Elena posedata

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Prietenii ştiu de ce? jpeg

„Să veniţi la ora 5 la slujbă ca să o vedeţi pe Elena posedata!“ zice părintele Iulian, care ne atenţionase deja, de cum am păşit pragul mănăstirii, că avem un înger pe umărul drept şi un drac pe cel stîng. A sunat ca o invitaţie imperativă la un ceai, de nerefuzat.

Mănăstirea se afla într-o vale neprietenoasă, o văgăună în munţi. După dealuri. Prietenul care petrecuse aici un „sejur“ înaintea noastră ne spusese că-i raiul pe pămînt: oameni primitori, natură, călugări glumeţi şi puşi pe şotii, vin mănăstiresc şi altele. Aiurea! Deşi am primit camera cea mai bună, a stareţului plecat cu treburi pe la judeţ, atmosfera era apăsătoare. Şi călugării ţîfnoşi. Poate pentru că nimerisem în post... Aşa am crezut iniţial, însă ne-am dat seama că era din cauza Elenei. Că doar nu te poţi trage de şireturi cu turiştii, dacă ai un posedat în ogradă.

O aduceau cam la două-trei zile, cu un Renault argintiu (al mănăstirii?), de la trei sate distanţă, şi venea norodul s-o vadă, ca la urs. Veneau mocanii din toată valea, ba chiar şi cei de peste munte, era atracţia principală a Postului Mare. Mă mir că nu făcuseră tricouri şi insigne cu ea. Lumea se adunase deja la vecernie, biserica era plină ochi cînd a apărut, ca un veritabil VIP local. Era ţinută de doi călugări tineri, deşi nu părea să aibă de gînd să fugă undeva. Mică, slabă, tinerică, cu spume la gură, îşi rotea ochii în toate părţile. „Acum e bine, e potolită!“ ne şopteşte părintele Iulian. „S-o fi văzut acum trei săptămîni cum levita prin biserică!“ De atunci, însă, i se citiseră moliftele lui Vasile cel Mare şi trecuse prin exorcizări succesive. Începe slujba, Elena stă cuminte şi mormăie ceva în legea ei, pînă cînd e stropită cu agheasmă. Atunci începe să se smucească, de abia mai reuşesc călugării s-o ţină. Nu vorbeşte în limbi străine, poate a trecut de faza asta. Scoate un soi de urlete, apoi de scîntece. Norodul – în general femei sărmane, cu batic pe cap, şi bătrîni – uită să se roage şi se holbează la ea. Nu-şi mai roteşte ochii, ne fixează pe noi, doi tineri în blugi, de la Bucureşti. E clar, facem notă discordantă, atragem atenţia. Acum, toată lumea se uită la noi, de parcă am fi de vină pentru posedarea Elenei. Sau de parcă am fi adus niscaiva diavoli de la Bucureşti... Iar se smuceşte, ar vrea să ne sară de gît. De data asta, vorbeşte. Despre noi. Că ne bucurăm de viaţă şi că ne e mintea numai la distracţie, însă sîntem plini de păcate şi diavolul stă la pîndă, o să intre şi-n noi curînd. Cine o fi învăţat-o textul ăsta? Părintele Iulian? Ieşim din biserică, deoarece localnicii deja ne aruncă priviri duşmănoase. O mai vedem la final, cum o duc pe braţe, secătuită de puteri, cu ochii închişi – încă un drac a crăpat. Dacă e actriţă, nu-i rea deloc, poate să ia Cannes-ul.

După o cină austeră, cu ghiveci mănăstiresc şi o atmosferă tensionată, că aşa se cere la posedaţi, mergem să căutăm o crîşmă în sat, ca să ne mai umplem de nişte păcate minore. Nu găsim nici una, nici măcar clasicul magazin mixt. Doar beznă şi cîini care latră, ca-n plin Ev Mediu. Ne întoarcem cătrăniţi în camera stareţului. Aici, peste tot, candele şi icoane. Deschidem la întîmplare un sertar: sticle de whisky, gin, votcă, coniac, toate începute. Degustăm şi ne culcăm; a doua zi, ne luăm tălpăşiţa.

După o vreme, am aflat că se descoperise o presupusă idilă între stareţ şi unul dintre călugării cei tineri. L-au mutat regulamentar la o altă mănăstire. Despre Elena şi dracii ei nu mai ştiu nimic. 

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.