Gary Numan, Intruder, BMG, 2020.

 Cold Cave, Fate in Seven Lessons, Heartworm Press, 2021.

Înainte să fie revendicată de ideologia de gen și de Noua Revoluție Sexuală, imaginea androgină era asociată cu androizii și extratereștrii hermafrodiți, cu literatura science-fiction și muzica inspirată tematic/estetic de aceasta. SF-ul a fost, de altfel, spațiu de refugiu cultural pentru forme preliminare ale ideologiei de gen, codificate în aventuri pe alte planete, profitînd subversiv de relativa desconsiderare din partea publicului larg și de legături strînse ale unor autori de referință cu mediul academic. Propoziția dezarmantă a Ursulei K. Le Guin „The king was pregnant” (tradusă la noi „Suveranul era însărcinat”) ne-a dat de gîndit tuturor cititorilor portofoliului Nemira din anii ’90, nu doar lui Dacian Cioloș. Dar n-aveai cu cine discuta pe atunci despre așa ceva, erau „cărți pentru copii”. Ar trebui să fim mai atenți la ce citesc copiii.

Sau la ce ascultă; și în muzică, protagonistul androgin s-a impus în nișe asociate cu SF-ul și magicul – post-punk și gotic, rock progresiv, muzică electronică și metal extrem, genuri diverse, unele folosindu-se de SF în versuri, altele exploatîndu-l la nivel de imagine ori inginerie sonoră. Ziggy Stardust și Janelle Monae sînt doar vîrful unui aisberg care plutește de zeci de ani pe oceanul contraculturii.

Gary Numan e un veteran al acelei contraculturi, contemporan cu Bowie. Pe noul album izbutește o abordare holistică – sunet, imagine și versuri SF, în care androidul-androgin sexagenar cîntă distopii într-o manieră cyber-pop care îi reafirmă influența asupra a cel puțin două scene – cea americană (Nine Inch Nails și tot ce vine de-acolo) și post-punk-ul european recent resuscitat. Răzbate și frustrarea artistului de a nu fi fost parte din Depeche Mode ori Duran Duran, cu care Numan rivaliza la trecerea dintre deceniile ’70 și ’80, fie solo, fie alături de primul său grup Tubeway Army. Piesa „Cars” are parte cu regularitate de versiuni cover de atunci încoace, însă în rest n-a rămas mare lucru din activitatea sa în acea epocă, Numan fiind lăsat în urmă de rivali și renunțînd să cucerească scena pop. Cariera solo arată însă o constanță underground sănătoasă, angajîndu-se mereu în schimburi de servicii și complimente cu o gamă diversă de artiști, de la Trent Reznor la Jean-Michel Jarre și Dave Grohl. Noul album se folosește tematic de crizele momentului – sexuală, ecologică, politică –, încadrate de distopiile SF predilecte în lirica artistului.

O personalitate oarecum similară, mai întunecată și decalată cu vreo două decenii, e californianul Wesley Eisold, al cărui proiect Cold Cave a revenit neașteptat cu primul album din 2011 încoace. Proiectul nu fusese suspendat, ne-au vizitat și pe noi în perioada asta, au mai scos piese și EP-uri, însă speranțele pentru un material consistent se destrămaseră, iar apologia obsesivă adusă nihilismului de către protagonist ne-a îngrijorat că l-ar putea împinge pe drumul idolului său, Ian Curtis. Eisold are multe în comun cu Numan, au și avut un turneu recent împreună, însă influența unuia asupra altuia nu e tocmai directă – tînărul zeu al nihilismului (botezat astfel de The Guardian) a apărut din scena hardcore-punk, a colaborat cu personalități extreme precum Genesis P-Orridge și Boyd Rice și datorează mai mult lui Joy Division. Noul album e totuși mai spre New Order, iar protagonistul e mai masculin în noul videoclip; să nu uităm însă că, pentru această scenă, „androgin” a însemnat cu precădere bărbat epilat, machiat, cu contur negru gros la ochi – ca motor al contraculturii, această imagine a fost văzută ca o amenințare comparabilă cu votul lui Dacian Cioloș pentru legiferarea dreptului bărbaților de a naște (ori cu un pas decisiv în direcția respectivă).

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.