Cînd sînt întrebată de unde vine, scutur uşor încurcată din cap – e greu să defineşti în cuvinte puţine o stare de spirit atît de complexă. Apoi sînt prizonieră, preţ de cîteva zeci de secunde, a unui slide show tăios de sunet şi lumină. Văd fulgere pornind din degetul acuzator al mamei mele, nemulţumită că nu poate să-mi definească ocupaţia în urechile iscoditoare ale vecinilor de la Rîmnicu Sărat. Apoi, ca o continuare firească, curg priviri dezaprobatoare, aud un tumult de voci (cum să stai într-o garsonieră cu doi cîini şi o pisică?, cum să te dedici unor cîntări în beciuri insalubre pe doi trei crăiţari, în loc să culegi relaxată euroii de pe mesele nuntaşilor?, cum să cauţi tu, cînd poţi folosi ce au găsit alţii?), cu vocile am rezolvat-o de mult, le-am făcut să tacă, sau Gardul a reuşit asta... 

În unele seri îmi aşez sufletul în cuvinte, apoi aşez cuvintele pe note. Eu chiar scriu poveşti uneori. Poveştile mele plac atunci cînd ajung să fie ascultate, dar de cele mai multe ori nu ajung. Pentru că, zice producătorul, trăim într-o societate de consum. De parcă sufletul meu nu poate fi consumat. Gardul îmi şterge lacrimile de indignare de pe obraji, şi tot el, Gardul, mă ţine la adăpost de Societatea de Consum Care Nu Consumă Sufletul Meu. 

Trupa e totul. Trupa e, cel mai des, de aceeaşi parte a Gardului în care mă aflu. Trupa e uitucă uneori, Trupa fumează tutun răsucit în foiţă de orez, Trupa a luat la Conservator, Trupa are uneori 16 ani, alteori 35. Trupa va scoate un album în noiembrie şi va pleca prin lume să-l arate Societăţii De Consum. Trupa cîntă. Trupa compune. Trupa se numeşte Electric Fence pentru că, uite, ce mare nevoie este de un Gard Electric!

Elena Vasile este vocea trupei Electric Fence. Mai multe la www.myspace.com/electricfenceculture.