Acest ministru al Culturii şi kilometrul lui de autostradă
Pe vremea în care André Malraux era ministru al Culturii în Franţa (1959-1969), convinsese guvernul să aplice un program amplu de dezvoltare a infrastructurii culturale în toată ţara şi, vreme de cîţiva ani, bugetul a alocat sume importante pentru construcţia unor aşezăminte culturale (maisons de la culture), în primul rînd în acele zone mai puţin culturale din Franţa. Programul a fost continuat şi după ce Malraux a plecat de la putere, odată cu protectorul său. Astăzi, la mai bine de jumătate de secol de atunci, memoria culturală a Franţei înregistrează două măreţe întreprinderi ale celui dintîi ministru al Culturii: curăţirea faţadelor tuturor clădirilor de epocă din ţară, şi construirea reţelei de „case ale culturii“. În acei ani, pentru a fi cît mai elocvent în cererile sale de fonduri în interiorul guvernului, Malraux avea obiceiul să convertească kilometrii de autostradă (pe atunci se construia frenetic în Franţa şi autostrăzile ajunseseră la mare modă) în cămine culturale, biblioteci rurale sau cinematografe mărginaşe. Zicea cam aşa: daţi-mi banii cu care voi faceţi un kilometru de autostradă, şi eu voi face cu ei 20 de case de cultură. Şi, mai departe, pleda ardent – cum ştim că-i era stilul – pentru punerea în prioritate, alături de autostrăzi, a proiectelor sale.
Pe vremea aceea, cei mai mulţi dintre noi nu existam. Nu ştiu dacă actualul ministru al Culturii, domnul Daniel Barbu, exista. Oricum, şefii săi de la Guvern, băieţii care joacă pe degete banii de autostrăzi, nu existau. Acum, Marlaux nu mai există, dar dl Daniel Barbu există cu certitudine. Dl Barbu este un ministru al Culturii care se raportează şi el, cumva, la kilometrul de autostradă. Doar că nu o face pentru cauza culturii, cum o făcea Malraux, ci împotriva cauzei culturii, cum ar face-o Relu Fenechiu. Iată ce spune dl Daniel Barbu în legătură cu Festivalul „George Enescu“: „Problema care s-a pus în şedinţele de Guvern, nu vreau să vă ascund acest lucru, fără a fi în măsură să vă dau exact detaliile financiare, problema care s-a pus şi care, cred eu, parţial pe bună dreptate, este dacă o ţară ca România îşi poate permite ceea ce SUA, Franţa, Germania încă nu s-au gîndit că îşi pot permite. Membrii Guvernului sînt conştienţi de vizibilitatea pe care o aduce Festivalul, deci trebuie să cîntărim avantajele pe care le aduce, brandul de ţară, în acelaşi timp, costă foarte mult, comparativ cu un kilometru de autostradă e cam acolo.“ (citat preluat din Evenimentul zilei)
Nu ezit să spun că o asemenea declaraţie a ministrului Culturii (reţineţi, ea nu provine nici de la ministrul Transporturilor, nici de la ministrul tuturor proiectelor şi nici de la ministrul Dezvoltării, e chiar de la ministrul Culturii!) coboară direct din Suzana Gâdea. Da, e şocant cum un om cu background-ul academic al dlui Barbu poate gîndi cultura ca Suzana Gâdea. Dar se poate, credeţi-mă, ştiu bine, politica de partid tîmpeşte atît de tare încît mutilează orice faţă civilizată poate avea spiritul. Dl Barbu, de fapt, vrea să-şi mulţumească şefii. A făcut-o ani în şir la Antena 3, servind zelos patria, acum arată că merită, e cuminte, acceptă cum bat vînturile. Iar în cabinetul din care face parte, cel puţin trei domni (Fenechiu, Şova, Dragnea) vor banii, toţi banii, că ei ştiu cum trebuie cheltuit bugetul. Dl Barbu nici măcar nu execută minima coregrafie a nemulţumirii pe care fiecare ministru al Culturii a executat-o la fiecare început de an, cînd se împart banii. Dl Barbu e primul ministru al Culturii postdecembrist care e fericit cu cît dă premierul, nu face probleme, să trăiţi! Vorba unui fost adevărat ministru al Culturii în această ţară, bugetul Culturii a fost mereu „ceva mic, foarte mic, după zero virgulă“ şi era o chestiune de onoare ca, din capătul cel mai depărtat al mesei Guvernului, ministrul Culturii să protesteze, să ceară, să bombăne. Nu şi dl Daniel Barbu. Odată cu guvernul Antena 3, nici măcar să spui – ca ministru al Culturii – că bugetul tău e prea mic, nu mai ai voie. Să iei bănuţii de la mîna marilor jongleuri cu autostrăzile – e de neimaginat. Aşa că, mai bine cuminţel-cuminţel, ca dl Daniel Barbu.
În privinţa Festivalului „George Enescu“, ministrul Culturii ne arată chiar că nu pricepe nimic. Are încă întrebări de Gîgă, pe care, vai, înţeleg că le împărtăşeşte tot Guvernul. De pildă, de ce oare „SUA, Franţa şi Germania nici măcar nu s-au gîndit că îşi pot permite“ un asemenea festival? E o întrebare care dovedeşte atîta masivă ignoranţă în privinţa pieţelor culturale ale lumii. Ia să ne gîndim puţin. De ce? Poate pentru că toţi marii artişti ai lumii, care vin la Bucureşti grupaţi, o dată la doi ani, vreme de trei săptămîni, cîntă în „SUA, Franţa şi Germania“ zilnic? De ce ar face cineva un festival de asemenea anvergură, adică un festival care să strîngă un dream team de muzicieni pentru trei săptămîni, dacă fiecare dintre muzicienii aceia cîntă în marile oraşe ale ţărilor respective cu regularitatea cu care eu şi dumneavoastră mergem la serviciu? Înţeleg să nu simţi diferenţa uriaşă de calitate a vieţii muzicale între România şi „SUA, Franţa, Germania“, dacă eşti, să zicem, Victor Ponta sau Liviu Dragnea sau Relu Fenechiu. Dar, ca ministru al Culturii, ar trebui măcar să ştii unde sîntem din punctul acesta de vedere. De aceea, e nevoie aici de un Festival „George Enescu“, şi nu în „SUA, Germania, Franţa“. Pentru noi, aici, Barenboim, Radu Lupu, Murray Perahia, St Martin in the Fields sau Concertgebouw sînt rarităţi. Pentru ei – acolo – nu. Pentru ei, acolo, sînt obişnuinţe pe afişul săptămînal. Ei nu au de ce să dea mulţi bani ca să-i strîngă pe toţi la un loc odată, pentru că îi văd mereu, pe fiecare în parte, separat. Noi avem de ce, pentru că nu-i vedem altfel. Nu mă pot opri să nu vorbesc despre ignoranţa arătată de ministrul Culturii în această declaraţie enervantă, şi săptămîna viitoare.
