● Lars Danielsson & Paolo Fresu, Summerwind, ACT, 2018. 

Alăturarea pe același album a balticului Lars Danielsson și a mediteraneanului Paolo Fresu a fost un eveniment major al anului trecut, unul la fel de interesant ca recent recenzatul proiect Rymden; chiar mai imprevizibil, căci colaborarea lor e oarecum împotriva naturii. Danielsson și Fresu practică două tipuri de jazz radical diferite, disjuncte precum geografiile și climatele din care cei doi provin, complementare precum instrumentele lor predilecte – contrabasul și trompeta, instrumente care rareori s-au alăturat fără alt acompaniament. Se cîntă aici note preponderent joase, iar ritmul de regulă lipsește ori e redus la un tact discret de fundal, riscînd să lase impresia de treabă neterminată, de schelet al unui album din a cărui înregistrare mai lipsește o pistă (aduce aminte și de experimentele cu bas minimalist ale lui Bill Laswell). Se propune o concepție inovatoare asupra muzicii, un spațiu sonor aparte delimitat de caracteristicile instrumentelor implicate (ocazional extinse cu violoncel și fligorn).

Fiecare dintre protagoniști a avut parte de propriul articol în această rubrică și am subliniat atunci cuvintele-cheie care îi caracterizează stilistic – melancolia glacială a suedezului, respectiv parfumul mediteranean-sexy al sardinianului, fiecare construindu-și proiectele proprii în jurul acestor ingrediente derivate din geografia și spiritul locurilor din care provin. Alăturarea lor pe același disc, sub egida casei de discuri ACT, e așadar de natură să intrige și să provoace, iar la asta contribuie promisiunea copertei: „Two musicians who choose the notes they play with extreme care“. Atmosfera conjurată de acele note e seducătoare, aducînd la aceeași masă moștenirea lui Miles Davis cu cea lăsată de Esbjörn Svensson Trio și cu influențe din zona muzicii bisericești. Proiectul nu e doar o încununare a carierelor participanților, ci și o inițiativă de a deschide drumuri și apetituri spre o zonă muzicală puțin explorată. Amîndoi sînt instrumentiști ce preferă lentoarea, impunînd propriul puls asupra ascultătorului și evitînd virtuozități alerte, lă-sînd piesele să-și împresoare victima. Se evocă aici anotimpuri, climă, geografie și solitudine, aventurîndu-se ocazional într-o zonă deprimantă, cu Paolo Fresu părînd uneori că s-a rătăcit de fanfara unei înmormîntări rurale.

Tonul general e grav, mai aproape de portofoliul suedezului decît de al italianului. Materialul baleiază între balade, minimalism ambiental și ocazional surprinde prin solemnitate clericală – cu o bucată de Bach („Wachet auf, ruft uns die Stimme“, bazată pe un imn bisericesc), o preluare după proto-jazzistul cleric Oskar Lindberg (editorul cărții oficiale de imnuri bisericești ale Bisericii Suediei) și una după Krzysztof Komeda (autor al coloanelor sonore pentru filmele de tinerețe ale lui Roman Polanski). Pe ultimul dintre aceștia, Danielsson l-a mai omagiat alături de Leszek Mozdzer într un material publicat tot la ACT – casa de discuri ce investește sistematic în recuperarea moștenirii pionierului polonez.

Albumul nu va fi deloc pe gustul celor care apreciază tendințele moderne de electrificare și hibridizare tinerească a jazz-ului. E un material ce pretinde o anume dispoziție din partea ascultătorului – letargie aritmică, un abandon în sfera melancoliei rotindu-se în jurul propriei axe. E un sound unic în peisajul recent al jazz-ului, care explică parțial de ce sînt rare duetele de această natură – combinația impune stări de spirit nepopulare, îmbie la depresie, însă ne și oferă unul dintre cele mai originale albume ale anilor recenți. 

Lars Danielsson & Paolo Fresu vor concerta în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (11-14 iulie). Mai multe detalii la www.garana-jazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.