Einstürzende Neubauten, Alles in Allem, Potomak, 2020.

 J. G. Thirlwell & Simon Steensland, Oscillospira, Ipecac, 2020.

Muzica de avangardă e ferită de războaie ideologice, dezinteresată de pulsul momentului și, prin urmare, mai puțin perisabilă. Am ales aici două recomandări de care ne putem apropia cu o doză de autism asumat – tratamente sonore ale unor artiști care recomandă autoizolarea și poziționarea pe un nivel ce abstractizează problemele curente.

Einstürzende Neubauten sînt cunoscuți drept proiectul fostului chitarist de la Nick Cave and the Bad Seeds, însă, din observațiile mele, segmentele de public ale celor două grupuri nu se (mai) prea suprapun – de o vreme aparțin unor grupe de risc COVID-19 diferite. Și totuși, nemții continuă să aibă piese ritmate, un fel de dance geriatric cu instrumente improvizate găsite prin șoproane, de fapt invenții ale bateristului N.U. Unruh și punct de atracție pentru concertele rare ale grupului. Ca și în cazul conaționalilor Rammstein sau Kraftwerk, recuzita a ajutat la depășirea barierei lingvistice. Trupa continuă după aproape 40 de ani să cînte în germană (cu strofe izolate în engleză) despre dezintegrarea lentă a civilizației occidentale – pe vremuri avertizată de pe schele abandonate, acum savurată de la mesele cafenelelor berlineze. Stridența improvizațiilor de altădată lasă acum loc senzației că toate acele scule au fost acordate cumva între ele, servind unor melodii sau momente dansabile. Blixa și colegii săi nu au prea profitat de asocierea cu Nick Cave, nu s-au contaminat stilistic pentru a beneficia de simpatia publicului celui din urmă, dar Alles in Allem e unul dintre albumele lor prietenoase – are chiar vreo două balade ce pot fi îngînate fără a pricepe versurile. Totuși, traducerea lor (disponibilă pe produsul original) deschide noi niveluri ale percepției asupra pionierilor a ceea ce numim azi muzică industrială.

Celălalt album recomandat aparține lui J.G. Thirlwell – tot din anturajul lui Nick Cave, în cazul său asocierea fiind de scurtă durată (în perioada australiană). Conform lui Mick Harvey, a fost nevoit să plece pentru că era prea disciplinat și structurat, iar Nick Cave nu avea nevoie de așa ceva. Cea mai consistentă parte a carierei sale ține de proiectul Foetus – activînd în anii ʼ80 în aceeași scenă analogic-industrială cu Neubauten, cărora Thirlwell le-a și dat o mînă de ajutor ca producător. A mai lucrat cu Kronos Quartet, Swans și a făcut muzică pentru desene animate (Archer, Venture Bros), nu s-a abținut de la nimic din ce i s-a oferit.

Albumul Oscillospira e rezultatul unei asocieri temporare cu chitaristul suedez Simon Steensland, omagiind bizarul rock progresiv francez al anilor ʼ70 – acea mișcare  „zeuhl” promovată de grupul Magma, care-și inventaseră propria limbă refuzînd să se asocieze rock-ului anglofon sau kraut-ului german. Zeuhl s-a dorit o alternativă mai jazz și mai teatrală la avangardiștii nemți ai vremii – fără sculele celor de la Tangerine Dream, dar mai teatrali decît mișcarea kraut – împărtășind totuși concepte science-fiction inspirate de ambițiile spațiale din perioada aselenizărilor.

Thirlwell propune aici un sound neo-zeuhl, actualizat și ceva mai agresiv, un hibrid între forma șaptezecistă a genului și metalul progresiv modern (zeuhl-ul original a rămas o obscuritate datorită limitărilor tehnice). Prin prisma designului vizual, albumul poate fi perceput și ca o versiune modernă a operei rock War of the Worlds (fără versuri, doar vocalize). Pentru a desfășura acel sound orchestral, genul necesită participarea unei armate de colaboratori – aici e vorba de recruți din opera-teatrul suedez, cu implicarea notabilă a toboșarului trupei prog-rock Kaipa, Morgan Ågren.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.