Aşadar, statul...

Publicat în Dilema Veche nr. 444 din 16-22 august 2012
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

El e de vină şi acum, iată, el e victimă. Nietzsche îl numea „cel mai rece dintre monştrii reci“. Probabil că aşa îi apărea teribilului dresor al amurgului Germania de la finele secolului al XIX-lea, recent unificată după războiul franco-prusac sub autoritatea politică a lui Bismarck. De fapt, Bismarck era un conservator realist, un om ponderat şi echilibrat, cu voce lină şi prezenţă liniştitoare. Dar maşinăria statului pusă în funcţiune de el, asociată Realpolitik-ului, putea da uşor impresia răcelii impersonale, a unui fel de imensitate implacabilă. Era, de fapt, în termeni hegelieni, obiectivitatea însăşi. Oricum, statul echilibrat şi ponderat, statul responsabil şi eficient în guvernare nu poate arăta altfel decît rece şi monstruos unui om hipersensibil şi tensionat, dominat de grandoare şi scepticism totodată, precum era Nietzsche. În România – din fericire sau din nefericire, nu sînt sigur –, experienţa statului de tip prusac din apogeul istoriei sale este cu totul necunoscută. La noi, statul nu a putut încarna niciodată obiectivitatea şi nu a putut niciodată să proiecteze naţiunea în istorie. La noi, statul poate fi şi inamic neiertător, dar şi prieten blînd şi generos. Acelaşi stat poate să te bage la puşcărie nemilos şi fără prea multe scrupule judiciare, dar poate şi să stea la o bere cu tine şi apoi să te protejeze cînd conduci maşina, băut, spre casă, în condiţiile în care tu eşti acelaşi, nici mai bun, nici mai rău, în prima sau în a doua situaţie. De aceea, la noi, statul nu e monstruos, ci feroce. Nu e absurd-kafkian, ci periculos de-a dreptul. În viziunea kafkiană, maşinăria statului macină absurd implacabil, e de neoprit. La noi, statul se porneşte şi se opreşte la comandă. Importantă, la noi, e comanda, nu procedura. Dacă comanda e corectă şi puternicul zilei dă o direcţie legitimă acţiunii statului, lucruri bune se întîmplă. Dacă e invers, atunci statul devine fără nici o problemă inamicul interesului naţional.

Statul român este un prădător încins, agitat, imprevizibil, gata să se bage peste tot, să controleze tot, să spolieze, să favorizeze şi să discrimineze. La noi, dacă ar fi să ne luăm după Hobbes, statul nu există, pentru că războiul dintre diferite segmente ale societăţii este atotcuprinzător. Se spune că cineva a suprimat la un moment dat statul. Dar poate că el nu a existat niciodată cu adevărat, poate a fost o iluzie pe care ne-am vîndut-o nouă înşine drept realitate, poate a fost un surogat, poate a fost o butaforie. Dacă instituţiile nu lucrează în sensul prezervării independenţei lor, atunci nu avem stat. Şi la noi, se vede cu atît mai pregnant în vreme de mare criză, instituţiile sînt vulnerabile – oricine pune mîna pe ele le transformă şi le subordonează fără probleme.

Este, deja, un clişeu: libertatea nu se contrapune statului, ci statului exagerat. Libertatea e suprimată deopotrivă de absenţa statului şi de prezenţa lui excesivă. Măsura, justa măsură, măsura bună este secretul oricărei fericiri. Excesivii şi apaticii nu reuşesc niciodată pînă la capăt, ratează întotdeauna. Măsura, însă, nu are reţetă. Că statul trebuie să fie prezent în economie, o ştie toată lumea. Care este măsura, însă? Sigur că nu există o reţetă, un dozaj optim dinainte ştiut. Pe de o parte, prezenţa statului în economie depinde de natura economiei, de spiritul ei. Într-o economie care nu prea dă pe-afară de elan antreprenorial şi spirit de competitivitate, o economie în care blatul se practică între competitori şi asumarea riscului este evitată programatic, statul trebuie să fie prezent într-o manieră diferită decît este bine să o facă într-o economie competitivă, plină de iniţiativă şi cu actori care se tem mai puţin de risc şi mai mult de stagnare. Dincolo de aceste date cumva permanente ale realităţii economice – căci ele vin din ceva mai profund decît economia însăşi, vin chiar din natura caracterului naţional (căci vorbim, încă, de economii naţionale, chiar dacă ne-am integrat şi ne-am globalizat) –, mai sînt şi elementele de conjunctură. Intervenţia statului este/trebuie să fie una cînd economia e în lansaj şi alta cînd e în criză. Aici, de fapt, a greşit fundamental Guvernul Tăriceanu. Nu a ştiut să gestioneze creşterea economică în folos naţional. A reacţionat nepotrivit în momente prost alese. A acţionat, cum se spune, pro-ciclic, compromiţînd, astfel, viitorul. La fel, multe reproşuri pot fi făcute şi Guvernului Boc – dar, dacă vrem să fim corecţi, trebuie să admitem că e mult mai dificil să gestionezi o criză economică (şi ce criză!, cea mai puternică de după Al Doilea Război Mondial), decît o creştere economică. Greşelile sînt mai vizibile şi mai dureroase în primul caz, iar, robi ai prezentului, oamenii nu pot accepta explicaţii care pasează răspunderea în trecutul lor, mai ales dacă acesta a fost bun.

Prin exces păcătuiesc şi comuniştii, şi libertarienii. Chiar şi liberalii. Gîndirea conservatoare este singura preocupată de măsură. Singura care pune ordine în materie, pentru că asumă clar principiul, regula: statul trebuie să tindă spre rol minimal în economie, dar şi excepţiile. Statul rămîne în economie pentru a asigura libertatea ei – aşa gîndesc conservatorii.

În România, după opinia mea, economia este profund distorsionată de prezenţa anapoda a statului. Las la o parte că statul român a dovedit cu vîrf şi îndesat în ultimii 20 de ani că e incapabil să îşi joace rolul de arbitru şi de legislator corect şi imparţial în economie. Mai mult, statul a dovedit că e incapabil să-şi protejeze interesele proprii, ca jucător pe piaţa economiei noastre. Şi, în ciuda acestor nevolnicii, vinovate în cea mai mare parte, statul rămîne cel mai influent jucător economic în România. Aud, pe la reuniunile internaţionale, că guvernele au fost învinse de pieţe. Global, poate. La nivel european, sigur. Dar în România, nici vorbă. Guvernul, prin pîrghii văzute şi nevăzute, ţine economia. Şi o influenţează cum vrea el. La noi, guvernul a învins piaţa. De multă vreme. Singura zonă de libertate economică reală este exact cea care e sub influenţa unor structuri internaţionale, mai puternice decît Guvernul României. Paradoxal, extinderea influenţei europene asupra economiei noastre nu înseamnă, ca la alţii, înrobirea unei porţiuni de economie liberă, ci eliberarea unei porţiuni de economie înrobită. Iar paradoxul deplin este că, din acest rol enorm, statul iese, pe zi ce trece, mai vlăguit şi mai lipsit de credibilitate. Astfel, statul român e cea mai spectaculoasă victimă a statului român. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.