● Dominic Miller, Absinthe, ECM, 2019.

● Michele Rabbia, Gianluca Petrella & Eivind Aarset, Lost River, ECM, 2019.

 

Argentinianul Dominic Miller s-a mutat la un moment dat în sudul Franței, unde a dezvoltat un hobby pentru istoria locurilor și pentru viețile pictorilor impresioniști, inspirați în bună măsură de pasiunea pentru absint. Cu albumul Absinthe, chitaristul se pune în papucii pictorilor de atunci și propune un material care poate fi perceput drept construcție vizuală de către cineva suficient de amețit încît să i se activeze sinestezia. Ciupitul corzilor sale sugerează atingeri de pensulă, notele sînt nuanțe, acompaniamentul – un peisaj.

E proiectul intim al unui chitarist care și-a petrecut ultimii 30 de ani în slujba unor superstaruri – Sting și Tina Turner sînt numele cele mai proeminente. Dominic Miller a trăit însă și o viață paralelă cu activitatea pop-rock, așa că îl găsim, la acest al doilea album sub egida ECM, într-o formă radical diferită și mult mai sofisticată decît i-au permis vreodată activitățile sale de prestări servicii. E un chitarist complet, care ar fi putut să îngroașe rîndurile colegilor de breaslă ce produc cu nemiluita materiale tehnice, dar sterpe emoțional, preferînd să se prezinte aici drept un lăutar al Franței rurale și al mahmurelii după absint. Acompaniatorii săi sînt discreți, ajută cu rîndul, rareori prezentîndu-se ca trupă. E vorba de argentinianul Santiago Arias la acordeon, englezul Mike Lindup la clape, belgianul Nicolas Fiszman la bas și superstarul Manu Katche la percuție. Chiar și selecția instrumentelor e pusă în slujba obiectivului de a crea o atmosferă bucolică, împingînd ascultătorul spre reverie narcotică.

Tot de la casa de discuri ECM și cu o miză psihotropică similară, însă cu un alt tip de sound, avem trioul italo-norvegian format din toboșarul Michele Rabbia, trombonistul Gianluca Petrella și chitaristul Eivind Aarset. Cel mai tînăr dintre aceștia, Petrella, a mai dat o gură de ajutor unor nume mari din spațiul italian (Rava, Fresu) și are experiență cu muzica de film, așa că albumul Lost River e organizat ca un material ambiental. Petrella e elementul de noutate, căci Aarset și Rabbia au mai lucrat împreună; aici trombonistul joacă rolul în care, într-un proiect pur scandinav, l-am găsi pe Molvær.

Veteranul Aarset e obișnuit să joace un rol discret, de abstractizare a temelor muzicale, chiar în proiecte în care el e numele cel mai răsunător, cum e cazul acestui hibrid latino-scandinav – o combinație tot mai exploatată în scena jazz europeană (am povestit recent și de proiectul cu miză similară Fresu-Danielsson). Rabbia nu încearcă nici el să fie prea agresiv cu percuția, așa că rezultatul e un album de un calm dezarmant, hipnotic, construit în jurul conceptelor meteorologice și hidrologice sugerate de titluri („Nimbus“, „Fluvius“, „Flotsam“ etc.), cu ocazionale inserții electronice și ceva ce sună a eșantioane sonore (apă, vînt, crengi frînte, piatră rostogolită), deși sînt produse cu ajutorul instrumentelor. Amatorii de documentare environmentaliste și de quality time petrecut în natură se vor bucura de acest material mai mult decît consumatorii de jazz – deși în minoritate, Aarset pare să încline sound-ul spre stereotipuri scandinave, iar italienii îi țin isonul. Uneori piesele par să nu fi fost create pe instrumente, ci alcătuite din înregistrări de teren, invitînd ascultătorul la o plimbare terapeutică.

Ambele albume sînt proiecte cu care producătorul Manfred Eicher deschide portofoliul ECM spre un public cît mai larg, care să se bucure de mrejele acestor meteorologii muzicale fără să fie interesat de originile (pop-rock, respectiv jazz) ale muzicienilor implicați.

Dominic Miller Group şi Rabbia/Petrella/Aarset vor concerta în Clubul Control din Bucureşti pe 16 martie, respectiv 23 martie.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.