Cu cîteva decenii în urmă, o anumită construcție gramaticală părea să fi dispărut definitiv din româna contemporană. Posibilitatea de a folosi posesivul înaintea substantivului (a mea casă) exista în limbă și fusese bine reprezentată în trecut, dar părea cu totul abandonată în vorbirea curentă, în favoarea ordinii substantiv-posesiv (casa mea). E drept, Gramatica Academiei (Gramatica limbii române, 1963) menționa și posesivul antepus, pentru că folosea ample exemplificări din scriitorii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Textele literare din manualele școlare și lecturile obligatorii conțineau numeroase exemple de adjective posesive antepuse – „Așa scrie românul a sale fapte mari” (Alecsandri, Dumbrava Roșie), „al meu nume o să-l poarte / Secolii din gură-n gură” (Eminescu, Scrisoarea I), Ai noștri tineri... (Eminescu) etc. Într-o descriere foarte atentă la uzul curent al vremii, Structura morfologică a limbii române contemporane (1967), autorii – Iorgu Iordan, Valeria Guțu Romalo și Alexandru Niculescu – afirmau că „așezarea posesivului înaintea substantivului se întîlnește numai în poezie”. Ideea reapărea în foarte influenta Gramatică pentru toți a Mioarei Avram (ediția a II-a, 1997), într-o formă mai apăsat normativă: „Antepunerea adjectivului posesiv (al nostru steag) este permisă numai în poezie” (p. 173).

Or, astăzi observăm o revenire surprinzătoare a vechii construcții, în registrul standard și în cel colocvial, în texte jurnalistice și în comentarii postate în Internet. În unele cazuri este perceptibilă o notă ironică, o distanță critică față de cei desemnați prin formulele atipice: ai mei vecini nu mai au curajul să dea muzica tare” (forum.softpedia.com); „ai noștri jucători țin mingea” (gsp.ro), „«ai noştri conducători ştiau de situaţia coronavirusului, dar ei erau mai preocupaţi de alegerile anticipate», conchide fostul prim-ministru” (mediafax.ro). În alte cazuri, tonul pare destul de serios: „s-a întors la genul muzical care i-a făcut populari pe ai săi părinţi(fanatik.ro); „a trebuit «să se asigure că ai săi copii sînt bine»” (mediafax.ro); „o hotărîre judecătorească a dispus ca ai săi copii să se întoarcă la locul lor de reședință” (juridice.ro). În același timp, construcția s-a păstrat în limbajul bisericesc, al cărui caracter conservator e bine cunoscut (a Ta milă, ale noastre rugăciuni etc.)

Pot fi avansate mai multe ipoteze explicative asupra fenomenului actual de răspîndire a construcției. Ne putem gîndi mai întîi la imitarea parodică, glumeață, a unei particularități arhaice: o cauză posibilă, dar care nu ar explica amploarea fenomenului. A doua cauză – pe care am crezut-o la un moment dat hotărîtoare – ar putea fi influența englezei, limbă din care azi nu numai că se preiau masiv cuvinte și expresii, dar se și copiază construcții sintactice, mai ales în limbajul tinerilor și în traducerile grăbite. Ne-am putea însă întreba cum de puternica influență franceză din secolul al XIX-lea nu a produs același efect, din moment ce și în franceză adjectivul posesiv se plasează înaintea substantivului. De fapt, e posibil ca efectul să fi existat, dar mai ales asupra limbajului cultivat, a registrului înalt, în care a întărit un uz mai vechi.

Cred că ambele explicații sînt parțial valabile, dar li se adaugă un al treilea factor, care pare să joace un rol neașteptat de important azi: schimbarea ordinii cuvintelor permite evitarea cacofoniei, obiect al unei ciudate obsesii naționale despre care am vorbit de multe ori. Posesivul intervine între inevitabilele cuvinte-instrumente gramaticale că, ca sau cu și cuvintele care încep cu silabele amenințătoare pentru unii vorbitori: ca, co, că etc. Frecvența cu care apar mai ales formulele al său copil sau al său coleg se poate observa la o simplă căutare în Internet – „vrea ca ai săi copii să lucreze la McDonaldʼs” (libertatea.ro); „e normal ca ai săi colegi să se delimiteze de el” (hotnews.ro); „ducesa ar fi fost foarte afectată de faptul că ale sale colege rîdeau de ea” (national.ro). Pentru a dovedi rolul decisiv al „spaimei de cacofonie” e totuși nevoie de verificări statistice riguroase. Am făcut doar două mici investigații rapide și, desigur, superficiale. Am căutat pe Google construcțiile ai săi colegi și colegii săi, pentru a obține o imagine a frecvenței lor relative. Raportul – de aproximativ 2% pentru ai săi colegi, față de 98% pentru colegii săi – confirmă clara predominanță în limba actuală a posesivului postpus. Dacă însă restrîngem căutarea la contexte potențial cacofonice, raportul între că ai săi colegi și că colegii săi se schimbă: construcția cu posesivul pe prima poziție crește la aproape 40% din total. O altă dovadă este oferită de contrastul între două construcții posesive care desemnează obiecte. Formula ai săi bani (fără risc de cacofonie) este extrem de rară; în schimb, sintagma ale sale cărți are peste 9.000 de atestări pe Google: „întîlnirea cu romancierul american Nicholas Sparks, cu ale sale cărţi de succes” (adevarul.ro); „rupe granițe cu ale sale cărți” (aiciscriu.eu) etc.

Poziția posesivului pare așadar să ilustreze felul în care atitudinea vorbitorilor (în acest caz, teama de cacofonii) ajunge să influențeze – e drept, prin schimbări nu foarte profunde, ci de frecvență – trăsăturile gramaticale ale unei limbi.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).