Erik Truffaz Quartet, Doni Doni, Foufino Productions, 2016.

● Liquid Saloon, Liquid Saloon, Raw Tapes, 2019.

În primele secunde ale albumului Doni Doni rămîi cu impresia că trompeta franco-elvețianului Erik Truffaz nu e un instrument, ci un organ al aparatului său respirator – notele ies în oscilațiile respirației naturale, în general din categoria oftatului sau șuieratului, fără ritm și sincope. E ceea ce s-ar auzi cu un stetoscop dacă individul ar avea o trompetă în loc de trahee.

Îmbinarea acestui sound cu cîntece vocalizate catifelat de Rokia Traore dă uneori acel sortiment de jazz sexy pe care‑l asociem cu filmul noir, dacă piesele n‑ar avea origini subsahariene. Rămînem eventual cu impresia unui film noir a cărui poveste se petrece la Casablanca. Din păcate, piesele cu vocea divei din Mali sînt minoritare – materialul e predominant instrumental, îmbinînd tehnica de suflat a trompetistului cu diverse alte condimente: o tobă incredibil de leneșă pe balada de inspirație maghiară „Szerelem“, ritmuri funk pe „Fat City“, afrobeat tropical pe piesa de titlu. Deznodămîntul e consfințit de o altă vedetă din Mali, rapper-ul Oxmo Puccino dialogînd candid în franceză cu trompeta lui Truffaz – o combinație care merită felicitată pentru riscurile asumate (fanii o percep drept o extravaganță). Ocazional, trompeta mai lasă loc clapelor Fender Rhodes, ori intră într-o zonă electrificată cu trimiteri la Miles Davis. Albumul servește strategiei lui Truffaz de a promova intersecția dintre jazz, pop și world music și totodată de a demonstra că trompeta poate fi un instrument sexy și maleabil, servind accesibilizării jazz-ului prin exploatarea unor contraste aventuroase.

Aceleiași agende de reșapare a structurilor jazz pentru un public pop îi servește și albumul de debut autointitulat al trupei Liquid Saloon, alcătuită din artiști israelieni cu ceva experiență în diverse proiecte regionale (Kutiman Orchestra, Funk’n’stein, iogi). Numele lor sînt Amir Bresler (percuție și chitări), Nomok (clape) și Sefi Zisling (trompetă).

Casa de discuri din Tel Aviv care-i găzduiește, Raw Tapes, a împlinit recent zece ani, triumf al ambiției producătorului cunoscut drept Rejoicer – genetician muzical a cărui strategie de recombinare a ADN-ului mai multor genuri muzicale este reflectată și de proiectul Liquid Saloon, la care contribuie drept „compozitor invitat“ pe majoritatea pieselor. „Modern beat“ pare să fie eticheta asociată ocazional acestui soi de muzică de clubbing țesută din ingrediente jazz, electropop și elemente de „African High Life music“muzică pentru oameni care duc o viață bună în Africa o fi devenit la ei un gen muzical?

Jazz-ul e prezent prin intermediul cîtorva invitați de marcă – pe lîngă pomenitul Rejoicer îi mai avem pe saxofonistul Shlomi Alon (alt „invitat“ care pare la fel de implicat ca membrii nucleului trupei), pe pianistul Nitai Hershkovits dintre cei despre care am mai scris aici, pe clarinetistul Eyal Talmudi care ne-a vizitat cu proiectul Malox și pe Jenny Penkin cu o contribuție vocală gingașă, aproape de dream pop. Ultimii își evidențiază puternic contribuțiile, peste o fundație destul de uniformă preocupată cu măcinarea senzorială a ascultătorului, cu ritm dens pentru un public doritor de masaj psihotropic și escapism în bule de sunet, o coloană sonoră a clubbing-ului post-pop din Tel Aviv.

Avem, se pare, conexiuni cu scena jazz din Israel care își trimite ambasadori la noi tot mai frecvent revelîndu-ne o scenă jazz-pop-rock exuberantă, acolo unde Asia face cot cu Africa și Europa, iar hibridizarea interetnică se revarsă creativ – intuim totuși aici o preocupare pentru a distrage, a lua gîndul, mai degrabă decît un proiect cu planuri pe termen lung.

Erik Truffaz Quartet vor concerta în Clubul Control din Bucureşti pe 10 februarie.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.