiar înainte de începerea ceremoniei, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii veniţi să demonstreze în apropierea Sălii Pleyel cu pancarte care denunţau „Premiile ruşinii“. Filmul J’accuse a obţinut trei premii, inclusiv pentru cel mai bun regizor, în absenţa lui Roman Polanski şi a echipei de producţie, într-o atmosferă încordată în care s-a vorbit mai mult despre violuri şi abuzuri decît despre film.

În momentul acordării premiului pentru cel mai bun regizor, actrița Adèle Haenel, care în urmă cu cîteva luni povestise că fost abuzată sexual în mediul cinematografic la vîrsta de 12 ani, a părăsit sala în semn de protest, fiind urmată de numeroşi invitaţi. Într-un interviu recent acordat ziarului The New York Times, Haenel a spus că a-l recompensa pe Roman Polanski ar fi ca o „flegmă“ pentru victimele agresiunilor sexuale.

Cu puţin timp înainte de decernarea premiilor, ministrul Culturii, Franck Riester, a spus că o eventuală distincţie oferită regizorului Roman Polanski ar fi un semn rău în contextul în care „e necesară o conştientizare a publicului cu privire la lupta împotriva violenței sexuale și de gen“. Declarația l-a înfuriat atît de tare pe producătorul filmului J’accuse încît acesta a anunţat că întreaga echipă a filmului, nominalizat la 12 categorii, va boicota Gala César. Dublu boicot, aşadar. Şi o gală fără strălucire, dar „eficientă“ din perspectiva criticii sociale: audienţa la TV a fost semnificativ mai mare anul acesta, iar ziarele continuă să publice ecouri ale Galei şi scrisori de protest. Printre figurile proeminente se numără şi scriitoarea Virginie Despentes.

Polemica nu e nouă. În anii din urmă, Charlotte Lewis, Marianne Barnard, Renate Langer şi o femeie identificată cu pseudonimul Robin l-au acuzat pe Roman Polanski de abuzuri sexuale. Respectivele acte s-ar fi petrecut prin anii ’70-’80. Ceva mai recent, şi Valentine Monnier, o artistă fotografă astăzi în vîrstă de peste 60 de ani, l-a acuzat pe regizorul octogenar că a bătut-o şi a violat-o în 1975, pe cînd ea avea doar 18 ani. Nici una dintre presupusele victime nu a putut proba acuzaţiile şi toate au denunţat abuzurile mult timp după ce s-au petrecut. Momentul cel mai trist s-a petrecut în 1978, cînd Roman Polanski a fost invitat de revista Vogue să coordoneze o ediţie specială. A propus un pictorial cu Samantha Jane Gailey, fotomodel în vîrstă de 13 ani. În timpul şedinţei foto, lucrurile au derapat: după ce i-a oferit şampanie şi barbiturice, Polanski a întreţinut relaţii sexuale cu fata. Consimţite – spune el; viol – a acuzat mama fetei. Justiţia a reţinut iniţial acuzaţia de viol, însă, cum nu s-au putut aduce suficiente dovezi (şi în urma înţelegerii între avocaţii celor implicaţi), s-a convenit că în proces se va judeca doar infracţiunea de relaţie ilegală cu o minoră. Doar că, pînă să se încheie procesul, Polanski, eliberat pe cauţiune, a fugit în Franţa. N-a mai călcat prin America de atunci. Nici măcar ca să‑şi ridice premiul Oscar cîştigat în 2003 cu filmul Pianistul.

Celor care îl acuză acum li s-a imputat că vor bani sau atenţie publică. Sau că vor, pur şi simplu, să distrugă cariera marelui regizor. Cei care îl apără pe Polanski invocă două argumente: prezumţia de nevinovăţie şi valoarea operei sale. Ambele argumente sînt lipsite de substanţă. Căci nu se mai poate prezuma nevinovăţia cuiva care fuge de Justiţie. Şi apoi: mai poţi premia un artist, fie el şi genial, pentru opera sa, ştiind că e un nelegiuit?

Foto: wikimedia commons