Franţa pare să fi devenit, în prezent, un fel de laborator protestatar şi scena unor dezbateri intense, iar ceea ce va ieşi din frămîntările sale s-ar putea să servească interesele întregii Europe şi poate ale întregii umanităţi.

Revolta „vestelor galbene“ a suscitat o discuţie în sfîrşit serioasă legată de modelul ultraliberal, de excesele şi de limitele sale, precum şi de inegalităţile insuportabile pe care le generează. În paralel, două milioane de persoane au semnat o petiţie pentru a da în judecată statul francez sub acuzaţia de inacţiune în materie de protecţie a mediului înconjurător. Două ofensive pe două fronturi care au legătură între ele.

În week-end-ul trecut, manifestaţiile din Franţa, prin modul în care s-au derulat, au extins aria mentală a dezbaterii. Sîmbătă au manifestat, ca de obicei de unsprezece săptămîni încoace, „vestele galbene“. Duminică au ieşit pe străzi, purtînd eşarfe roşii, francezii care s-au săturat de agitaţiile „vestelor galbene“ şi care vor să apere democraţia. Dar tot duminică s-au mobilizat şi numeroşi militanţi ecologişti care s-au săturat de orbirea generală a statelor şi a responsabililor politici în faţa urgenţei climaterice. Această ultimă categorie de protestatari exasperaţi pare să transmită următorul mesaj: nici democraţia şi nici libertatea, nici liberul-schimb şi nici cultura, nici revoluţiile numerice şi nici ideea de civilizaţie nu vor mai avea nici un sens în ziua în care planeta va fi total secătuită, iar aerul va deveni irespirabil.

În ultimii zece ani s-au multiplicat considerabil semnalele de alarmă legate de dezastrul ecologic pe care îl provoacă modelul de producţie şi de consum adoptat peste tot pe planetă. Sute de experţi, sute de vedete mediatice şi ale lumii culturale, mii de oameni de ştiinţă, mulţi deţinători ai premiului Nobel, diverşi responsabili politici cît de cît cunoscuţi, chiar şi şefi de întreprinderi au semnat zeci şi zeci de petiţii, de scrisori deschise şi de avertismente legate de schimbările climaterice care ameninţă însăşi existenţa omului pe Pămînt. Absolut nici una din aceste iniţiative nu a provocat însă vreo revoluţie la nivel decizional şi comportamental.

Cei peste două milioane de francezi care au semnat însă petiţia numită „Afacerea secolului“ speră să creeze jurisprudenţă. Ei pornesc de la ideea simplă, de bun-simţ, că non-asistenţa față de o persoană aflată în pericol este un delict. În aceeaşi logică, un guvern care nu acţionează pentru salvarea mediului înconjurător aflat în pericol se plasează într-o situaţie de delict. Organizaţiile aflate la originea acestei petiţii se bucură de o mobilizare excepţională şi cred că întreaga Europă ar avea de cîştigat dacă ar reuşi o primă breşă în Franţa, astfel încît acuzaţia de pasivitate faţă de un dezastru ecologic să poată funcţiona ca argument juridic.

Recent, la ultima ediţie a Forumului economic de la Davos, adevărata vedetă a fost o adolescentă de 16 ani, Greta Thunberg, care a început în ţara ei, Suedia, o mişcare „grevistă“ originală. În fiecare vineri ea absenta de la cursuri în semn de protest faţă de modul în care adulţii, prin incapacitatea lor de a inventa un alt model economic, distrug resursele planetei, transformă oceanele în pubele şi provoacă o creştere anormală a temperaturii din cauza activităţilor industriale şi comerciale. Reţelele de socializare au transformat-o pe Greta Thunberg într-un purtător de cuvînt internaţional al unei generaţii care le reproşează adulţilor un incredibil furt de viitor. Adolescenta de 16 ani îi avertizează pe adulţi că sînt responsabili juridic pentru faptul că, prin distrugerea mediului înconjurător, comit un furt gigantic, inimaginabil în urmă cu cîteva decenii. Mai precis, adulţii de azi le fură viitorul celor care vor deveni adulţi peste cîteva decenii.

Pentru moment nu există nici un tribunal pe planetă susceptibil să accepte o plîngere pentru „furt de viitor“, dar cele două iniţiative, cea din Franţa şi cea a tinerei suedeze, ar putea deschide calea unui astfel de instrument judiciar.

Franţa, care a găzduit în 2015 la Paris o importantă conferinţă internaţională pe marginea schimbărilor climaterice, a încercat să-şi asume un fel de rol de lider mondial în materie de iniţiative în favoarea mediului înconjurător. Dacă, în mod concret, Franţa nu a reuşit să convingă în acest rol (de exemplu, nu a renunţat radical la pesticide), ea a reuşit totuşi să distileze nişte idei interesante. Una dintre ele ar consta în reorganizarea tuturor ministerelor şi a întregii activităţi economice şi umane în jurul unui superminister al Ecologiei. Acesta din urmă, prin avizul unor experţi avînd argumente incontestabile, ar urma să aprobe proiectele toturor celorlalte ministere, numai dacă aceste proiecte respectă criteriile legate de protecţia mediului înconjurător. Un astfel de minister s-ar mai putea numi de protecţie a viitorului. Autorizînd numai investiţiile, şantierele şi iniţiativele care ţin cont de dreptul celor nenăscuţi încă de a trăi într-un univers respirabil, un astfel de centru de control al activităţilor umane ar însemna efectiv o revoluţie în materie de luare a deciziilor.

Un astfel de scenariu pare, pentru moment, utopic întrucît lobby-urile industriale, extrem de puternice şi dispunînd de ramificaţii multiple, nu au decît vizibilitate scurtă. Viteza cu care se îndreaptă societatea risipei spre prăpastie începe să provoace însă revolte pline de imaginaţie, benefice pentru viitorul celor nenăscuţi încă. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.