● Napalm Death, Throes of Joy in the Jaws of Defeatism, Century Media Records, 2020.

Cînd plasezi la începutul albumului de debut, lansat într-o foarte-foarte îndepărtată zi de 1 iulie 1987, o piesă care se numește „Multinational Corporation”, pe care vocea lui Nicholas Bullen (se) articulează mai clar ca niciunde − „Multinational corporations, / Genocide of the starving nations” −, știi de unde vii și încotro vrei să mergi. Suficient de avangardist încît să cupleze (post-)punk-ul cu heavy metal-ul într-o paradigmă în care hardcore-ul ca viteză și greutatea aceea atît de blacksabbathiană să nu se respingă, Scum statua principiile unui gen fuzionist extrem care se va numi grindcore. Un gen care, așa cum spunea Dan Franklin într-un text pentru defuncta revistă Loops, era un produs al imposibililor ani de schisme sociale produse de thatcherism: „Napalm Death a fost sound-ul unei gîndiri politice care se desprinde de sine și se dizolvă în nihilism”. Indiferentă la dinamica nebună a schimbării componenței acestei formații în anii care au urmat, muzica ei, de la referențialul album secund din 1988, From Enslavement to Obliteration, la Apex Predator − Easy Meat, discul din 2015, și-a păstrat spiritul nealterat − în timp ce formula s-a mai adaptat vremurilor și „rafinat” −, continuînd să surfeze prin diversele teme sociale cu o coerență de invidiat.

Sîntem în 2020. O stafie, cea a thatcherismului, nu bîntuie doar Marea Britanie − Brexit-ul ne-o aduce, cu certitudine, mai aproape −, ci și o lume întoarsă pe dos. „In a state of collapse / Led by the invisible hand, / They tip the scales of equilibrium, / Structured delusional system, / Disorder”, șarja acum cinci ani, pe „Hierarchies”, Mark „Barney” Greenway. Mușchii acelei mîini invizibile s-au tot gonflat în intervalul scurs de atunci, pentru a strivi și mai mult, și mai intens: „Throbbing muscle, / Muscle, muscle, muscle! / Bowing muscle, muscle, / Muscle, muscle, muscle”. „Fluxing of the Muscle” este o piesă simptomatică pentru mare parte din acest foarte proaspăt album, al șaisprezecelea pentru Napalm Death, numit Throes of Joy in the Jaws of Defeatism − caustică, seismică, uzînd de groove pentru a da senzația că poate împinge la infinit aceste teribile cavalcade ritmice, rostogolind cuvintele ca niște bolovani supradimensionali, apelînd adesea la tușele de industrial și noise pe care grupul înființat în Meriden, West Midlands, le-a manipulat în anii ʼ90, nesfiindu-se să-și apeleze din cînd în cînd mai vechii eroii numiți Killing Joke sau să se recableze sporadic la mantrele death & black metal-ului.   

Pe Throes of Joy in the Jaws of Defeatism, Napalm Death nu inovează, pentru că Scum și From Enslavement to Obliteration au fost scrise la sfîrșitul anilor ʼ80, dar nu se dă în lături să-și reviziteze furioasa și relevanta tetralogie nouăzecistă, compusă din Utopia Banished, Fear, Emptiness, Despair, Inside the Thorn Apart și Word from the Exit Wound. Îndreptîndu-și, totodată, săgețile către avalanșa noului populism politic și efectele sale în lumea contemporană: injustiție, discriminare, inegalitate.

Paul Breazu este jurnalist.