Capacitatea de a lucra cîţiva ani (minimum doi) voluntar şi, pe cît posibil, non-stop pentru binele comun şi de a te bucura de faptul că oricine te poate trage la răspundere pentru ceea ce faci. Bine comun definit ambiguu şi adesea contradictoriu.

Abilitatea de a primi cu eleganţă şi mai ales demnitate înjurăturile şi atacurile la persoană şi de a răspunde tuturor minciunilor şi aberaţiilor aruncate pe piaţă. Lucru care, desigur, trebuie făcut imediat şi într-un fel menit să mulţumească toţi susţinătorii, precum şi marea majoritate a populaţiei. Plăcerea de a-ţi cheltui banii pe care i-ai făcut muncind din greu şi cinstit, de-a lungul unei cariere impecabile profesional, pentru bunăstarea neamului tău şi a partidului. Producerea de minuni, cum ar fi organizarea imediată şi pe cît posibil perfectă din punct de vedere managerial a unui partid compus din peste 10.000 de oameni. Oameni care, desigur, vor fi verificaţi, tot imediat, pe o perioadă de minimum 30 de ani pentru toate declaraţiile şi tîmpeniile făcute de ei, rubedeniile şi prietenii lor. Asta, pentru a evita atacurile televiziunilor minunate şi deosebit de competente ale domnilor Ghiţă, Voiculescu şi celorlalţi patroni de televiziuni interesaţi în competiţia electorală cinstită, aşa cum bine au dovedit de atîţia ani. Găsirea resurselor financiare necesare funcţionării partidului la standardul minim al corporaţiei care ne inspiră. Un mizilic de peste cîteva milioane bune de euro anual, capabil să finanţeze corespunzător nevoile partidului, campanii electorale şi alte nimicuri, bani care şi ei trebuie verificaţi la aceleaşi standarde ca membrii partidului. Pasiunea de a împărţi democratic toate problemele colegilor tăi, chiar dacă singura legătură dintre tine şi ei este că aţi completat acelaşi formular de adeziune.  Disciplină perfectă şi standard de comunicare capabil să răspundă aşteptărilor a cîteva sute de mii, dacă nu milioane de oameni. Ubicuitatea – absolut necesară prezenţei la toate evenimentele, televiziunile, emisiunile de radio, interviurile şi orice altceva unde cred susţinătorii şi criticii că ar trebui să fii. Abilitatea de a fi exemplul cît de cît perfect de politician democrat capabil să controleze tot ceea ce face partidul, să pedepsească imediat greşelile, să taie în carne vie de fiecare dată cînd este nevoie, dar desigur respectînd dreptul de exprimare liberă al fiecăruia, precum şi toate standardele legate de libertăţi şi reprezentativitate. Disponibilitatea de a fi tîrît în tot felul de procese, de a fi împroşcat cu rahat mediatic, de a fi acuzat pentru orice decizie şi de a fi tras la răspundere de absolut oricine. Profesionalism, cinste, etică, decenţă şi moralitate impecabile, transparenţă, viclenie, capacitatea de a negocia şi de a face compromisuri, de a crea scandaluri capabile să rupă coaliţia de guvernare, machiavelic şi, mai ales, capabil să vorbească pe limba oricui. Hipnoza în masă sau cel puţin abilitatea de a convinge posturile de televiziune, radio şi ziarele importante controlate de foşti securişti, mafioţi, oportunişti sau mîrlani de a deveni peste noapte standarde de etică jurnalistică. Charismă capabilă să convingă susţinătorii lui Fuego, Salam, Puric, precum şi cititorii de Heidegger, Wittgenstein şi Coelho să se documenteze, să facă o analiză critică bazată pe fapte şi să voteze informat. Construirea unei echipe de cîteva mii de viitori birocraţi gata să renunţe la carierele lor impecabile, fericiţi să îşi asume riscurile de mai sus şi capabili să transforme România într-o Germanie care să convină tuturor.

Beneficii. Se oferă multă, multă, dar chiar enorm de multă posibilă, dar foarte improbabilă glorie. O glorie desigur post-mortem, că doar nu ne dorim să ne conducă nişte nesimţiţi narcisişti care să vrea recunoaştere în timpul vieţii. Posibilitatea nelimitată de a simţi o enormă satisfacţie intelectuală şi de a experimenta şi îndeplini aşteptările naţiunii.

Cerinţe. Mersul pe apă, transformarea apei în vin, miracole şi disponibilitatea pentru răstignire cu posibilitatea reînvierii sau a recompensei veşnice.

Există posibilitatea ca cerinţele noastre, de altfel minimale, să nu poată fi satisfăcute. În acest caz, ne pişăm pe el de vot, ne cărăm din ţară sau votăm tot cum am votat pînă acum, că doar mai bine cu ăştia cu care ne-am obişnuit cum fură decît cu nişte amărăşteni incapabili de minuni.

Foto: Cosmin Bumbuț