● Imago Mundi, Isvor, Radio România, 2012.

Dimitrie Cantemir a trăit drama cercetătorului român – avînd stofă de savant mai degrabă decît de războinic, cînd politicienii vremii şi-au dat seama că gîndeşte prea mult l-au stimulat cu cîteva burse de scurtă durată la domnia Moldovei, l-au tîrît în politică şi, în final, l-au trimis pe front să-i arate că nu e aşa deştept precum se crede, cînd vine vorba de cele lumeşti. Cantemir a reuşit să-şi conserve hobby-urile pentru cea mai mare parte a vieţii şi a rămas în istorie datorită lor, mai mult decît datorită isprăvilor de domnitor. Otomanii l-au asimilat sentimental, ca şi pe Hagi, chiar dacă le-a marcat cîteva goluri cînd juca de partea noastră. Astăzi există o trupă turcească cu numele Kantemir, iar muzica ei e generalmente apreciată în festivalurile anatole de orientare tradiţionalistă.

Iată că un grup de cercetători de-ai noştri au decis, o dată în plus, să-l retrocedeze României, lansînd un album de prelucrări după muzica lui Cantemir şi a contemporanilor săi. Imago Mundi este încă un grup care consideră că avangarda muzicală trebuie asigurată prin întoarcere în trecut, într-unul atît de îndepărtat, încît sînt şanse ca publicul să îl perceapă drept inedit şi proaspăt, prin contrast cu oferta cotidiană.

Trupa promite o alternativă muzicii de consum, dar în CV se laudă cu participări la petreceri corporatiste KFC şi Tuborg, la care sărmanul Barbu Lăutaru (din care se inspiră parte din muzica lor) n-ar fi lăsat azi să treacă pragul. Cantemir, ce-i drept, a fost el mai top-management la vremea lui, însă s-a adăpat intens din muzica intuitivă a poporului (şi a Bisericii), căreia i-a aplicat structură şi metodă. M-am tot măcinat asupra semanticii conceptului „muzică de consum“, iar într-un tîrziu am decis că mă zgîndăre stilul de marketing al grupului. Isvor se prezintă ca o lucrare de cercetare, nu ca un album muzical. Autorii săi nu se promovează prin compoziţiile proprii, ci prin liste de colaborări şi oraşele în care au cîntat. Pachetul lor de prezentare pare validat instituţional şi lasă impresia că salariul muzicienilor depinde de ce scrie acolo. Dr. Cătălin Ştefănescu, specialist în chitară clasică, e „unul din cei mai valoroşi muzicieni ai generaţiei sale “ – afirmaţie ce mă face să cred că e liderul grupului de cercetare. Dacă măsurăm în diplome, urmează dr. Adrian Buciu, profesor de flaut. Istoric, iniţiatorii proiectului par a fi oboista Oana Mariş şi Daniel Ivaşcu – muzician versatil trecut prin pop, jazz, rock şi instalaţii audio-video. Ar mai fi violonistul Ştefan Barbu şi arhitectul Cristian Stănoiu. Prezenţa ultimului se explică probabil prin faptul că trans/ multi-disciplinaritatea e, de la o vreme, un criteriu important de evaluare a proiectelor de cercetare.

Isvor este un album world music pe specific turcesc-medieval, bazat pe compoziţii documentate de Cantemir, perfect accesibil sub aspect comercial, valoros sub aspect profesionist, care merită şi o altă audienţă decît aristocraţia locală şi diverse comitete/cămine culturale. Barbu Lăutaru poate fi considerat primul manelist de renume al României, sub aspect pur tehnic – el a îmbinat pop-ul românesc (al vremurilor respective) cu muzica turcească –, ar fi păcat ca opera lui să rămînă în apanajul academic. Trag nădejde ca grupul să nu se complacă într-o astfel de condiţie, iar în viitor să rişte şi compoziţii proprii – materialul-sursă al Isvor-ului e cunoscut publicului-ţintă prin numeroase (re)interpretări ale artiştilor care au explorat această zonă (bunăoară grupul lui Jordi Savall).

Imago Mundi au tot ce le trebuie să ajungă o forţă în genul world music, ar putea deveni cîndva Kronos Quartet ai noştri, dacă vor reuşi să împace cerinţele comerciale cu viziunea artistică şi motivaţia ştiinţifică. Cercetarea e făcută să găsească în probleme de zi cu zi structuri, să derive din ele proprietăţi şi să întoarcă în societate soluţii pe baza lor. Prin analogie, muzica Imago Mundi trebuie într-un fel sau altul să-şi găsească drumul înapoi, spre popor. Ce-i drept, şi poporul ar trebui să le întindă o mînă.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.