● Ceramic Dog, YRU Still Here?, Northern Spy Records, 2018. 

Marc Ribot se întoarce în România cu unul dintre cele mai bizare proiecte care ne-a vizitat anul acesta, trio-ul Ceramic Dog. Chitaristul lui John Zorn e însoțit de doi dintre membrii Secret Chiefs 3 – basistul Shahzad Ismaily și bateristul Ches Smith. Pentru a înțelege bizareria proiectului trebuie să fii familiarizat cu proiectul Secret Chiefs 3 și legăturile acestuia cu Mike Patton (via Mr. Bungle și alte emanații ale lui Trey Spruance), ori măcar cu acea Zonă Gaza a muzicii în care își desfășoară activitatea Zorn și Patton.

Ultima dată cînd am vorbit despre Marc Ribot am reușit să-l scot drept intelectual rafinat prin prisma bogatei cariere și a concertului-eveniment pe care l-a prezentat atunci (aniversarea clubului Village Vanguard). Însă cine se aseamănă se adună, iar asocierea sa cu Zorn a produs idei cu privire la diverse moduri în care un jazzist respectat poate să își sacrifice imaginea sobră pentru scopul nobil de a-și spune oful, ori măcar de a se alătura unui of colectiv. Consecința este proiectul Ceramic Dog, trupa lipsită de reguli din portofoliul lui Ribot, o versiune mai „de atitudine“ a proiectelor punk-jazz ale lui John Zorn. Cel mai recent album propune o colecție de aberații muzicale ce bifează punk, funk, metal, world music și probabil o distracție pe cinste de partea muzicienilor și a celor care au norocul să-i prindă în această combinație. Doze de Beastie Boys și funk jamaican sînt alăturate celor mai năstrușnice isprăvi chitaristice ale liderului.

Albumul e un răspuns al jazz-ului la administrația Trump, un proiect cu artiști care încearcă să exprime spiritul vremurilor și aleatorul agresiv care ne devorează destinele și ne răstoarnă mesele cu picioarele în sus. Artiști altfel respectabili coboară la nivelul intelectului politicienilor-pugiliști ai vremurilor pe care le trăim – trupa are versuri cvasi-parodice la adresa polarizărilor naționaliste moderne, versuri lătrate, morocănoase sau scandate din care reiese și identitatea națională pestriță a membrilor (vezi titlul „Muslim Jewish Resistance“). Frustarea unui imigrant mexican e rezumată în „Fuck La Migra“ prin versul „You call me illegal, but you’re working for a criminal“, iar acestuia îi este contrapusă declarația trumpistă „I got a right to speak like an idiot“. Ortodoxiei îi este adresată piesa „Orthodoxy“ – fără versuri, așa că nu mă hazardez în a-i extrapola mesajul, mai ales că pentru noi a căpătat recent conotații aparte care poate îi sînt străine lui Ribot (să-l întrebați cînd vine la București).

Avem de a face cu un jazz din care abia se mai aude jazz-ul – acesta e prezent mai mult în asocierea persoanelor implicate decît în sound-ul albumului, un haos multicultural și multistilistic menit să celebreze diversitatea naturală a lumii pe care managerii politici se străduiesc să o „gestioneze“. Paradoxal, avem și momente dansante („Freak Freak Freak on the Peripherique“) – o amară veselie care trimite la principiul anarhistei Emma Goldman: „If I can’t dance, I dont want to be part of your revolution“.

Versul din deschiderea albumului, „I got the right to say Fuck You!“, îi formulează de la bun început dezideratul ideologic, iar interogarea din titlul YRU still here? e adresată cît se poate de direct unor lideri cu care avem nefericirea să fim contemporani, deși în copilărie citeam despre teapa lor doar prin cărțile de istorie, amăgindu-ne că n-au cum să mai iasă din paginile acelea. Artiștii rămîn responsabili cu documentarea vremurilor în forme cît mai contagioase și mai dificil de înăbușit, iar proiectul lui Ribot se achită de această obligație în sfera jazz. 

Ceramic Dog vor concerta pe 3 decembrie în Control Club în cadrul seriei de concerte Jazz Nouveau. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.