"Cu lăutari şi cu masă Aduci pe dracu în casă " Anton PannRoşu de furie, cu părul vîlvoi şi barba răvăşită, Iane precupeţul strigă cît îl ţin rărunchii: "Ieşi afară scroafă bătrînă că ţi-arăt eu ţie". "Scroafa bătrînă" - adică Safta, soacră-sa - se baricadase în casă şi-l ocăra, urîndu-i să nu se aleagă ca praful de el şi-ncondeindu-l de om prost şi varvar. Ruxandra, soaţa, încerca s-o potolească amintindu-i "că de vom scăpa ne omoară pînă la ziuă". "Vă pun foc la casă de nu ieşiţi" - le ameninţă Iane, furios nevoie mare, în timp ce încerca să spargă uşa casei cu un lemn găsit în bătătură. Furia îi luase minţile, chipul îi era trasfigurat, ochii îi ieşiseră din orbite, balele îi curgeau în barbă. "Ce-i, măi Iane, cu voi? De ce nu lăsaţi, mă, lumea să doarmă?" - îi strigă un vecin. "Nea Petrache le omor, mai ales pă căţeaua aia de soacră-mea, că numai din cauza ei se întîmplă tot netraiul nostru. Uite acu' îi zise femei să plece de la mine că i-o găsi ea pă altu cu stare şi cu mai multă milă de ele decît mine". "Lasă, mă Iane, că vă tocmiţi mîine dimineaţă, că acu' e trecut de miezul nopţii, doar voi şi cîinii mai urlaţi" - încercă să-l potolească Petrache. Iane precupeţul este însă de neînduplecat. De trei luni se află în război cu soacră-sa - cauza tuturor relelor de pe pămînt care s-a mutat la ei în casă de ceva vreme. Nu-i de-ajuns că Ruxandra îl cicăleşte toată ziua, nu-i de-ajuns c-o hrăneşte, acu' s-o asculte şi pe Safta? Să aibă două muieri pe cap, nu una? Să comploteze împotriva lui? Se îngrozeşte cînd le vede noaptea dezbrăcate pînă la brîu, umblînd prin ogradă şi sporovăind lucruri numai de ele ştiute; iar după ce s-a îmbolnăvit mai ieri, s-a convins că numai vrăjitoarea de Safta i-a turnat argintul viu în vin de i-a spart tot corpul şi-a zăcut pe pat o săptămînă întreagă. Nu putea nici să se scoale, nici să bea, nici să mănînce. Şi l-au lăsat acolo pe prispa casei, să-l mănînce muştele, să-i intre greierii în urechi, nemîncat şi bătut de soare. I-a spus lui vecina Floarea că le-a văzut cînd a cumpărat de la o ţigancă ce trecea prin mahala nişte buruieni, ceva "boldoaşe" şi chiar argintul viu. I-a povestit ea baba Ana cum mamă şi fiică vin la ea să le dea în cărţi, întrebînd de moare sau nu moare curînd. Şi apoi a văzut baba Ana în cărţi că, de nu se fereşte, răul este aici aproape. Da' nu i-a spus cît de aproape, nici cît de rău este răul.Le-a zis de atîtea ori să se astîmpere, că de nu, ia cuţitul şi le sparge piepturile într-o noapte. Şi ce-l supără cel mai tare este că dimineaţa, cînd se întoarce de la cîrciuma din mahala şi-i strigă "dă-mi fă să mănînc", Safta sare din pat înaintea Ruxandrei şi-l ia la rost: "Beţivule şi spurcatule, vrei de mîncare, ai? La chiverniseala casei nu te gîndeşti, cad gardurile, se dărîmă casa pe tine şi tu la cîrciumă". Şi după ce i-a cîrpit două palme, a sărit şi Ruxandra în apărarea mă-sii aruncîndu-i în cap c'un ibric ce se afla pe masă. Mamă şi fiică reuşeau să-l biruie, să-l dea afară din casă fie vară, fie iarnă. Iar iarna trebuia să ceară mila vecinilor. El, Iane precupeţul, cu meşteşug şi prăvălie! Şi ce dacă mai bea, şi ce dacă mai ocărăşte din cînd în cînd, şi ce dacă le mai bate deseori. Sînt muieri proaste şi trebuie să asculte, că el e stăpînul şi poate face ce vrea.Da' acu' nu mai poate răbda, trebuie să existe şi-o dreptate pe lumea asta, trebuie s-o dea afară pe babă să-l lase să trăiască aşa cum ştie el că e bine şi nu cum vrea Ruxandra cu mă-sa. Se duce el cu jalbă la Prea Sfîntul şi are să cîştige. Şi cîştigă. Iar Safta fu surghiunită departe, cît mai departe...Problemele familiale nu sînt de ieri, de azi, ci de cînd lumea. Relaţiile dintre nurori, soacre, gineri, socri au fost, sînt şi vor fi tensionate, analizate, disecate de psihologi, sociologi, mătuşi în tramvai, nurori nemulţumite strînse la o cafea. Soacra, personaj de poveşti scrise sau nescrise, populează încă realităţile cotidianităţii noastre, astfel încît unii şi-ar dori să existe un Prea Sfîntul care să o surghiunească departe, cît mai departe....